Zilele acestea la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, filiala „Târgovişte” din Chişinău a avut loc lansarea cărţii „Raiul suferinţelor iubirii” – Cartea a doua a iubirii, ISBN 978-9975-78-898-4, 320 pag., editată la F.E.P. „Tipografia Centrală”, autor – Vladimir Halipli, redactor – Ion Proca.

La deschidere, moderatorul manifestării, scriitorul Ion Cuzuioc, preşedintele cenaclului literar „La Târgovişte” a prezentat publicului cartea recent apărută, menţionând faptul că autorul ei este pe drept cuvânt un romancier original care promovează iubirea, bazându-se pe tradiţiile creştine şi  pe valorile umane universale. Pe marginea volumului şi-au expus opiniile poetul Ianoş Ţurcanu, criticul literar Larisa Ungureanu, scriitorii Nina Slutu, Ion Diviza, Gheorghe Postolachi şi Valentina Bobeico, specialist Direcţie cultură Criuleni.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mihai Cucereavii in Cărţi, Dragoste, Epigrame, Umor, Ştiri
2 comentarii »

Solitudine… un copac… eu… amurg.

Închipuiri… m-am ascuns în caldul amurg înfricoșată de răceala norului care își arcuia privirea neagră dedesubtul sprâncenelor întoarse dinspre lumină spre furtună într-o zi în care solitudinea îmi acoperea trupul ca o pânză străvezie brazdată de mii de nervuri în care se coceau gândurile născute din deschiderea pleoapei spre fiecare geană de lumină.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
3 comentarii »

Sublimul ca atare nu poate fi încadrat într-un sistem de valori, el apărând doar din necesitatea postulării unei categorii care să le supraordoneze pe celelalte. De aceea, sublimul nu poate fi definit în sine, ci prin raportare la alte categorii estetice (aparent paradoxal, Kant începe analiza acestuia în „Critica facultăţii de judecare” cu afirmaţia „Frumosul se aseamănă cu sublimul în aceea că ambele plac pentru ele însele…”). Plăcerea estetică fiind definită în principiu prin raportare la frumos, sublimul este şi el poziţionat pe o scară de valori care include frumosul.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Răzvan Ventura in Eseuri
Comenteaza! »

Aşez mȃna acolo unde începe privirea Maicii către Pruncul cel Dintȃi al omenirii, către orizontul lumii, dincolo de marginea Timpului. Simt cum durerea sapă, ascuţită ca un ghem de ace, înăuntru, în rotocoale cȃnd reci, cȃnd fierbinţi. Lacrimi mari, rotunde, cristaline, se preling pe obrajii palizi, arizi de culoare.

Am alungat vălul cuvȃntului de pe chip. Am smuls singurătatea din mine cu cleştele viu al literei-mama. Am săpat în mine, răsturnȃnd brazda pămȃntie a tăcerii şi-am sădit slove, răsad pentru versul de mai tarziu. M-am ridicat din ghemul neputinţei să caut lumina. Din jurul meu. Am ridicat privirea către cer, acolo unde norii vorbesc graiul înălţimilor, lăsȃnd picurii să curgă spre pămȃnt să spele amărăciunea prafului aruncat din ochi în ochi de om. Am căutat, înfrigurată, viaţa în rădăcina verdelui de frunză, de floare, de copac, de viu, lăsȃnd palmele să unească pulsul verde al anotimpului cu cel roşu al omului.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
Comenteaza! »

Avem obiceiul să luăm drept bunuri ale noastre numele marilor scriitori români, fără să cercetăm cu adevărat felul în care şi-au dus viaţa şi istoriile pe care existenţa lor le-a născut. Discutam cu altă ocazie felul în care Eminescu nu mai este „citit”, ci „recitat”, nu este analizat, ci plasat în afara oricărei discuţii. Scrierile lui Caragiale stau mai bine la capitolul ăsta; el e mai accesibil pentru că e de râs, mai uşor de pus în scenă şi mai simplu de urmărit la televizor. Chiar şi-aşa, pentru că obişnuim să ne ascundem atât de bine după deget, foarte puţini dintre noi ştiu faptul că acest „cel mai mare dramaturg român” şi-a părăsit ţara pentru a-şi petrece restul zilelor în Germania, şi nu a mai dorit niciodată să aibă de-a face cu discursurile sforăitoare şi elogioase pe care i le închinau, de la distanţă, concetăţenii lui. Felul în care Caragiale se rupe, dezgustat, de „lumea miticilor” pe care el însuşi o prezentase în mod magistral, m-a făcut să mă gândesc, de multe ori de atunci, la cât de tare pot fi răniţi oamenii care ştiu să râdă de toţi şi de toate, cei care par să observe totul, dând impresia că nimic nu-i poate atinge. Evenimentul care a determinat o hotărâre atât de radicală a fost procesul – intrat în istoria literară sub numele lui Caion – pe care scriitorul l-a intentat în urma acuzaţiei de plagiat ce i-a fost adusă. Apărat magistral de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Caragiale a rezistat atacurilor la adresa talentului său, dar a cedat furiei dovedite de prostia şi făţărnicia pe care le aşezase în lumina reflectoarelor.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Articole
Comenteaza! »