Raiul suferinţelor iubirii
Zilele acestea la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, filiala „Târgovişte” din Chişinău a avut loc lansarea cărţii „Raiul suferinţelor iubirii” – Cartea a doua a iubirii, ISBN 978-9975-78-898-4, 320 pag., editată la F.E.P. „Tipografia Centrală”, autor – Vladimir Halipli, redactor – Ion Proca.
La deschidere, moderatorul manifestării, scriitorul Ion Cuzuioc, preşedintele cenaclului literar „La Târgovişte” a prezentat publicului cartea recent apărută, menţionând faptul că autorul ei este pe drept cuvânt un romancier original care promovează iubirea, bazându-se pe tradiţiile creştine şi pe valorile umane universale. Pe marginea volumului şi-au expus opiniile poetul Ianoş Ţurcanu, criticul literar Larisa Ungureanu, scriitorii Nina Slutu, Ion Diviza, Gheorghe Postolachi şi Valentina Bobeico, specialist Direcţie cultură Criuleni.
Reproducem spicuiri din cuvântările vorbitorilor de la lansarea romanului „Raiul suferinţelor iubirii”:
Ianoş Ţurcanu:
Mă bucur pentru apariţia acestui roman. Este o carte profundă, îţi trezeşte curiozitatea, te pune pe gânduri. Se vede că autorul a depus o muncă enormă pentru a o realiza, a o aduce azi în faţa noastră. Este o sărbătoare pentru cititori, deoarece această minunată carte ne dezvăluie multe din atributele iubirii, ne dă cunoştinţe şi curajul de a ne reconstrui sinele şi lumea din jurul nostru. Felicitări!
Larisa Ungureanu:
Lecturând romanul, am aflat despre Nodul Dragostei, Nodul Iubirii, cum era transmis mesajul dragostei prin acest obicei străvechi care a existat la mai multe popoare. Autorul dă un exemplu de la arabi, că tinerii bărbaţi puneau nodurile la uşa casei iubitelor, aşteptând apoi un răspuns. Dacă fata accepta nodul, însemna că e de acord cu măritişul. Dacă nu îl ridica din faţa intrării, însemna că bietul îndrăgostit este respins. La noi acest simbol îl găsim în Nodul Cununiei.Romanul are un titlu interesant: „Raiul suferinţelor iubirii”, cu pictura răstignirii pe copertă, se împleteşte cu iubirea divină, cu iubirea Măntuitorului care ne-a iubit pe toţi, jertfindu-se pentru a salva omenirea.
Nina Slutu:
Autorul are stofă de scriitor. Este sensibil, meditează şi-i atent cu cititorul – să nu-l supere, să nu-l rănească. Am citit romanul cu deosebit interes, nu te lasă indiferent.Are un conţinut bogat, cu gândire profundă, cu multe substraturi: filozofic, religios, literar.
Gheorghe Postolachi:
Romanul este o parabolă, o pildă pentru cititor, te pune să meditezi şi te îndrumă ca viaţa pe care o trăieşti s-o umpli cu lucruri mari, nu cu chiţibuşuri inutile. Mesajul cărţii este ca tu să acţionezi astfel ca să fii iubit de cei din jur.
Ion Diviza:
Este un roman al ideilor, iar eroii lui sunt nişte personaje fictive prin intermediul cărora autorul îşi realizează mesajul său, transmite cititorului frământările filozofice despre iubire, care l-au obsedat. Titlul „Raiul suferinţelor iubirii” demonstrează că şi în rai este iubire dar şi suferinţă, deoarece atât Universul cât şi lumea noastră este compusă din antipozi, cu poli încărcaţi pozitiv şi negativ, fără de care nu poate exista, deoarece dacă ar fi numai Binele şi nu ar fi Răul , nu l-am înţelege, nu l-am percepe, nu l-am putea preţui cu adevărat.
Valentina Bobeico:
Fiind consăteni, am venit la această serată să-l felicităm pe omul Vladimir Halipli, medicul cu suflet de poet, care are ce spune cititorului la tema dragostei. Am primit o mare plăcere de la lectura cărţilor scrise de dumnealui, care ne pun să medităm, ne cer să fim mai buni, mai oneşti, mai iubiţi. Suntem în aşteptarea altor volume. Îl iubim şi îi urăm: La mai mult şi la mai mare!
În continuare, umoriştii prezenţi la lansare au declamat câteva epigrame, printre care:
Ion Diviza:
La apariţia cărţii „Raiul suferinţelor iubirii”
Suferinţele iubirii
Izvorând din veşnicii
Îşi îneacă trandafirii
În banale căsnicii.
Scriitoarei Nina Slutu, care a replicat faptul că nu pot doi îndrăgostiţi să filosofeze o noapte întreagă şi să nu se apuce de… nebunii.
Doi îndrăgostiţi – o noapte
Au vorbit despre Socrate;
Cum se poate-atâtea şoapte
Şi să nu faci, bre, păcate!
Gheorghe Bâlici:
Unui chirurg
Un pacient atins de boală,
Când totul, parcă, îl durea,
Intrând la el cu mâna goală,
Era să plece fără ea.
Martin Loghin Alexeev:
Dezamăgire
Soţului îi poartă pică,
Bosumflată e soţia,
Observând că bărbăţia
Faţă de soldă-i mai mică.
Desfrâu
Mândră-i şi cochetă,
Copii nu mai face,
Dar mereu repetă
Că metoda-i place.
Grigore Puică:
La medicul-chirurg
Strig la medic iritat:
– Doi dinţi teferi mi-ai furat!
Iar chirurgul mi-a răspuns:
– Ai avut doi dinţi în plus!
Mihai Cucereavii:
Îndrăgostitul – jertfa iubirii
Lui Vladimir Halipli, autor al romanelor „Apostolul iubirii” şi „Raiul suferinţelor iubirii”Cocorul rămas de stol
E jalnic, fără grai.
Al dragostei Apostol
Te chinuie şi-n… Rai!
Mai apoi, actorii Sandu Aristid Cupcea, Silviu Fusu, poetul Boris Schiţco au recitat poezii pe tema abordată, iar Valentina Bobeico, specialist Direcţie cultură şi Irina Nicolai, profesor de educaţie muzicală de la Şcoala Primară din Criuleni au interpretat cu măiestrie câteva cântece, printre care „Unde dragoste nu e, nimic nu e”, toţi fiind apreciaţi cu aplauze furtunoase din partea publicului.
La finele seratei Vladimir Halipli a mulţumit audienţei, a acordat doritorilor autografe pe noul său volum, iar lansatorul s-a ales cu buchete de flori de la cei prezenţi şi cu o tradiţională diplomă de menţiune din partea Ludmilei Plopa, directoare a Bibliotecii „Târgovişte” din sectorul Buiucani al capitalei.
Vladimir Halipli s-a născut în 1953 în satul Floriţoaia-Nouă, Ungheni, Republica Moldova. Este absolvent al Universităţii de Medicină din Chişinău. Lucrează în calitate de chirurg la Spitalul raional Criuleni. Fiind pasionat de arta scrisului, a mai făcut studii şi la Institutul de Literatură din Moscova. Este autor al cărţilor de poezii „Marele rob” (1993), „Ţara durerilor în floare” (2008), al romanelor „Apostolul iubirii” – Cartea întâia a iubirii (2009), „Raiul suferinţelor iubirii” – Cartea a doua a iubirii (2010). Vladimir Halipli este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spirituali ai Marii Iubiri în spaţiul basarabean.
Ion Diviza vine cu o redactare la textul lui. Iat-o:
Ion Diviza:
– Este un roman de idei, ale cărui personaje sunt poate prea mult idealizate, însă prin intermediul lor autorul îşi concretizează mesajul filozofic şi artistic, transmite cititorului gândurile, frământările, sentinţele sale despre iubire, sentiment cel îl obsedează şi îl copleşeşte cu desăvârşire. Titlul „Raiul suferinţelor iubirii” prezintă un splendid oximoron, consemnând că raiul este iubire dar şi suferinţă, întrucât Universul, lumea noastră în general constă din idei, noţiuni şi sentimente contrarii, este o luptă a acestor contrarii, o armonie ce se creează între cei doi poli – pozitiv şi negativ -, Iubirea constituind centrul magic al Existenţei.
– Am citit şi al doilea roman al lui Vladimir Haliplii. „Raiul suferinţelor iubirii” este o noutate în literatura basarabeană. De ce? În primul rînd am obosit de negativisme! Ca să fim mai buni trebuie să gîndim pozitiv, să iubim, să ne admirăm. Doamne cîtă lumină vine de la iubire!!! Aceasta a vrut să spună autorul şi îi mulţumim. Aşteptăm, cu nerăbdare, o altă întîlnire cu autorul…desigur pe pagini inspirate de iubire!!!