17 iunie 2008
Primesc în priviri albastrul cerului, întrezărit printre picăturile ploii curgătoare precum nisipul în clepsidra timpului la ceasul după-amiezii din mine, când dogoarea verii mă ţintuieşte la umbra copacului pe care-l cresc în palme de frunze şi braţe-ramuri, după ce rădăcinile au rămas îngropate undeva în trecutul tăcerii ţărânii aducerilor-aminte, în freamătul frunzelor-gȃnduri ce aduc a zumzet de albine încolăcite în jurul unui refren galben precum ceara şi curgător ca mierea cea miere, răpită florilor în dimineţi cu raze din soare prăbuşite arzător pe obrazul de vară al pământului, atunci când am lăsat la capăt de lume ego-ul desculţ de şuvoiul ca apa cerului, izvor de suflet şi urcând pe trepte ale cunoaşterii am plecat să deschid uşile lui „va fi”, convinsă fiind de efemeritatea cuvintelor aşternute în covoare decolorate de înţelesuri şi mucegăite la pragul fiecărei odăi de inimă încuiată cu cheia meşteşugită, după matriţa paşilor pierduţi pe caldarâmul străzii fără nume într-un ancestral oraş al tăcerii, când toamna spală piatra cubică cu tristeţea curgătoare din nori cenuşii iar eu l-am luat pe „va fi” cu mine, încercând să întrevăd încrengătura şerpuitoare a faptelor ce se vor profila pe cerul devenirii mele, de la firul verde de iarbă către imensitatea cerului comprimată în sâmburele de iris şi cursivitatea frazei rămasă suspendată între margini de cărări labirintice, căi de hârtie creponată ale aceluiaşi eu, matlasat cu articole din ziare vechi, tipărite cu tuş negru pe pergamentul care înfăşoară inima ca pe o bucată de carne vândută de măcelarii ce transează bucăţi de sentimente dincolo de vitrina magazinului cu iz de anticariat, iar eu primind moneda de schimb a lui „va fi” cu prezentul „este”, mă întorc pe urmele paşilor încă nedezlipiţi de retina orizontului şi mă regăsesc într-un „a fost”, la răscrucea prezentului cu viitorul, privind mirată borna kilometrică, selenară, numărătoare crescător-descrescătoare prin mansarda aglomerată de păsări jumătate zbor, jumătate pas, albe sau mai negre, culoare după gândurile îmbrăcate cu solemnitatea unui frac pentru că oamenii au strâns amin cu amin în lacrimi de-o credinţă şi-un sâmbure de mântuire, într-o lume în care sentimentele sunt scânduri peste podul pulsului din fiecare eu când, surprinsă de o geană de lumină m-am cuibărit în sfârşit în scorbura inimii tale cu un oftat prelung ca un monolog fără sfârşit, crestând aşa, într-o doară şi fără motiv timpul cu fluturii care mai au totuşi aripi când sărută lumina şi mâinile riduri săpate de fire de nisip ale timpului, cȃnd… „a fost…” devine „este” şi când „va fi” va învia… din amintiri…
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
17 aprilie 2008
Clipe moarte de noapte, zbucium îngemănat cu zori, amorţirea conştiinţei în gene de dincolo de trecerea în ce nu este şi nu vrea să vină…
Seara, înghesuită între litere negre în alb, şi electronii lovind ecranul, se perindă prin faţa-mi care îl priveşte cu ochi obosiţi.
Oboseala conştiinţei existenţei zace aruncată pe cărări nenumarate cu viteze de timp diferite, căutându-şi drum prin şi spre destine necunoscute. Sticla suparată nu mă vede cu toate ca este un mare-mic ochi deschis spre un mare-mic univers.
Oare de ce înşiruirea de cuvinte doare câteodată?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Viorel Muha in Memorii
19 martie 2008
Netocmite, netrecute din vreme, ca şi cum ar şti că un om, un altul şi un altul în alt colţ de lume se grăbesc să ajungă la întâlnirea cu oamenii, gândurile, sufletele şi imaginaţia creează cuvinte… Le spun să meargă… Valeriu Barbu, poet al imaginilor şi imaginarului, ne bucură în fiecare săptămână cu versuri de o notă aparte prin intermediul scrisorilor trimise din temniţa în care viaţa l-a împins. Din locul înconjurat uneori de privirea haină a deznădejdii, alteori, de lumina din ochii uriaşului blând, speranţa care priveşte printre gratii lăcrimând, văzând cât de singur e, cât sunt de singuri oamenii, uneori, în spaţiul lor strâmtat de dimensiuni, sufletul îşi întinde rădăcinile şi aripile spre adâncul şi înaltul Universului, ne transmite bucuria, tristeţea, speranţele, fricile şi, mai ales, dragostea de natură, de libertate, de oameni în general şi de Maria.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mariana Fulger in Cărţi, Poezii, Ştiri
18 martie 2008
Noţiunea de ermetism este una asociată firesc lucrurilor pe care nu le putem pătrunde, pentru simplul motiv că nu reuşim să trecem, cu mintea, dincolo de barierele, intenţionat sau nu aşezate la marginea dinspre noi a Semnificaţiei. În literatură însă, acest atribut al nepătrunderii devine deziderat, pentru că vorbele par scrise pentru oricine, dar sunt destinate, firesc, celui care e dispus a face efortul desluşirii lor. După afirmaţia unui fost profesor al meu, Stéphane Mallarmé este, din acest punct de vedere, cel mai dificil de citit scriitor francez (şi nu numai francez), asociat prin excelenţă cu ermetismul literar aşa cum este el astăzi cunoscut. Pe de altă parte, există şi în literatura română un astfel de „greu de citit” – Ion Barbu, matematicianul care a ţinut să demonstreze că poezia şi geometria se întâlnesc, undeva, în sferele pure şi înalte ale gândirii. Nu voi face trimiteri de la unul la altul, şi nici nu voi discuta influenţele, asemănările şi deosebirile. Ce mi-a atras atenţia, însă, a fost data lor de naştere: 18 martie – aceeaşi pentru amândoi. Aşa că – iată-i.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
4 martie 2008
A doua piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Samson (Valea din Deal)”, o comedie bufă cu fundal dramatic.
Autorul este strâns legat prin viaţă şi carieră de Valea Jiului. Inevitabil, a trăit mineriadele îndeaproape. Abordarea acestui subiect în creaţia sa este firească, dar în acelaşi timp curajoasă. Îndepărtarea de acele evenimente dramatice i-a permis să trateze subiectul cu umor, pentru a sublinia absurditatea unor astfel de acţiuni. Deşi personajele nu poartă numele unor persoane reale, iar piesa este totuşi una de ficţiune, asemănările şi trimiterile la realitate sunt evidente.
Piesa a fost publicată pentru prima dată în 2003, în volumul cu acelaşi titlu, la Editura Polidava din Deva.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
10 ianuarie 2008
O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului – cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulţi cunosc pe cea dintăi, mai toţi pe cea de-a treia şi câţiva pe celelalte.
De meritat toate merită să fie cunoscute şi, după părerea noastră, lăudate – toate fără excepţie.
Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; şi Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; şi D-ale carnavalului a fost fluierată.
Foarte bine!
Este însă vremea să ne explicăm o dată asupra acestor lucruri, dacă se poate; şi cine ştie de nu se va putea? În materie de gust literar – ce e drept – discuţia e totdeauna grea, şi e grea mai ales acolo unde lipseşte încă tradiţia literară şi prin urmare comunitatea de idei în privinţa operelor ce le numim frumoase.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Critică literară, Teatru
7 voturi