2 iulie 2008
Înainte de a începe, o să recunosc cinstit faptul că m-a intrigat mereu titlul acestei cărţi de Octavian Paler. Are nevoie de apărare Galilei? În faţa cui? Răspunsul e simplu. Da, toţi eroii au nevoie de apărare. În faţa noastră, a muritorilor de rând. Pentru că, date fiind calităţile lor extraordinare, ar fi trebuit să facă mai multe decât noi. Şi au făcut, în mod cert. Însă nu de-ajuns. Pentru că ceea ce pretindem, de fapt, de la ei, e să se aşeze deasupra greşelii, lucru pe care nimeni dintre noi, ceilalţi, nu-l poate face.
Textul este construit ca un dialog ale cărui premise sunt aşezate încă de la început. Ce s-a întâmplat cu adevărat? Era dreptul lui să facă ce doreşte cu propriile credinţe? Cum îl judecă oamenii? Are cineva dreptul s-o facă? A schimbat abjurarea lui Galilei zborul Terrei printre aştri?… Era doar o formalitate, până la urmă, dincolo de care nu se schimbă datul ştiinţific. Atunci… de ce-i cerem să n-o fi făcut?
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
17 iunie 2008
Primesc în priviri albastrul cerului, întrezărit printre picăturile ploii curgătoare precum nisipul în clepsidra timpului la ceasul după-amiezii din mine, când dogoarea verii mă ţintuieşte la umbra copacului pe care-l cresc în palme de frunze şi braţe-ramuri, după ce rădăcinile au rămas îngropate undeva în trecutul tăcerii ţărânii aducerilor-aminte, în freamătul frunzelor-gȃnduri ce aduc a zumzet de albine încolăcite în jurul unui refren galben precum ceara şi curgător ca mierea cea miere, răpită florilor în dimineţi cu raze din soare prăbuşite arzător pe obrazul de vară al pământului, atunci când am lăsat la capăt de lume ego-ul desculţ de şuvoiul ca apa cerului, izvor de suflet şi urcând pe trepte ale cunoaşterii am plecat să deschid uşile lui „va fi”, convinsă fiind de efemeritatea cuvintelor aşternute în covoare decolorate de înţelesuri şi mucegăite la pragul fiecărei odăi de inimă încuiată cu cheia meşteşugită, după matriţa paşilor pierduţi pe caldarâmul străzii fără nume într-un ancestral oraş al tăcerii, când toamna spală piatra cubică cu tristeţea curgătoare din nori cenuşii iar eu l-am luat pe „va fi” cu mine, încercând să întrevăd încrengătura şerpuitoare a faptelor ce se vor profila pe cerul devenirii mele, de la firul verde de iarbă către imensitatea cerului comprimată în sâmburele de iris şi cursivitatea frazei rămasă suspendată între margini de cărări labirintice, căi de hârtie creponată ale aceluiaşi eu, matlasat cu articole din ziare vechi, tipărite cu tuş negru pe pergamentul care înfăşoară inima ca pe o bucată de carne vândută de măcelarii ce transează bucăţi de sentimente dincolo de vitrina magazinului cu iz de anticariat, iar eu primind moneda de schimb a lui „va fi” cu prezentul „este”, mă întorc pe urmele paşilor încă nedezlipiţi de retina orizontului şi mă regăsesc într-un „a fost”, la răscrucea prezentului cu viitorul, privind mirată borna kilometrică, selenară, numărătoare crescător-descrescătoare prin mansarda aglomerată de păsări jumătate zbor, jumătate pas, albe sau mai negre, culoare după gândurile îmbrăcate cu solemnitatea unui frac pentru că oamenii au strâns amin cu amin în lacrimi de-o credinţă şi-un sâmbure de mântuire, într-o lume în care sentimentele sunt scânduri peste podul pulsului din fiecare eu când, surprinsă de o geană de lumină m-am cuibărit în sfârşit în scorbura inimii tale cu un oftat prelung ca un monolog fără sfârşit, crestând aşa, într-o doară şi fără motiv timpul cu fluturii care mai au totuşi aripi când sărută lumina şi mâinile riduri săpate de fire de nisip ale timpului, cȃnd… „a fost…” devine „este” şi când „va fi” va învia… din amintiri…
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
6 mai 2008
A patra piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Veşnicie provizorie”, o dramă în două acte, cunoscută mai ales ca „Hoţul cinstit”, titlul sub care s-a jucat.
Scenariul a fost categorisit în multe feluri, de la tragedie la comedie. Este stilul specific lui Valeriu Butulescu de a trata cu umor subiecte serioase şi profunde. Realismul cotidian este împins în absurd, jocurile de cuvinte şi idei sunt în lumea lor, multe replici sunt memorabile.
Piesa a avut premiera absolută pe 8 aprilie 1993, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, regizat de Rodica Băiţan. Această premieră reprezintă şi debutul ca dramaturg al lui Valeriu Butulescu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
24 aprilie 2008
Anul 2007 a marcat semicentenarul comemorării lui Constantin Brâncuşi. Printre manifestările care au omagiat memoria genialului sculptor, a fost şi premiera piesei „Infinitul Brâncuşi” de Valeriu Butulescu, la Teatrul Naţional Radiofonic. Ulterior, piesa a trezit interes şi peste hotare, fiind deja tradusă în portugheză, engleză şi franceză.
Recent, Valeriu Butulescu i-a acordat un amplu interviu despre piesă şi despre Constantin Brâncuşi poetului şi eseistului Vasile Ponea, redactorul şef al revistei gorjene de cultură „Caietele Columna”. Avem plăcerea să prezentăm integral acest interviu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Teatru
15 aprilie 2008
Vineri, 18 aprilie 2008, la Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Atelier, Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” prezintă premiera pe ţară a piesei „Complexul România” de Mihaela Michailov, câştigătoare a premiului UNITER pentru „Cea mai bună piesă a anului 2006”.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
5 februarie 2008
Începând cu piesa de teatru „Oile Domnului (Satul electronic)”, vom prezenta, într-un ritm lunar, integrala creaţiei dramaturgice semnată Valeriu Butulescu. Îi mulţumim autorului pentru faptul că ne-a acordat dreptul de a include cărţile sale în Biblioteca Citatepedia (în ediţii digitale, desigur).
„Oile Domnului (Satul electronic)” este a cincea piesă de teatru scrisă de Valeriu Butulescu şi una dintre cele mai de succes. Prima dată a fost publicată în 2001 sub forma unui volum cu acelaşi titlu, la Editura Polidava.
Piesa este una caracteristică pentru stilul lui Valeriu Butulescu, atât de cunoscut din aforismele sale: gânduri profunde, camuflate cu umor, aşteptând să fie descoperite prin implicarea personală a fiecăruia. Piesa conţine multe idei şi replici memorabile, uneori chiar aforistice.
Nu întotdeauna lectura unui scenariu e o plăcere, însă „Oile Domnului (Satul electronic)” este un deliciu chiar şi din acest punct de vedere. Umorul face parcurgerea textului vioaie, însă de multe ori simţi nevoia să te opreşti măcar o clipă pentru a medita (şi aici apare avantajul lecturii faţă de vizionarea spectacolului).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Dragoste, Noutăţi despre site, Science fiction, Teatru
