Lisa Cholodenko a descoperit filmul lucrând ca asistent de montaj la lungmetraje ca „Boyz N the Hood”, alături de regizorul John Singleton sau „Used People” (regia Beeban Kidron). A studiat regia şi scenaristica la Columbia University, unde a regizat numeroase scurtmetraje premiate la festivaluri internaţionale. A debutat în lungmetraj cu „High Art”, peliculă care i-a adus în 1998 un premiu pentru scenariu la festivalul de la Sundance. Al doilea său film, „Laurel Canyon”, cu Kate Beckinsale, Christian Bale, Frances McDormand şi Alessandro Nivola, a avut premiera mondială în 2002 la Cannes şi a fost nominalizat la mai multe categorii la Independent Spirit Award. La fel s-a întâmplat şi cu al treilea său lungmetraj, „Cavedweller”, cu Kyra Sedgwick şi Aidan Quinn, care a primit premii la festivalurile de la Seattle şi Karlovy Vary.
Stuart Blumberg a scris şi a produs „Keeping the Faith”, în care joacă Edward Norton, care este şi regizorul acestui film, Ben Stiller şi Jenna Elfman. Blumberg a semnat şi scenariul pentru „The Girl Next Door”, cu Emile Hirsch şi Elisha Cuthbert. În 2009, a produs documentarul „By the People: Alegerea lui Barack Obama”. Produs pentru HBO, documentarul a rulat şi în cinematografe.
Lisa Cholodenko este regizor şi co-scenarist, iar Stuart Blumberg este scenarist al ineditei comedii „Copiii sunt bine mersi” („The Kids Are All Right„). Împreună au acordat un interviu despre concepţia, scenariul şi producţia acestui film foarte apreciat.
Veteranul filmelor de acţiune, Bruce Willis, revine pe marile ecrane din România cu o nouă interpretare senzaţională în cel mai recent proiect al său, comedia „Greu de pensionat” („RED”), care poate fi vizionată din 22 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, Odeon Cineplex (Cluj) şi în reţeaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Bacău, Iaşi, Timişoara, Arad). În film mai apar mulţi actori foarte cunoscuţi şi apreciaţi: Helen Mirren, Mary-Louise Parker, Morgan Freeman, John Malkovich, Richard Dreyfuss, Ernest Borgnine şi alţii.
Antropologul Helen Fisher ia în vizor un subiect delicat – iubirea – şi explică evoluţia, reacţiile biochimice şi importanţa socială a iubirii. Ea încheie cu un avertisment cu privire la riscurile majore determinate de abuzul de antidepresive.
Există în istoria noastră literară poveşti de dragoste incredibile, ce au rămas să fie repovestite şi pentru generaţiile actuale. O astfel de poveste este şi iubirea dintre Şt.O. Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel.
Şt.O. Iosif se întâlneşte cu Natalia Negru prin 1885 pe coridoarele Faculţăţii de litere din Bucureşti şi se îndrăgosteşte de ea nebuneşte. Pentru ea frecventează cursurile Facultăţii de litere şi se prezintă cu Natalia Negru cu teza „Influenţe strâine asupra literaturii române – foloasele si relele lor” la examenul de licenţă. Lucrarea este notată cu „bilă neagră”, un semn divin al dramei ce avea să vină în viaţa lor.
Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:
Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.
Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.
Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.
Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).
Epigramistul Florea Ştefănescu îşi are domiciliul la Munchen – Germania. Am avut onoarea să-l cunosc în urmă cu aproape 11 ani la Ploieşti, cu prilejul lansării izbutitului său volum „Epigrama germană de cinci secole, (selecţiuni antologice)”.
Încarc...
