Acum la mijloc de ianuarie se petrec 162 de ierni de când Mihai Eminescu a căzut ca o lacrima a lui Dumnezeu pe solul nostru românesc. De atunci până astăzi s-au scris biblioteci întregi despre el. Se pare că orice cuvânt în plus este de prisos.

Şi totuşi…

În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Articole
Comenteaza! »

În vara anului 1970, la recomandarea profesorilor Alexandru Piru şi Ion Rotaru, am luat lucrarea de licenţă despre „Moromeţii” lui Marin Preda. Aveam avantajul că stăteam aproape de Siliştea-Gumeşti, cunoşteam satul si locuitorii lui şi puteam să–l consult şi pe Marin Preda. Lucrarea mea se numea „Realitate şi fictiune în romanul Moromeţii”. Am stat câteva zile în satul Siliştea–Gumeşti şi am luat legătura cu aproape toate personajele din roman, de la Preda Oprescu, fostul secretar al primăriei, care pe atunci era un bătrânel simpatic, până la la Catrina Moromete (Joiţa Călăraşu, mama scriitorului), o bătrânică ţărancă, care pe atunci stătea la fata ei, Ilinca.

Poate voi vorbi odată despre acest lucru, acum însă vreau să vă spun altceva ce m-a frapat la scriitor. După ce am alcătuit un album cu toate fotografiile eroilor din „Moromeţii”, m-am prezentat cu el la Marin Preda să văd ce impresie are el despre personaje. Venise pe acasă să-şi viziteze rudele şi mai ales pe maică-sa care era bătrână şi bolnavă. „Domnule Preda”, i-am zis eu, „poate o să vă mire, am luat o lucrare…” „Aaaa, da, ştiu, mi-a povestit Piru despre tine… Şi ce vreai să scrii tu în acestă lucrare? Tu eşti din Râca, de la fostul învăţător al meu Crivăţ? Ce mai face? Mai bea, mă? La Râca veneam eu după cărţi pe la neamurile mele. Stancu lu’ Diţă ce mai face?”

7 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Memorii
Comenteaza! »

Fragment din romanul „Martirii lui Eros”:

„Dacă le-ai văzut pe toate şi n-ai aflat ce-i frumuseţea, înseamnă că n-ai ochi; iar dacă le-ai văzut, dar n-ai simţit puterea frumuseţii, înseamnă că n-ai inimă” – spunea Schiller. Veronica văzuse totul la Viena şi aflase şi ce e frumuseţea, frumuseţea care încântă ochiul şi bucură urechea, adică arta, arhitectura, pictura, sculptura, teatrul, poezia, muzica… Puterea frumuseţii asupra sufletului ei o simţise prin ambasadorul Eminescu care-o purtase peste tot oraşul şi-i modelase sufletul ei de aur, i-l sensibilizase… ceva însă era în neregulă…

3 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Cărţi, Dragoste, Fragmente literare
Comenteaza! »

Norocel, venit din lumea largă cu lotrii care treceau Dunărea în căutare de căpătuială prin ţinuturile noastre, se lipi lângă moşia unui boier din partea locului. Venise cu încă trei flăcăi de prin părţile macedonene, trecând Dunărea iarna pe un ger năpraznic pe gheaţă. Ziceau că sunt şi ei tot români de-ai noştri, uitaţi de Dumnezeu de pe timpul împăratului Traian prin locuri străine. Si Norocel fu tocmit cu simbrie la un boier ca slugă. Boierul văzându-l isteţ nevoie mare, îl numi arendaş pe moşie.

Într-o zi, spre primăvară, o primăvară turbată cu flori şi vântoase şi ape mari şi ploi, venită ca un rai pe pământ, Norocel plecă cu boierul pe câmp să vadă recoltele. Si boierul îi zise:
– Norocele-tată, ia trăsura de la conac şi plimbă-mi a fată, că mi-a venit ieri în vacanţă de la Paris şi vrea şi ea să ia aerul primăverii…

2 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Povestiri
Comenteaza! »

Poetul Ovidiu, un mare amator al artei amorului, la 18 ani era un dandi care se plimba prin Orient, vizita Sicilia, Athena şi Alexandria, admirând frumoasele vestale, dar şi femeile de pe stradă. După ce a călătorit pe Nil şi a rămas uimit de piramidele faraonilor, s-a întors în ţară cu o enormă bogăţie sufletească.

Roma pe timpul lui devenise splendidă, pe Palatin se ridicase faimoasa domus augusta şi templul de marmură al lui Apolo, urmat de statuile Danaidelor. Se clădise măreţul Panteon, termele lui Agrippa, Porticul Octaviei şi frumosul teatru al lui Marcellus. El frecventa adesea bazinul de apă al luptătorilor, teatrele, circurile, dar şi localurile de noapte, reuniunile moderne, citind adesea din poezia lui erotică.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Articole, Dragoste
2 comentarii »

Există în istoria noastră literară poveşti de dragoste incredibile, ce au rămas să fie repovestite şi pentru generaţiile actuale. O astfel de poveste este şi iubirea dintre Şt.O. Iosif, Natalia Negru şi Dimitrie Anghel.

Şt.O. Iosif se întâlneşte cu Natalia Negru prin 1885 pe coridoarele Faculţăţii de litere din Bucureşti şi se îndrăgosteşte de ea nebuneşte. Pentru ea frecventează cursurile Facultăţii de litere şi se prezintă cu Natalia Negru cu teza „Influenţe strâine asupra literaturii române – foloasele si relele lor” la examenul de licenţă. Lucrarea este notată cu „bilă neagră”, un semn divin al dramei ce avea să vină în viaţa lor.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Dragoste, Memorii
Comenteaza! »