Veteranul filmelor de acţiune, Bruce Willis, revine pe marile ecrane din România cu o nouă interpretare senzaţională în cel mai recent proiect al său, comedia „Greu de pensionat” („RED”), care poate fi vizionată din 22 octombrie în cinematografele: Hollywood Multiplex, Movieplex, CinemaPRO, Odeon Cineplex (Cluj) şi în reţeaua Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Bacău, Iaşi, Timişoara, Arad). În film mai apar mulţi actori foarte cunoscuţi şi apreciaţi: Helen Mirren, Mary-Louise Parker, Morgan Freeman, John Malkovich, Richard Dreyfuss, Ernest Borgnine şi alţii.

Bazat pe faimoasele benzi desenate ale lui Warren Ellis şi Cully Hamner, „RED (Retired: Extremely Dangerous)” este un film fără mari pretenţii… intelectuale, o comedie concepută şi realizată ca într-o joacă. La noi a fost tradus cu sintagma „Greu de pensionat” (cu trimitere evidentă spre nenumăratele „Greu de ucis” ale lui Willis) şi, în ciuda faptului că sună puţin ciudat, titlul românesc lămureşte chiar mai bine decât originalul intenţia parodică, pe care am simţit-o de-a lungul întregului film. Prin urmare, recunosc faptul că nu e o peliculă de cinci stele, dar spun cu mâna pe inimă că m-am distrat copios la vizionare. Să-i văd alături pe Bruce Willis, pe Morgan Freeman, John Malkovich şi pe Helen Mirren, jucându-se pe ecran cu puşcoacele, a fost o adevărată încântare, în ciuda faptului că povestea în sine este oarecum previzibilă, având ceva cam mult romantism şi rezolvări miraculoase pentru gustul meu. Însă rolurile mi s-au părut neobişnuite pentru monştrii sacri de pe ecran (exceptându-l pe Willis, pe care l-am văzut în tot felul de trăsnăi), bine jucate şi armonios concepute pentru a ilustra o evidentă şi strânsă legătură de suflet între personaje, aflate într-un dialog plăcut, cu replici memorabile pe alocuri. Luând în consideraţie toate lucrurile şi acceptând dintr-un început nuanţa parodică, mi s-au părut chiar la locul lor toate clişeele, pe care cred că nu le poţi considera minusuri decât dacă le iei în serios, ceea ce nu scade însă cu mult valoarea filmului. La urma urmelor, şi marii actori au voie să se joace, nu?

Filmul prezintă povestea lui Frank (interpretat de Bruce Willis), un fost spion de top, cu ceva probleme de adaptare la viaţa obişnuită de pensionar. Cum se pare că ştie prea multe, noua conducere CIA trimite un super asasin pe urmele lui, asa că Frank apelează la membrii vechii sale echipe pentru a-şi salva viaţa. Joe (interpretat de Morgan Freeman), fostul său şef din CIA este acum rezident al unui azil de bătrâni. Victoria (interpretată de Helen Mirren), un personaj de elită din CIA, nu reuşeşte să aibă o viaţa normală şi e încă dornică de acţiune. Iar Marvin (interpretat de John Malkovich), fost asasin guvernamental căruia i s-a administrat LSD zilnic timp de 11 ani, este un personaj cel puţin… excentric. Pensionarii din echipa de şoc nu par a avea prea multe şanse, dar pentru că acum sunt ţintele principale ale CIA, sunt nevoiţi să îşi dezgroape toate talentele pentru a supravieţui. Şi cum cea mai bună apărare este atacul, ei pornesc într-o misiune incredibil de îndrăzneaţă.

Într-un interviu acordat recent unei publicaţii americane, Bruce Willis a fost întrebat dacă, după o carieră atât de bogată, mai există ceva în meseria sa care să îl sperie. Răspunsul său a fost mai mult decât suprinzator pentru audienţă, actorul recunoscând că: „Am temeri în fiecare zi. Nu pot să nu mă gândesc că la un moment dat va veni şi rândul meu să fac prostii sau să încurc lucrurile. Dar nu vorbim neapărat de frică aici, este vorba şi despre adrenalina care te cuprinde atunci când trebuie să creezi personaje şi situaţii credibile din nişte pagini scrise. Cred că îmi este mult mai frică, de exemplu, să nu fac o greşeală în educaţia fiicelor mele decât de riscurile pe care le implică meseria de actor. Acolo proporţia erorii ar fi cu mult mai mare.”

Producţia

RED, romanul grafic scris de Warren Ellis, ilustrat de Cully Hamner şi publicat de editura DC Comics Wildstorm, a fost conceput iniţial ca o operă unitară, dar a fost lansat în trei părţi, de-a lungul a trei luni. Mai târziu, a fost publicat într-o singură carte. Deşi romanul grafic are doar 66 de pagini, Gregory Noveck, vice-preşedinte al Departamentului de Creaţie de la DC Comics, a realizat de la prima lectură că era perfect pentru o adaptare cinematografică.

„Mi-a plăcut cartea foarte mult”, mărturiseşte Noveck. „Warren şi Cully sunt doi dintre cei mai talentaţi şi mai străluciţi scriitori din universul benzilor desenate. Împreună, ei au creat un thriller de acţiune, foarte inteligent, foarte interesant, cu un personaj principal uluitor şi un subiect central neobişnuit. Aveam împuternicire de la DC Comics pentru a adapta în cinema supereroii noştri, dar şi pentru a folosi celelalte uimitoare lucrări din colecţia noastră. RED a fost unul dintre acele titluri la care m-am gândit încă de când m-am alăturat companiei.”

„Evident, povestea lui Warren trebuia extinsă pentru a face din ea un film de două ore,” spune Noveck. „Scopul nostru a fost să reţinem cel mai interesant element din carte, profunzimea eroului principal şi să rămânem fideli ideii centrale a lui Warren: ideea că societatea noastră se leapădă foarte uşor de oameni consideraţi depăşiţi. În cazul acesta este vorba de vechi agenţi CIA şi spioni din vremea Războiului Rece, care au ajuns la o anumită vârstă şi sunt înlocuiţi de un nou val de agenţi tineri, antrenaţi conform celor mai noi tehnologii.”

Cu împuternicirea dată de DC, Noveck i-a cooptat pe Jon şi pe Erich Hoeber, apoi s-a dus cu propunerea pentru adaptare la directorul companiei di Bonaventura Pictures, Mark Vahradian, care, la rândul său, a discutat ideea producătorului Lorenzo di Bonaventura.

„Atât eu cât şi Lorenzo am fost imediat impresionaţi de calitatea romanului grafic: era o poveste dură, cu o atitudine şi un stil ieşite din comun”, spune Vahradian. „Ne-a plăcut contextul, reţeaua de spioni şi amândoi am fost fascinaţi de ideea de a explora ce se întâmplă cu spionii în vârstă, atunci când administraţia ‘face curat’ în agenţie. În plus, căutam proiecte care ar fi putut atrage actori celebri, mai în vârstă, care altfel poate n-ar fi avut ocazia să joace într-o adaptare după benzi desenate. Din toate aceste motive, ideea ni s-a potrivit ca o mănuşă.”

Di Bonaventura este de acord: „Warren şi Cully au creat o poveste foarte provocatoare, un roman grafic, în care noi am zărit potenţialul pentru un film care combina acţiunea, spionajul, dragostea, comedia şi care ar transmite un mesaj subtil despre discriminarea celor în vârstă, indiferent de vârsta publicului ţintă. Pentru noi a fost extrem de important să rămânem fideli spiritului celor doi creatori, în special cu personajul lui Frank Moses, astfel încât ambii să-şi recunoască opera în munca noastră. Şi cred că am făcut o treabă bună.”

După o singură întâlnire cu directorii de la Summit Entertainment, proiectul a primit unda verde.

„Prima schiţă a fraţilor Hoeber a fost remarcabilă”, spune producătorul di Bonaventura. „Toţi cei care am citit-o am avut aceeaşi reacţie: Ăsta da film! I-am întrebat pe cei de la Summit ce părere au şi dupa ce au acceptat am început să lucrăm la film. Cred că toţi eram conştienţi că ne aşteaptă o aventură pe cinste”.

„În ce priveşte scenariul, noi n-am făcut altceva decât să elaborăm ideile prezente în romanul grafic,” spune producătorul Vahradian. „Jon şi Erich şi-au lăsat imaginaţia să zboare. Au lărgit orizontul şi tonul romanului grafic, creând personaje noi şi aventuri cosmopolite, dar rămânând fideli personajului principal – Moses şi elementelor tematice din opera originală. Jon şi Eric ne-au dat tot ce le-am cerut şi aşa am reuşit sa producem un film care combină genurile şi are potenţialul de a fi un mare succes de public.”

„Pentru că romanul grafic este scurt, am ştiut că va trebui să îl folosim ca bază pentru o poveste mult mai amplă,” spune Jon Hoeber. „Punctul de plecare a fost personajul Moses. El este unul dintre cei mai periculoşi oameni din lume, a ucis mulţi indivizi de-a lungul anilor, dar păstrează totuşi o inocenţă incredibilă. Este un tip care şi-a petrecut viaţa întreagă sub acoperire, evitând relaţiile personale cu alţi oameni. În momentul în care îl cunoaştem noi, el descoperă pentru prima dată ce înseamnă să trăiască o viaţă normală. Îl vedem încercând să afle plăcerea simplă din activităţile de fiecare zi, cum ar fi împodobirea casei sale, de Crăciun. Când o sună pe Sarah, iniţial nici nu ştie ce să-i spună. Este îngrozit. E un asasin profesionist care, brusc, se poartă ca un adolescent, încercând să-şi adune curajul şi să sune o fată, pentru prima sa întâlnire. Nu poţi să nu-l îndrăgeşti măcar un pic.”

„Ne-am gândit la Frank Moses ca la un agent mai vârstnic, acum retras din activitate, dar devenit el însuşi ţinta altora,” spune Erich Hoeber. „Era necesar să avem şi alţi agenţi retraşi, iar această idee ne-a făcut să creăm alte personaje şi ne-a dat libertatea să elaborăm asupra vieţilor celorlalţi foşti agenţi.”

„Şi chiar dacă miza filmului este mare şi reală,” adaugă Jon, „în mod deliberat, am creat un personaj cu calităţi neobişnuite. Am vrut să reînviem sentimentul acela dat de filmele vechi, de personaje ca Butch şi Sundance. Indiferent dacă era vorba de Frank şi Marvin, Frank şi Joe, Frank şi Victoria, ba chiar şi de Frank şi pasiunea sa civilă, Sarah… întotdeauna există sentimentul că acele perechi sunt o continuă sursă de conflict şi comedie. Dar reacţiilor lor sunt naturale, pentru că totul porneşte de la personajul lui Frank şi de la situaţia în care se află acesta: aceea de agent retras, dar încă extrem de periculos.”

„Lorenzo, Mark, Gregory şi David (Ready, coproducătorul filmului) s-au implicat foarte mult în dezvoltarea scenariului,” spune Eric. „Au fost realmente partenerii noştri. Ei au înţeles că povestea pe care o scriam noi se baza mai mult pe excelenta dinamică dintre personaje decât pe vreun concept înălţător.”

„Warren şi Cully au fost foarte generoşi, lăsându-ne să extindem povestea originală,” adaugă Jon. „Din fericire, scenariul chiar le-a plăcut şi au fost în mod public în favoarea noastră şi a acestui film.”

„Jon, Erich, Robert Schwentke au făcut o treabă excelentă când au adaptat Greu de pensionat pentru marele ecran” spune artistul Cully Hamner, care a vizitat platoul de la New Orleans pentru câteva zile. „Filmul este mult mai nostim şi mult mai puţin sângeros, dar nu îi lipsesc complet nici aspiraţiile noastre artistice.”

„Ştiam de la început, de când au cumpărat drepturile de ecranizare ale cărţii şi au început să lucreze la film, ca povestea va fi mult mai amplă”, spune Ellis, care a petrecut şi el câteva zile pe platoul din Toronto. „N-avea niciun sens să ma agăţ de detalii. Nu m-am temut nicio clipă că voi vedea monştri tipic hollywoodieni rătăcind prin film şi distrugându-mi personajele. De fapt, singurul şoc pe care l-am avut a fost unul chiar plăcut, atunci când am descoperit că Jon şi Eric au păstrat cu scrupulozitate temele centrale ale cărţii în scenariul lor. Tot ceea ce conta pentru mine în carte se regăseşte şi în scenariu. Pentru mine, asta a fost realmente o mare surpriză.”

„Robert a fost o alegere excelentă pentru regie,” spune di Bonaventura. „Ştiam că ne trebuie cineva care să înţeleagă foarte limpede care era tonul filmului şi să menţină delicata balanţă pe care o impunea scenariul. Nu este simplu să interpretezi şi să armonizezi comedia cu drama, acţiunea cu dragostea. Dar, bazându-se pe experienţa din filmele anterioare şi pe pasiunea sa pentru benzile desenate, Robert a reuşit acest lucru în mod strălucit.”
„Robert este un tip grozav şi un colaborator foarte inteligent”, spune scenaristul Erich Hoeber. Genul lui de cultură cinematografică şi stilul disciplinat ne-au impresionat foarte mult.”

„Celelalte filme ale lui Robert, un thriller, o dramă de acţiune şi o poveste de iubire cu călătorie în timp, dovedeau că poate aborda genuri diverse,” spune producătorul Vahradian. „Deşi nu mai regizase comedii, el a înţeles imediat umorul sec pe care ni-l doream pentru acest film. De fapt, a fost ideea lui să-i lase pe actori să vină cu replicile proprii, pronunţate într-un stil direct, fără afectare”.

„De exemplu,” spune Vahradian „în momentul în care Morgan Freeman o prezintă pe Helen Mirren lui Mary-Louise Parker, el spune: Victoria a fost cea mai bună agentă din compania noastră. O adevărată artistă cu PSG-ul. Sarah răspunde: Ce înseamnă asta? Iar replica seacă a lui Helen este: Ucid oameni, dragă. Sunt multe momente grozave în genul acesta şi Robert a reuşit cu succes să le combine cu scenele de dragoste şi de acţiune, ceea ce dovedeşte cât de bine înţelege substratul scenariului şi este capabil să comunice cu o distribuţie numeroasă de actori extrem de talentaţi.”

În fruntea distribuţiei de vedete se află Bruce Willis, un actor a cărui filmografie include drame („Pulp Fiction”, „The Sixth Sense” şi „Nobody’s Fool”) filme de dragoste, comedii („Moonlight” şi „Death Becomes Her”) şi, desigur, filme de acţiune (seria „Die Hard” şi „Armageddon”).

Bruce s-a alăturat repede echipei. „Atât proiectul cât şi concepţia sa aveau ceva proaspăt, iar asta m-a intrigat” spune Willis. „Are un element ştrengăresc, o nuanţă comică, o poveste de iubire şi toate calităţile unui mare film de acţiune. Dar dincolo de toate acestea simţi singurătatea, sentimentul de a fi dat deoparte, de a fi scos din echipă pentru că eşti prea bătrân şi nu mai faci faţă jocului. Mi s-a părut o reţetă cinematografică foarte interesantă.”

„Bruce este unul dintre puţinii actori care combină în mod credibil umorul cu acţiunea, putând fi mortal şi nostim în acelaşi timp,” spune Vahradian. „El a fost omul pe care ni l-am dorit de la bun început. Odată ce a semnat contractul, parcă s-a deschis o supapă şi toţi ceilalti actori incredibili au dat năvală, dorind să se alăture distracţiei.”

„Adunând distribuţia asta, mi-am amintit de vremea când lucram la Warner Bros şi am ales actorii pentru Ocean Eleven,” spune di Bonaventura. „Începe încet, cu un singur actor care acceptă rolul, apoi totul capătă o viaţă proprie. La fel şi în cazul proiectului Greu de pensionat, cu fiecare nou actor, uimirea în faţa distribuţiei creştea exponenţial.”

Distribuţia filmului pare a fi o listă a celebrităţilor, cu cele mai sonore nume din televiziune, film şi teatru, începând de la legenda vie Ernest Borgnine până la vedeta în ascensiune, Karl Urban.

„Nu poti sa mergi pe ideea că personajele sunt mai importante decât însăşi intriga filmului” spune Vahradian, râzând. „Nu vezi în fiecare zi 12 actori mari în aceeaşi distribuţie. Din punct de vedere creativ, a trebuit să găsim un grup care pur şi simplu putea să facă faţă. Din punct de vedere logistic, a fost foarte greu să stabilim un program de filmări, în care să ţinem cont de programele personale şi profesionale ale unui număr atât de mare de actori.”

După Willis, a urmat un alt actor de renume, câştigătorul premiului Oscar, Morgan Freeman, care joacă rolul lui Joe Matheson, cel mai în vârstă membru al echipei Greu de pensionat. Freeman admite că nu şi-ar fi imaginat că va face vreo dată parte dintr-o asemenea distribuţie.

„Sigur că ştiam că voi lucra din nou cu Bruce” spune Freeman, făcând aluzie la filmul din 2006, „Lucky Number Slevin”. „Noi doi ne-am distrat întotdeauna de minune pe platou. Dar nu ştiam că voi filma cu Helen Mirren, John Malkovich, Mary-Louise Parker şi Richard Dreyfuss! Nu-i nimic mai bun decât să joci cu oameni pe care îi admiri profund, actori cărora talentul şi inspiraţia nu le lipsesc niciodată. Nimeni nu a tras mâţa de coadă, nu s-a jucat la întâmplare în filmul ăsta. Toţi au făcut o prestaţie de primă mână.”

Următoarea care s-a alăturat echipei „Greu de pensionat” a fost câştigătoarea premiului Oscar, Helen Mirren. In opinia producătorilor şi a scenariştilor, Mirren a fost preferata absolută pentru rolul Victoriei, o fostă agentă britanică, acum retrasă din acţiune, proprietara unei pensiuni de lux, dar care mai acceptă câte un contract ocazional.

„Tot timpul pe care l-am petrecut cu Lorenzo lucrând la scenariu, nu ne puteam scoate din minte imaginea lui Helen în rolul de eroină de acţiune,” spune Vahradian. „Am ştiut că ne-o doream încă de la început.”

„În general, nu scriem având în minte un actor anume pentru rolul respectiv,” spune scenaristul Jon Hoeber. „Şansele ca acea persoană să fie interesată sau să fie liberă pentru a face filmul sunt extrem de mici. Totuşi, am scris rolul Victoria gândindu-ne la Helen, şi am fost în al nouălea cer când ea a acceptat să-l joace.”

„Nu mai este cazul să spun că am fost flatată când mi s-a spus că Jon şi Eric au scris rolul gândindu-se la mine,” spune Mirren, care este originară din acelaşi sătuc englezesc ca şi autorul romanului grafic, Warren Ellis. „Dar sunt multe alte motive care m-au atras spre acest proiect. În primul rând, aveam ocazia să joc cu Bruce. Pare un clişeu când oameni ca mine spun despre Bruce: Doamne, e aşa de grozav! Dar chiar este un tip grozav şi un actor incredibil de talentat şi de generos. Aceste atribute de multe ori nu sunt reflectate de imaginea sau personalitatea celor care au statutul de vedetă de care se bucură Bruce. Bruce are calitatea incredibilă de a-şi dori tovărăşia altor oameni, de a dori să se implice şi de a păstra distanţa. Cred că asta e evident mai ales în acest rol. Era liderul echipei noastre.”

Sursa de inspiraţie a lui Mirren pentru personajul ei nu a fost o persoană asociată în general cu spionajul şi asasinatele, ci Martha Stewart.

„Da, chiar a fost sursa mea de inspiraţie, inclusiv în ce priveşte coafura”, spune Mirren, zâmbind. „Evident că nu este o asasină pensionată, dar orice ar face Martha Stewart face foarte, foarte bine. Este o perfecţionistă şi-mi place combinaţia ei de delicateţe feminină şi incredibilă forţă. Sper să nu se simtă insultată de caracterizarea aceasta, pentru că sunt realmente o mare admiratoare a ei.”

Un alt actor valoros pentru echipă este John Malkovich, care a primit rolul lui Marvin Boggs, maestru al deghizărilor, agent CIA transformat în cobai, după ce vreme de 11 ani i-a fost administrată zilnic o doză de LSD de către Agenţie.

„În momentul în care am fost abordat, negociam deja pentru obţinerea altui rol,” spune Malkovich, „dar din fericire proiectul acela a fost anulat şi am putut filma Greu de pensionat care, pentru mine, este fantastic. Mi-au plăcut şi scenariul şi personajul, la fel cum mi-au plăcut toţi cei implicaţi în proiect”.

„Marvin, personajul meu, nu prea mai iese în lume”, spune Malkovich. „Atunci când Sarah şi Frank apar la uşa lui, mai exact bat în capota portbagajului unei maşini de la fiare vechi, Marvin presupune imediat că că Frank a venit să-l ucidă. Marvin este foarte paranoic, dar reversul monedei este că rareori se înşală”.

Deşi personajul său nu se simte în largul său în prezenţa unor femei ca Sarah, interpretată de Mary Louise Parker, Malkovich ne spune că propriile sale sentimente faţă de Parker sunt la polul opus.

„Am lucrat împreună cu ea în urmă cu câtiva ani, la un film numit The Portrait of a Lady,” spune Malkovich, „şi mi-a plăcut foarte mult. Este foarte talentată, are ciudăţeniile ei, este şi foarte nostimă. Ca actor, face alegeri interesante şi este atentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei, vis-a-vis de ceilalţi actori.”

„Şi e nostimă” spune Willis, „realmente nostimă. Are o sincronizare perfectă şi a venit mereu cu idei grozave, surprinzătoare care mi-au permis să mă aventurez dincolo de limitele care îmi sunt familiare şi confortabile, iar asta a fost foarte amuzant.”

Parker (care recunoaşte că este în general atrasă de proiectele cu mai puţină acţiune şi arsenal mai mic) joacă rolul Sarah, o femeie a cărei singură sursă de acţiune provine de la romanele de dragoste pe care le citeşte în afara slujbei ei sordide, într-un birou minuscul.

„Am lucrat foarte bine cu Robert”, spune Parker. „Este un om cerebral şi inteligent, pe de o parte, dar în acelaşi timp e foarte sensibil şi nu disecă lucrurile excesiv, de aceea indicaţiile sale regizorale mie mi s-au părut foarte utile.”

„Mary-Louise are, probabil, unul dintre cele mai dificile roluri,” spune producătorul Vahradian. „Sarah este o femeie 100% normală şi este forţată să plece în această călătorie, este practic răpită şi azvârlită într-o lume în care oamenii n-au nicio cea mai mică ezitare în a ucide. În timp ce Frank îi arată ei o lume despre care ea putea doar să citească în cărţile de dragoste, ea îi arată lui un stil de viaţă mai liniştit, mai intim, ceva ce nu a cunoscut niciodată. Aceasta este premisa pentru o intrigă şi o poveste de dragoste interesante.”

Tema „garda veche vs garda nouă” a agenţilor CIA este exemplificată de relaţia dintre Frank Moses, mai vârstnic şi mai sătul de lumea asta şi tânărul şi modernul William Cooper, jucat de Karl Urban.

„Cooper este un agent tânăr, relativ nou, antrenat să folosească cele mai noi şi mai sofisticate tehnologii,” spune Urban, care s-a pregătit pentru rol, citind cărţile şi articolele fostului ofiţer CIA Robert Baer, care a fost consultant pentru acest film. „Într-o zi, lui Cooper i se dă o misiune letală: ordinul de a-l ucide pe Frank Moses. Este o însărcinare care se dovedeşte ceva mai dificilă decât s-ar fi aşteptat el, deoarece Cooper subestimează abilitatea lui Frank, orbit de prejudecata împotriva vârstei. Deşi Cooper este ajutat de urmărirea prin satelit şi alte jucării de înaltă performanţă, folosite de CIA, Frank are 30 de ani în plus în tranşee, iar experienţa sa în domeniul spionajului duce la situaţii interesante între cei doi.”

„Rolul mi s-a părut interesant pentru că William Cooper are soţie şi familie, lucru la care Frank şi contemporanii săi nu s-ar fi gândit nici în ruptul capului. Faptul că este un familist şi, în acelaşi timp, un asasin cu sânge rece, face din el un personaj interesant de interpretat”.

„Karl îşi joacă rolul perfect”, spune producătorul di Bonaventura. „A fost foarte hotărât să-şi portretizeze personajul corect, de la cercetările cu Bob Baer la antrenamentul intens şi obositor. A jucat în acest film alături de veterani ai actoriei şi le-a făcut faţă foarte bine. Karl e un profesionist desăvârşit şi am fost norocoşi să-l avem alături de noi, completând această distribuţie de excepţie.”

„Este interesant că, atunci când va vedea filmul, publicul va avea o experienţă similară cu cea avută de noi când am lucrat la film,” spune di Bonaventura. „Vreau să spun că vor cunoaşte personajele pe rând: mai întâi Frank, Sarah, mai târziu, Joe, apoi John Marvin, Victoria şi tot aşa. Filmul are în felul ăsta un ritm unic, pentru că echipa nu este prezentată deodată. La fel şi noi, când filmam, eram mereu entuziasmaţi la gândul că luni îl vom cunoaşte pe Bruce, două zile mai târziu pe Marie-Louise, după o săptămână pe Ernest Borgnine, după trei zile pe John Malkovich, două săptămâni mai târziu pe Helen Mirren, apoi pe Morgan Freeman, Karl Urban şi Richard Dreyfuss. Din acest motiv, producţia filmului nu a fost nicio clipă plictisitoare şi sper că publicul va fi la fel de încântat de personaje pe cât am fost noi de actori”.

„Pentru mine, filmarea asta a fost un pic ca dimineaţa de Crăciun” spune Willis. „La fiecare zece minute ai ocazia să deschizi un nou cadou”.

Filmările au început pe 12 ianuarie 2010, în plină iarnă canadiană, la Toronto. Programul de filmare avea să se încheie mult mai la sud, într-o climă mult mai călduroasă, în New Orleans. Producătorul di Bonaventura ne explică de ce au fost alese aceste două oraşe, cu stilul şi climatul lor diferit.

„Toronto şi New Orleans au fost combinaţia perfectă pentru filmarea acestei pelicule. Când îl cunoaştem pe personajul lui Bruce, acesta încearcă să ducă o viaţă simplă, nouă pentru el, într-o suburbie comună din Cleveland. După tentativa de asasinat, el călătoreşte în Kansas, pentru a o răpi pe Sarah. Pe măsură ce îşi reuneşte echipa, el şi Sarah merg mai întâi la New Orleans, după Morgan, apoi în ţinutul mlăştinos din Florida, în căutarea lui Malkovich. Traversează Mobile, Alabama pentru o bătălie majoră cu o femeie de afaceri, de acolo merg la New Jersey Turnpike şi în Manhattan, Chinatown şi Columbia University, apoi la cartierul general CIA din Langley şi Ambasada Rusiei din Washington, ca să-l găsească pe Brian (Cox). Dupa aceea işi continua călătoria către Chesapeake, Virginia la pensiunea lui Helen, făcând şi o mică oprire acasă la Karl Urban, în Maryland. Continuă în nordul statului New York şi în final la Chicago. După cum vedeţi, locurile de filmare erau esenţiale pentru a menţine acest puzzle.”

O aventură cu adevărat traznită, Greu de pensionat este o îmbinare a comediei, dragostei şi a pericolului. Pentru actorul Bruce Willis a fost de la bun început un proiect ambiţios, dar acum este sigur că va avea succes.

„Filmul oglindeşte modul în care a fost produs,” spune Bruce Willis. „Am început cu o filmare simplă: numai eu, singur în casa mea… Şi am terminat cu nu mai puţin de nouă actori uluitori luptându-se într-o termocentrală abandonată, murdară şi rece. Nu cred că vreunul dintre noi, actori sau producători, s-au aşteptat ca sămânţa să crească şi să ajungă un uriaş arbore de sequoia, dar toţi am făcut tot ce am putut ca filmul să aibă succes. Sincer, mi-e greu să vorbesc, să descriu experienţa, pentru că nu se compară cu niciun alt film în care am mai jucat. A fost o nebunie. Mi-a părut bine că am luat parte la distracţie şi că am văzut cum se realizează un proiect unic cum este Greu de pensionat„.

Distribuţia

Bruce Willis (Frank Moses) şi-a demonstrat incredibila adaptabilitate într-o lungă carieră care include roluri diverse de la luptătorul din filmul lui Quentin Tarantino, „Pulp Fiction” (1994 Palme D’Or la Cannes), la afemeiatul antreprenor din filmul lui Robert Benton, „Nobody’s Fool”, eroicul călător în timp din filmul lui Terry Gilliam, „12 Monkeys”, veteranul din Vietnam, în filmul lui Norman Jewison’s „In Country”, psihologul plin de compasiune din „The Sixth Sense” (pentru care a primit People’s Choice Award) şi până la rolul său emblematic, detectivul John McClane, din seria „Die Hard”.

Născut în New Jersey, Bruce Willis a studiat la prestigioasele cursuri de teatru de la colegiul Monclaire, apoi şi-a prelucrat talentul în numeroase piese de teatru şi reclame de televiziune, înainte de a obţine rolul principal în drama lui Sam Shephard, „Fool for Love”, în 1984, un spectacol care a rezistat 100 de reprezentaţii pe un teatru off-Broadway.

Bruce Willis şi-a câştigat apoi faima internaţională şi mai multe premii de interpretare, inclusiv Emmy şi Golden Globe, pentru rolul său ca detectiv privat în serialul de succes „Moonlight”, rol pentru care s-au luptat alţi 3 000 de actori. În acelaşi timp, şi-a făcut debutul pe marele ecran, alături de Kim Basinger, în comedia romantică a lui Blake Edwards, „Blind Date”.

În 1988, a jucat pentru prima dată rolul lui John McClane în filmul de mare succes, „Die Hard”, unul dintre cele mai mari succese de casă din acel an. Mai târziu, el a reluat acest rol în cele trei urmări „Die Hard”: „Die Harder” (1990), „Die Hard: With A Vengeance” (1995) şi „Live Free or Die Hard” (2007).

Gama vastă de roluri include colaborări cu realizatori respectaţi, precum Michael Bay („Armageddon”), M. Night Shyamalan („The Sixth Sense” şi „Unbreakable”), Alan Rudolph („Mortal Thoughts”, „Breakfast of Champions”), Walter Hill („Last Man Standing”), Robert Benton („Billy Bathgate”, „Nobody’s Fool”), Rob Reiner („The Story of Us”), Ed Zwick („The Siege”), Luc Besson („The Fifth Element”), Barry Levinson („Bandits”, „What Just Happened”), Robert Zemeckis („Death Becomes Her”) şi Robert Rodriguez („Sin City”, „Grind House”).

A mai jucat şi în filmele („Şacalul”) „The Jackal”, „Mercury Rising”, „Hart’s War”, „The Whole Nine Yards” (şi continuarea „The Whole Ten Yards”), „The Kid”, „Tears of the Sun”, „Hostage”, „16 Blocks”, „Alpha Dog”, „Lucky Number Slevin” şi „Perfect Stranger”. De asemenea, Bruce Willis a dat glas sarcasticului bebeluş Mikey în „Look Who’s Talking” şi „Look Who’s Talking Too”, precum şi personajelor principale RJ & Spike în filmele animate de succes „Over the Hedge” şi „Rugrats Go Wild!”

Recent, Willis a fost văzut cu Tracey Morgan în comedia de acţiune realizată de Kevin Smith, „Cop Out”.

Pe lângă munca sa din faţa camerelor, Willis a fost producătorul filmelor „Hostage” şi „The Whole Nine Yards” şi a fost producător executiv al filmului „Breakfast of Champions”, adaptat după romanul lui Kurt Vonnegut. Împreună cu fratele său, David Willis şi partenerul de afaceri Stephen Eads, el a înfiinţat Willis Brothers Films, o companie producătoare de filme, cu sediul în Los Angeles.

Morgan Freeman (Joe Matheson), laureat al premiilor Oscar, este unul dintre cei mai apreciaţi actori ai tuturor timpurilor. Filmografia sa include filme de referinţă în istoria cinematografiei mondiale. În prezent, Freeman deţine locul 10 în categoria actorilor cu cele mai bine vândute filme. În ansamblu, peliculele sale au înregistrat încasări de peste trei miliarde de dolari. Fie că rolul cere gravitate, ori un zâmbet jucăuş şi o ocheadă, capacitatea lui Freeman de a pătrunde în esenţa personajului şi de a-i insufla ceva din demnitatea sa a dus la crearea unora dintre cele mai memorabile interpretări, înregistrate vreodată pe peliculă.

Recent, Morgan Freeman a jucat în „Invictus”, a treia sa colaborare cu bunul său prieten, regizorul, Clint Eastwood, la care a lucrat şi în calitate de producător executiv, prin intermediul companiei sale de producţie, Revelations Entertainment. Un alt câştigător al Oscarului, Matt Damon, joacă alături de Freeman, în rolul lui Francois Pienaar, căpitanul echipei naţionale de rugby a Africii de Sud, un surprinzător aliat în lupta lui Mandela de a-şi uni naţiunea. Freeman a primit a cincea nominalizare la Oscar, pentru rolul său din „Invictus”.

După ce şi-a început cariera în producţii minore, off-Broadway cu „The Niggerlovers” şi spectacolul 100% afro-american „Hello Dolly”, Freeman a continuat cu roluri în televiziune. Mulţi l-au urmărit în copilărie, în clasicul serial pentru copii, „The Electric Company”, în care a jucat mai multe personaje importante. Căutând o nouă provocare, el a pus ochii atât pe scenele teatrelor cât şi pe marele ecran şi, în curând, a început să-şi completeze CV-ul cu interpretări memorabile. Printre filmele sale se numără „Coriolanus” (1979), „Attica” (1980), „Brubaker” (1980), „Eyewitness” (1981) şi „Death of a Prophet” (1981). Rolul Zeke, din producţia de pe Broadway, „The Mighty Gents”, din 1978, i-a adus lui Freeman atât o nominalizare la un premiu Tony cât şi „Drama Desk Award”, ambele pentru cel mai bun actor de teatru.

A continuat să apară pe scenă câştigând admiraţia criticilor şi premii, inclusiv Obie Awards în 1980, 1984 şi în 1987, precum şi o a doua nominalizare la „Drama Desk Nomination” în 1987 pentru rolul Hoke Colburn, din piesa lui Alfred Uhry, „Driving Miss Daisy”, rol pe care l-a reluat în 1989 în filmul cu acelaşi nume, care a şi obţinut Oscarul.

Impresionanta sa interpretare a unui proxenet, Fast Black, în „Street Smart” (1987) a atras atenţia Hollywoodului asupra sa, aducându-i două dintre cele patru nominalizări la Oscar. Doi ani mai târziu, a fost nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar, din nou într-un film de Oscar, „Driving Miss Daisy” (1989). În acelaşi an, Freeman a jucat în drama „Glory” (1989), o epopee despre Războiul Civil şi despre sclavi eliberaţi care au fost recrutaţi şi au format prima brigadă de luptă afro-americană.

Cu o reputaţie actoricească bine stabilită, cariera lui Freeman a atins noi culmi, el continuând să realizeze interpretări memorabile în filme bine primite de public şi critică, printre care: „Robin Hood: Prince of Thieves” (1991) şi laureatul Premiilor Oscar, „Unforgiven” (1992), prima lui colaborare cu regizorul Clint Eastwood. Emoţionanta interpretare a lui Freeman din „The Shawshank Redemption” (1994) i-a adus a treia nominalizare la Oscar, pentru cel mai bun actor într-un rol secundar. Au urmat succesele de casă „Se7en” (1995) şi „Kiss the Girls” (1997), apoi impresionanta sa interpretare în filmul lui Steven Spielberg, „Amistad” (1997), precum şi rolul „prezidenţial” din „Deep Impact” (1998). În 2000, Freeman şi-a revelat pentru prima dată talentul comic, apărând în comedia neagră a lui Neil Labute, „Nurse Betty”.

La finalul anilor ’90, Freeman căuta din nou o altă provocare şi a început să adune o echipă ca să-şi formeze propria casă de producţie, Revelations Entertainment, al cărui prim film a fost, „Mutiny”, lansat în 1999. Freeman a reluat rolul său din „Kiss the Girls”, Alex Cross, în „Along Came a Spicier” (2001), film pe care l-a şi produs, prin intermediul companiei sale Revelations Entertainment. Au urmat roluri secundare memorabile în filmele de succes „The Sum of All Fears” (2002) şi „Bruce Almighty” (2003). În 2005, Freeman a făcut din nou echipă cu prietenul său apropiat, Clint Eastwood, apărând într-o dramă cutremurătoare, care a câştigat premiul Oscar, „Million Dollar Baby”. Pentru rolul din acest film, Freeman a primit a patra nominalizare la Oscar, de data aceasta luând premiul acasă.

Continuând şirul de succese comerciale, Morgan Freeman s-a alăturat distribuţiei din filmele lui Christopher Nolan, „Batman Begins” şi „The Dark Knight”, creând rolul lui Lucius Fox, apoi a jucat cu Jack Nicholson în „The Bucket List”. Vocea lui deosebită şi autoritară a narat două documentare care au câştigat premiul Oscar: „The Long Way Home” (1997) şi „The March of the Penguins” (2005). Alte filme produse de Revelations Entertainment, în care a şi jucat Morgan Freeman, sunt „Feast of Love”, „10 Items or Less” şi „The Maiden Heist”.

În timpul liber, Freeman adoră libertatea cerului şi a mării. Este pasionat de navigaţie de mult timp şi, recent, a obţinut licenţa de pilotaj. Este un susţinător al organizaţiilor Artists for a New South Africa şi Campaign for Female Education.

John Malkovich (Marvin Boggs), cu o filmografie de peste 25 de ani, este unul dintre cele mai fascinante personalităţi din industria divertismentului. Interpretările sale aclamate cuprind o gamă vastă, de la filmele independente la francizele comerciale şi cu buget mare. El şi-a asumat pe rând rolul de actor, regizor, producător şi artist.

Recent, John Malkovich a încheiat filmările la „Transformers 3”, în regia lui Michael Bay, alături de Shia LaBeouf. De asemenea a filmat în mai multe filme a căror lansare mult aşteptată va avea loc în 2010 şi 2011. Printre aceste filme, se numără „Secretariat”, unde joacă alături de Diane Lane.

În ultima vreme, John Malkovich a fost văzut în comedia fraţilor Coen „Burn After Reading”, într-o distribuţie de zile mari, alături de Brad Pitt, George Clooney, Frances McDormand şi Tilda Swinton. Premiera filmului a avut loc la Festivalul de la Veneţia din 2008. De asemenea, a făcut din nou echipă cu Clint Eastwood într-unul din filmele preferate ale criticilor, „The Changeling”, alături de Angelina Jolie şi de Amy Ryan, un film produs de Imagine Entertainment, compania lui Ron Howard şi a lui Brian Grazer. În acest film, John întruchipează un reverend care susţine cauza celor săraci şi fără drepturi.

Printre alte filme ale sale se numără: „Afterwards” de Gilles Bourdos; filmul lui Sean McGinly „The Great Buck Howard”, care a fost lansat la Festivalul Sundance, în 2008; „Disgrace”, un film independent care spune povestea unui profesor din Cape Town, implicat într-o aventură cu o studentă şi apoi prins în păienjenişul politic ce a urmat apartheidului; filmul lui Robert Zemeckis „Beowulf”, cu Angelina Jolie; „Color Me Kubrick” de Brian W. Cook. A avut rolul principal în „Klimt”, al lui Raoul Ruiz; în filmul Lilianei Cavani „Ripley’s Games”; în „Being John Malkovich” de Spike Jonze; în „The Portrait of a Lady” de Jane Campion; în filmul lui Wolfgang Petersen „The Line Of Fire”; în „Of Mice and Men” de Gary Sinise; în „The Sheltering” Sky de Bernnardo Bertolucci; în „Dangerous Liaisons” de Stephen Frear; în „Empire of the Sun” de Steven Spielberg; în „The Glass Menagerie” de Paul Newman; în „The Killing Fields” de Roland Joffe şi în filmul lui Robert Benton, „Places in the Heart”.

John Malkovich a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru „Places in the Heart” (1985) şi pentru „In the Line of Fire” (1994). Interpretarea sa din „Places in the Heart” i-a adus premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, din partea Societăţii Naţionale a Criticilor de Film. În 1999, a câştigat premiul Criticilor din New York pentru cel mai bun rol secundar, pentru filmul „Being John Malkovich”.

In 1998, John Malkovich s-a asociat cu producătorii Lianne Halfon şi Russ Smith, creând o companie de producţie, Mr. Mudd, care a debutat cu aclamatul film „Ghost World”, regizat de Terry Zwigoff. În 2003, John a produs propriul său film, care marca şi debutul regizoral, „The Dancer Upstairs”, în care apărea câştigătorul premiului Oscar, Javier Bardem. Alte filme produse de Mr. Mudd sunt: „The Libertine” cu Johnny Depp şi Samantha Morton şi „Art School Confidential”, regizat tot de Zwigoff, cu un scenariu semnat de Dan Clowes. In 2008, Mr. Mudd a realizat cel mai mare succes de casă şi de critică, graţie filmului „Juno”, cu Ellen Page, Jennifer Garner şi Jason Bateman în rolurile principale. Filmul, distribuit de Fox Searchlight, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original, precum şi trei nominalizări pentru cel mai bun film, cea mai bun actriţă şi cea mai bună regie. John a fost producător executiv al documentarului „How to Draw a Bunny”, portretul artistului Ray Johnson, care a câştigat premiul juriului la Festivaluld de Film Sundance din 2002, precum şi Premiul Publicului la faimousul Recontre Film Festival de la Paris. Filmul a fost nominalizat şi la premiile Independent Spirit, pentru cel mai bun documentar, în 2003.

John Malkovich şi-a pus amprenta şi în televiziune, prin interpretarea care i-a adus premiul Emmy, în telefilmul „Death of a Salesman”, regizat de Volker Schlondorff, alături de Dustin Hoffman. Alte roluri remarcabile sunt cele din miniseria „Napoleon” şi apreciata producţie HBO, „RKO 281”. Pentru ambele roluri, John a fost nominalizat la premiile Emmy.

Între 1976 şi 1982 John Malkovich a interpretat, a regizat şi a creat decoruri pentru mai mult de 50 de producţii ale companiei Steppenwolf Theatre Company. Debutul său pe scena newyorkeză a avut loc într-o producţie Steppenwolf, cu o piesă scrisă de Sam Shepard, „True West”. Rolul i-a adus un premiu Obie. Alte roluri memorabile sunt cele din piesele „Death of a Salesman”, „Slip of the Toungue”, „State of Shock” de Sam Shephard şi „Burn This in New York, London and Los Angeles” a lui Landford Wilson. A regizat numeroase piese la Steppenwolf, inclusiv faimoasa „Balm in Gilead” pusă în scenă la Chicago şi off-Broadway, „The Caretaker” din Chicago şi de pe Broadway; şi „Libra” – o adaptare proprie după romanul lui Don LeLillo. Piesa franţuzească produsă de John în 2003, „Hysteria” a fost nominalizată la cinci premii Moliere, inclusiv pentru cel mai bun regizor.

Pe lângă debutul său ca regizor de film cu „The Dancer Upstairs”, John Malkovich a mai regizat şi trei scurt-metraje despre modă („Strap Hangings”, „Lady Behave”, „Hideous Man”) pentru creatoarea londoneză Belle Freud. Recent, una dintre piesele produse de el, „Good Canary”, regizată de Zach Helm, a primit premiul Moliere pentru cea mai bună regie. John Malkovich a avut o influenţă profundă asupra teatrului american in postura de membru de bază al companiei de teatru din Chicago – Steppenwolf, ca producător, regizor şi actor.

Helen Mirren (Victoria) este una dintre cele mai cunoscute şi mai respectate actriţe britanice, cu o carieră internaţională, atât pe scenă, cât şi pe micul şi marele ecran. Este faimoasă pentru rolurile dificile pe care le abordează şi a primit numeroase premii pentru impresionantele şi cameleonicele ei interpretări, inclusiv un premiu Oscar pentru rolul său din „The Queen”.

În această toamnă, Helen Mirren va juca în producţia Miramax, „The Debt”, regizată de John Madden, în care are rolul unei agente a Mossadului, care, după 30 de ani dedicaţi vânătorii de nazişti, este bântuită de amintiri. Recent, ea a încheiat filmările la „Arthur”, alături de Russell Brand.

Cel mai recent rol al lui Helen Mirren a fost în filmul produs de Sony Pictures Classics, „The Last Station”. În acest film, ea joacă rolul Sofyei, soţia scriitorului rus Lev Tolstoi, în perioada tumultuoasă din ultimul lui an de viaţă. Rolul i-a adus o nominalizare pentru cea mai bună interpretare feminină la Golden Globes, Screen Actors Guild, Film Independent Spirit şi Oscar.

De asemenea, Helen Mirren a terminat filmările la trei pelicule. În „Love Ranch”, un film inspirat de povestea primului bordel legalizat din Nevada, Mirren a colaborat din nou cu soţul ei, Taylor Hackford, cu care nu mai lucrase din 1985, de la „White Nights”. În filmul lui Julie Taymor, „The Tempest”, Mirren joacă rolul lui Prospera, o adaptare a unui personaj clasic. În noua versiune a filmului clasic din 1947, „Brighton Rock”, (adaptată după romanul lui Graham Greene), Mirren joacă rolul Idei, proprietara unei cafenele şi detectiv amator, hotărâtă să aducă un criminal în faţa justiţiei.

Helen Mirren şi-a început cariera la Londra, la National Youth Theatre, jucând rolul Cleopatrei. A continuat să apară în mai multe producţii teatrale, precum „Troilus şi Cressida” şi „Macbeth” pentru Royal Shakespeare Company. In 1972, s-a alăturat companiei faimosului regizor Peter Brook şi a plecat într-un turneu mondial.

Cariera cinematografică a lui Helen Mirren a început cu rolul din filmul lui Michael Powell, „Age of Consent”, dar adevărata faimă a câştigat-o în filmul lui John Mackenzie „The Long Good Friday”, jucând alături de Bob Hoskins.

Ea a apărut în numeroase filme de succes, precum „Excalibur” de John Boorman şi thrillerul „Cal” al lui Neil Jordan, pentru care a primit premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul de la Cannes. Mirren a continuat să-şi exploreze limitele în filme ca „The Mosquito Coast” de Peter Weir, „The Cook” de Peter Greenaway, „The Thief, his Wife and her Lover” şi „Some Mother’s Son” de Terry George, pe care l-a şi coprodus.

Helen Mirren a fost nominalizată pentru prima dată la Oscar rolul Queen Charlotte, din „The Madness of King George”, rol care i-a adus un alt premiu de interpretare la Festivalul de la Cannes. A doua nominalizare la Oscar a venit după rolul din „Gosford Park”, regizat de Robert Altman. Mirren a mai jucat în „Calendar Girls”, „The Clearing” şi „State of Play”.

Cel mai faimos rol al său a fost cel al reginei Elizabetei II, în filmul lui Stephen Frear „The Queen”, pentru care a primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă, Golden Globe, premiul BAFTA, SAG şi umeroase alte premii în întreaga ume.

În televiziune, Helen Mirren a jucat în serialul PBS, „Prime Suspect”, în rolul inspectorului-şef Jane Tennison. „Prime Suspect 7 – The Final Act” a fost lansat în 2006, marcând finalul acestui rol celebru, cu un neobişnuit număr de nominalizări: 2 premii Emmy şi şase alte nominalizări, o nominalizare la Golden Globe, trei premii BAFTA şi alte şase nominalizări, precum şi o nominalizare TCA.

Printre alte apariţii în televiziune se numără „The Passion of Ayn Rand” (nominalizare la Emmy şi Golden Globe); „Losing Chase” (Golden Globe pentru cea mai bună actriţă); „Door to Door” (nominalizări la Golden Globe, Emmy şi Screen Actors Guild), „The Roman Spring of Mrs. Stone” (nominalizări la Golden Globe, Emmy şi Screen Actors Guild). Cel mai recent rol de televiziune a fost în „Elizabeth I” (Emmy şi Golden Globe pentru cea mai bună actriţă), în care a făcut un adevărat tur de forţă interpretând o altă regină a Angliei.

Cele mai recente roluri în teatru ale lui Mirren includ „Fedra” la London’s National Theatre şi la New Shakespeare Theatre din Washington D.C. „A Month in the Country” pentru care a fost nominalizată la Tony, „The Dance of Death” pe Broadway, cu Sir Ian McKellan şi „Mourning Becomes Electra” la National Theatre, pentru care a fost nominalizată la Premiul Oliver.

Helen Mirren a fost înnobilată în 2003 cu titlul de Dame of the British Empire.

Echipa de producţie

Robert Schwentke (regizor) câştigase deja mai multe premii în ţara sa natală, Germania, când şi-a făcut debutul în America, în 2005, cu thrillerul „Flightplan”, în care personajul principal este interpretat de Jodie Foster. Recent, el a regizat alături de Eric Bana şi Rachel McAdams filmul „The Time Traveler’s Wife”. Schwentke a debutat în 2002, cu un thriller sumbru, „Tattoo”. În anul următor, a scris şi a regizat „The Family Jewels”, o comedie neagră semi-autobiografică. Născut şi crescut în Germania, Schwentke a studiat literatura comparată şi filozofia, înainte de a frecventa cursurile de regie ale Institutului de Film American. După ce a absolvit Institutul, el a început să scrie şi să regizeze diverse proiecte pentru televiziune.

Lorenzo di Bonaventura (producător) s-a alăturat companiei Columbia Pictures în iunie 1986, unde a lucrat în departamentele de distribuţie, marketing, iar în final a fost numit preşedinte. În februarie 1989 di Bonaventura a trecut la Warner Brothers, remarcându-se rapid printre producători şi ajungând unul dintre cei mai importanţi. Ca preşedinte al companiei a fost implicat în producerea a peste 130 de filme. Printre cele mai mari succese de critic şi de casă se numără: „Falling Down”, „A Time to Kill”, „The Matrix”, „Three Kings”, „Ocean’s Eleven”, primele trei filme din seria „Harry Potter” şi „Training Day”.

În ianuarie 2003, di Bonaventura a înfiinţat propria sa companie de producţie, în cadrul Paramount Pictures. De la înfiinţare, compania a produs 14 filme. Cele mai recente producţii de succes realizate de di Bonaventura Pictures sunt: „Transformers”, „Transformers: Revenge of The Fallen”, „GI Joe: The Rise of Cobra” şi „Salt”. În prezent lucrează la „Transformers 3”. Printre alte proiecte ale companiei se numără „Asteroids”, bazat pe jocul video Atari, „Moscow”, precursorul seriei „Jack Ryan”; şi „The Associate”, bazat pe romanul lui John Grisham thriller, cu Shia LeBoeuf în rolul principal.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cinema, Impresii despre filme, Umor, Video, Ştiri
Comenteaza! »