Search Results

 8 mai 2008

Felii de timp – Drumul ţării, Danubiu

In piatră săpat-ai drum cu oaste de ape obosite, mângâind zări cu ochi de milenii şi secole trecute. Prin val şi văi rătăcitor şi-n zbatere de lăcaş de maluri tu spui:
– Iată-mă! Pentru tine aici sunt şi pentru toţi cei ce vor veni. Sunt pentru a şopti maiestuos călătorului cele văzute la ceas de noapte, prin unduiri de ape rătăcite, prin clipe de tăcere în lumini de lună pe ape coborâte, lumi uitate în trecere prin timpuri, prin glasuri nevăzute în depărtări de ape. Iţi spun că duc încet în timpuri vechi imagini neuitate. Tu, călătorule prin timp, ia aminte!

Chiar dacă bărci prin suliţi de undiţi şi oşti pogorâte prin piraţi astăzi vor ca adâncimi de sclipiri în unde de solzi să jefuiască, să rupă catargul depărtărilor, să ostoiasacă ce alţii au făcut prin neuitate veacuri, îţi spun că truda-i zadarnică.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 16 aprilie 2008

Anatole France şi ideea perfecţiunii

Anatole FranceAnatole France a trăit la Paris, între 18 aprilie 1844 şi 12 octombrie 1924. Numele real al acestui mare scriitor este François-Anatole Thibault, cel sub care este cunoscut fiind o prescurtare a acestuia („France” este un diminutiv al lui „François”, aşa cum însuşi scriitorul recunoştea, nu un omonim al ţării, aşa cum s-ar crede). Admirator fervent al ideologiei comuniste şi militant activ în susţinerea acesteia, rămâne însă în literatura franceză drept un scriitor de o reală valoare, de o eleganţă indiscutabilă a stilului, merite ce i-au adus recunoaşterea internaţională, odată cu acordarea Premiului Nobel pentru Literatură, „ca o recunoaştere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin nobleţea stilului, o adâncă simpatie faţă de oameni, graţie şi un autentic temperament galic”.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 18 martie 2008

Mallarmé, Barbu şi mirajul ermetismului

Noţiunea de ermetism este una asociată firesc lucrurilor pe care nu le putem pătrunde, pentru simplul motiv că nu reuşim să trecem, cu mintea, dincolo de barierele, intenţionat sau nu aşezate la marginea dinspre noi a Semnificaţiei. În literatură însă, acest atribut al nepătrunderii devine deziderat, pentru că vorbele par scrise pentru oricine, dar sunt destinate, firesc, celui care e dispus a face efortul desluşirii lor. După afirmaţia unui fost profesor al meu, Stéphane Mallarmé este, din acest punct de vedere, cel mai dificil de citit scriitor francez (şi nu numai francez), asociat prin excelenţă cu ermetismul literar aşa cum este el astăzi cunoscut. Pe de altă parte, există şi în literatura română un astfel de „greu de citit” – Ion Barbu, matematicianul care a ţinut să demonstreze că poezia şi geometria se întâlnesc, undeva, în sferele pure şi înalte ale gândirii. Nu voi face trimiteri de la unul la altul, şi nici nu voi discuta influenţele, asemănările şi deosebirile. Ce mi-a atras atenţia, însă, a fost data lor de naştere: 18 martie – aceeaşi pentru amândoi. Aşa că – iată-i.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...
 19 februarie 2008

Marin Sorescu sau noul canon românesc

Marin SorescuÎn toate timpurile şi în toate locurile, problema canonului e o treabă destul de complicată şi oarecum bătută în cuie, care se schimbă destul de încet, odată ce marile valori se aşază şi se-nţepenesc în ierarhia lor. Din când în când (dar lucrul este rar), mai iese câte unul care nu mai e „în grafic”, sau „la standard”, căruia nu-i mai coincide forma cu Idealul Artei, ş.c.l. Din alt când în când, însă, Cititorul câştigă, şi consacrarea mai împinge câte unul pe culmile gloriei, dat – spre citire şi savurare – muritorilor de rând. Iată cum, cel care îmbogăţeşte de puţină vreme (în mod oficial) canonul românesc, poartă numele Marin Sorescu (cei care cunosc poezia cu „Trebuiau să poarte un nume” pricep parafraza…). Până acum ceva vreme (relativ recent – 1996), i-am fi urat vesel la multi ani, maestre, acum însă, nostalgic, ne aducem aminte că ne-a spus, odată, un profesor de facultate, să staţi cu ochii pe Sorescu, că el e următorul la canon. Şi-a fost să-i fie de bine. Poezia e grozavă, dramaturgia nă-u-ci-toa-re.

Dar de data asta nu vreau să-l comentez pe Sorescu. Tocmai am închis „Trei dinţi din faţă”, din care am adus vorbe calde, puţine, alese după sonoritate şi paradox al exprimării, surprinzătoare, cât să vă trezească în om un strop de nevoie sorească… e o poveste care mi-a dat un ciudat sentiment de tristeţe. Ca-n viaţă, uneori.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 12 februarie 2008

Flori de iarnă-primăvară

Cuvintele… de multe ori pentru mine sunt liant între suflet şi gând, liant ce le uneşte în idee, eliberându-le apoi în rostire.

Zilele-mi înlănţuite în existenţa se scurg, uneori banale şi aride în înţelesuri. De multe ori parcă şi natura îşi ascunde, privirii mele, tolba cu minunăţii, spunându-şi supărarea doar în vântul tăios şi rece. Ȋn astfel de momente, nu vorbeşte cu mine, ci îmi grăbeşte paşii către acasă. Ea este pentru mine căldura de pluş a unei perechi moi de papuci, întotdeauna pereche de stângul cu dreptul.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 3 ianuarie 2008

„Ce este o epigramă şi cum se face?” de Cincinat Pavelescu

Cincinat PavelescuŢiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru preşedinte care, reluând firul vechilor şezători ale Societăţii Scriitorilor Români, s-a gândit şi la mine şi m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii, unde guverne neocrotitoare mă ţin departe şi de publicul elegant, înţelegător şi simpatic al capitalei, şi de viaţa intelectuală a Bucureştiului.

Parcă, totuşi, în satisfacţia mea de a mă afla în faţa dv. se amestecă şi o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice şi în conştiinţa sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinţei care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul şi aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viaţă întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie şi în primul rând al scriitorilor umorişti şi satirici? O singură mângâiere mă mai linişteşte: amintirea unei reflecţii a marelui Caragiale. El se plângea, de mult, într-un cerc de prieteni, că e nu Marele Anonim, cum a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toţi îmi cer articole şi schiţe uşoare şi sarcastice, şi eu sunt şi mă simt cel mai mare liric o ştie şi amicul Mihalache Dragomirescu!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+floare +de +tei'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii