Romanul „Simion liftnicul” de Petru Cimpoeşu va fi tradus în limba suedeză la editura Bokforlaget Perenn şi în limba italiană de către Castel Vecchi Editore. Versiunea suedeză va apărea în anul 2010, iar versiunea italiană va fi publicată în 2009.

Romanul „Simion liftnicul” a apărut la Editura Polirom, în colecţia Fiction Ltd, în anul 2007, şi a primit Premiul revistei Cuvîntul şi Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

„Contra lui Sainte-Beuve” de Marcel(-Valentin-Louis-Eugène-Georges) Proust (10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922) a apărut în limba română la Editura Univers, Bucureşti, 1976, în traducerea lui Valentin şi a Lianei Atanasiu. Prefaţa lucrată de Marian Popa surprinde câteva idei care ajută la descifrarea textului proustian. Una dintre aceste observaţii se referă la scriitorul francez ca la „autorul unei singure cărţi”.

Într-o prezentare a acestei cărţi, Bernard de Fallois crede că Proust e omul unei singure cărţi: spre deosebire de cei care dau mai multe, repetându-se cu fiecare dintre ele, Proust a scris una singură, irepetabilă. Dincolo de „A la Recherche du Temps perdu”, activitatea proustiană este una de experimentare, de încercări pe care se vor îngriji să le popularizeze urmaşii. Ideea este posibil de susţinut; este la fel de posibil de susţinut şi contrariul ei: Marcel Proust n-a putut scrie două cărţi, dar a putut introduce o mulţime în una singură, irepetabilă în exterior, dar repetabilă în sine, prin termenii ei de structurare. Există aşadar o singură carte de Marcel Proust, în care s-ar putea introduce alte câteva cărţi recuperate din manuscrise, după cum, tot aşa de bine, din opera considerată ca atât de unitară se pot extrage câteva cărţi la fel de unitare în sine.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

De curând, a apărut în librării o istorie monumentală a Europei de după cel de-al doilea război mondial: „Epoca postbelică. O istorie a Europei de după 1945” de Tony Judt, în traducerea Georgianei Perlea, cu o postfaţă de Mircea Mihăieş.

Volumul anterior publicat de Tony Judt la Polirom, „România: la fundul grămezii” (2002, volum editat de Mircea Mihăieş), are la bază un articol publicat de autor în The New York Review of Books, care a declanşat „scandalul Tony Judt în România”.

Operă complexă şi consistentă, „Epoca postbelică” ne arată cine suntem şi cum am ajuns aici. Este o poveste depănată în umbra permanentă a războiului. Tony Judt vorbeşte despre vindecarea Europei după distrugerile celei de-a doua conflagraţii mondiale, despre căderea comunismului şi crearea Uniunii Europene, despre prăbuşirea imperiilor şi relaţiile complicate şi mereu schimbătoare ale Europei cu cele două mari puteri – URSS şi SUA. Volumul constituie o analiză a istoriei politice, sociale şi culturale a continentului de după al doilea război mondial, ce urmăreşte atât evoluţia de ansamblu, cât şi experienţele distincte care au marcat transformările petrecute în Europa Occidentală şi cea de Est.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Ţiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru preşedinte care, reluând firul vechilor şezători ale Societăţii Scriitorilor Români, s-a gândit şi la mine şi m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii, unde guverne neocrotitoare mă ţin departe şi de publicul elegant, înţelegător şi simpatic al capitalei, şi de viaţa intelectuală a Bucureştiului.

Parcă, totuşi, în satisfacţia mea de a mă afla în faţa dv. se amestecă şi o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice şi în conştiinţa sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinţei care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul şi aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viaţă întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie şi în primul rând al scriitorilor umorişti şi satirici? O singură mângâiere mă mai linişteşte: amintirea unei reflecţii a marelui Caragiale. El se plângea, de mult, într-un cerc de prieteni, că e nu Marele Anonim, cum a iscălit fabule în Convorbiri critice, ci un năpăstuit! Toţi îmi cer articole şi schiţe uşoare şi sarcastice, şi eu sunt şi mă simt cel mai mare liric o ştie şi amicul Mihalache Dragomirescu!

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Epigrame
3 comentarii »

Cuvântul sub care ar trebui citit Lovinescu este acesta:
„Ironia conciliantă, pe care Lovinescu o recunoştea ca fiind proprie şi aproape absolută între atitudinile stilistice în cea de-a treia fază a activităţii sale (începute la Sburătorul), nu e însă unicul instrument al criticii. Mai des este cazul sarcasmului nimicitor. Acestă însuşire, spirituală să-i spunem, face din Lovinescu un mare polemist. Contestat nu o dată în chiar priceperea şi onestitatea lui literară, numit „marele eunuc” al literelor româneşti, insul refuzat de idee şi de sensibilitate şi, în deriziune, „graţiosul critic” , „criticelul”, „subtilul şi subtiletul critic”, „pasărea colibri”, „sensibilul critic colibri”, animatorul modernismului românesc nu a reprezentat deloc, cum credea el însuşi, spiritul tradiţional de resemnare, ci, intrat până la gât în noroaiele polemicii, a răspuns mai totdeauna la atacuri inteligent, corosiv, luându-şi peste picior adversarii, speculând inconsecvenţele de gândire şi insuficienţa de expresie. A păstrat însă o atitudine intelectuală în discuţie şi, trebuind să răspundă repetatelor atacuri, nu a coborât polemica dincolo de limitele permise. Una din sforţările criticului e tocmai aceea de a introduce în viaţa literară din epocă un climat favorabil discuţiei, efort iluzoriu, a cărui zădărnicie o constata, în amurgul carierei sale, cu amărăciune.” (Eugen Simion)

3 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Fragment din volumul „Armăsarul St. Mawr” (Editura Doina, 1991):

„În umbră zări un frumos cal murg, ale cărui urechi se ascuţeau spre vârf ca nişte săbii deasupra capului său gol, când se întorcea cu eleganţă pentru a privi poarta deschisă. Avea ochi negri şi strălucitori, întrebători şi ficşi şi acel aer de liniştită încordare în atenţie, care trădează animalul primejdios. […]
Lou hotărî pe dată că Rico avea să cumpere acest specimen de rasă. Căci se şi îndrăgostise de St. Mawr. Culoarea lui de aur roşu era fermecătoare! Părea că emană un foc întunecat, nevăzut. Dar în ochii săi negri era un gând ascuns. Ceva îi spunea că St. Mawr nu era fericit. Undeva foarte departe în conştiinţa sa de animal, trăia o ură periculoasă, care putea fi ghicită, un sentiment de ostilitate confuz. Ea înţelese că era sensibil, în ciuda puterii sale sănătoase şi calde, şi nervos, de o nelinişte irascibilă, care-l putea face răzbunător.
– Se preface? întrebă ea.
– După câte ştiu, nu, Lady Carrington. Nu e propriu-zis viclean. Dar îşi are însuşirile sale, cum le are fiecare cal. Dar el e ca şi cum ar fi jupuit undeva. Atinge-i locul acela jupuit şi nu mai poţi răspunde atunci de el.
– Unde-i jupuit? întrabă Lou puţin derutată. Credea că St. Mawr avea undeva o rană fizică.
– E greu de spus, Lady Carrington. Dacă ar fi un om aş spune că e ceva în viaţa lui. Cu un cal nu poate să fie chiar acelaşi lucru. Un cal de rasă ca St. Mawr are nevoie de a fi înţeles şi nu ştiu ca asta să i se fi întâmplat cu cineva. Mărturisesc că eu însumi n-o cred. Dar ştiu că nu e un cal cum sunt ceilalţi şi că trebuie luat într-un anumit fel; aş dori să i se descopere felul, dar nu prea văd cum.
Ea privi strălucitorul cal murg care, cu urechile plecare, cu faţa întoarsă, observa totul, ca şi cum ar fi fost un paratrăsnet.”

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »