Unde ar fi harul lui Dumnezeu, dacă?…

Dacă Dumnezeu ar face ca toate lucrurile să le înţelegem pe deplin şi ni le-ar da pe înţelesul nostru, dacă ar îngădui să ne pună la dispoziţie toate cele pe care dorim să le cunoaştem şi mai ales, să ne şi placă descoperirea făcută despre ele, dacă acestea s-ar încadra armonic stilului nostru de viaţă şi s-ar include categoriilor la care am aderat (conştient sau nu): principii, încredinţări, religii, definiţii, etichete, şabloane, dogme, etc… atunci, unde ar mai fi harul lui Dumnezeu? Toate acestea sunt bazate pe lege şi nu pe credinţă, toate acestea ar fi date exacte şi studii, nu credinţă şi nu har. Totul ar fi logic şi firesc… acceptarea şi iubirea n-ar mai curge din har şi gloria Domnului… ci ar decurge din fapte cercetate şi studii amănunţite şi îndelungi, ar fi automat şi firesc valabil să iubeşti ce îţi place şi să faci ce iubeşti… ori legea lui Cristos este străină de cunoaşterea prin lege.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Adina-Cristinela Ghinescu in Articole
4 comentarii »

Într-o bună zi, primarului i-a venit o idee strălucită, care, aşa cum se va vedea, peste mai multe secole, va da roade. El a propus Consiliului Local adoptarea unei hotărâri, prin care să se interzică locuitorilor, indiferent de condiţie socială, religie sau culoare, să mai umble goi pe stradă.

S-a lăsat pe spate, cu spătarul elastic al fotoliului, şi a fixat cu privirea un punct pe tavan, gândind cinci minute, zâmbind unei idei interioare, apoi a chemat secretara şi i-a dictat textul ce urma să fie dat la ziare, text prin care fixa o şedinţă ordinară de Consiliu.

Cvorumul fiind întrunit, a expus în cuvinte simple, de mult bun simţ, cam ce i-a trecut prin cap, rugând insistent să se consemneze în procesul verbal.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Victor Martin in Povestiri, Science fiction, Umor
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul semnat de Al. Dimitriu-Păuşeşti analizează opera lui Louis Aragon, pe numele său adevărat Louis-Marie Andrieux (3 octombrie 1897 – 24 decembrie 1982).

Niciunul dintre marii poeţi ai Franţei contemporane nu a trăit mai intens evenimentele, nu a participat mai activ la istorie decât Aragon. Ca şi Victor Hugo – de la care s-a reclamat şi al cărui exemplu de cetăţean şi de poet l-a urmat – Aragon este din plin „ecoul sonor al epocii sale”. Datorită lui, poezia evenimentului este reintrodusă în poezia franceză, după multe tentative febrile de a o statornici pe drumul ermetismului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

Fragmente din volumul lui Nicolae Manolescu – „Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc„, capitolul „Cel din urmă ţăran”, pp. 250-293 (Editura Gramar, Bucureşti, 2006):

„Originalitatea primelor nuvele ale lui Marin Preda provine dintr-un anumit comportament al naratorului. El nu mai este omniscient, dar nu adoptă decât aparent o perspectivă interioară, legată de personaje. În Calul sau Colina perspectiva este aceea „din afară”. În În ceată sau O adunare liniştită, personajul care relatează e mai puţin interesant ca „reflector”, ca o psihologie ce se dezvăluie spontan, decât ca un virtuoz în materie de povestire şi nu simţirea ultragiată a lui Resteu sau supărarea candidă a lui Paţanghel formează obiectul explorării, ci modul însuşi al povestirii. Din perspectiva aleasă de narator, conştiinţa personajelor rămâne, deci, sau neimportantă sau necunoscută. O strategie a omisiunii? Datele întrebării ar trebui poate inversate: cu alte cuvinte, poate că există ceva în realitatea însăşi, socială, morală, în omul pe care proza lui Marin Preda îl zugrăveşte, care îl împiedică pe narator să ne spună mai mult decât ne spune despre ele; poate că nu naratorul ascunde unele laturi ale lumii, dar lumea însăşi i se sustrage de la un punct înainte.”

5 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
1 comentariu »

Problema dacă distincţia dintre a povesti (echivalent cu o manifestare directă a autorului sau a unui purtător de cuvânt validat cu încrederea acestuia) şi a prezenta (aşa-zisa «scriitură impersonală») reliefată cândva de Wayne C. Booth1 este cu adevărat operaţională rămâne încă actuală. Este deci gradaţia între povestire şi prezentare necesară? În temenii lui Booth, «Chiar şi cei mai mari maeştri ai romanului creează adesea scene care în urma analizei par inutile, cu excepţia faptului că îl ajută pe cititor»2. Cum Booth se referă în cartea sa la retorica romanului, scenele respective ies din sfera argumentaţiei şi a adeziunii pentru a rămâne într-un spaţiu oarecum indeterminat, cu valoare auxiliară.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Răzvan Ventura in Articole
Comenteaza! »

Fragmente din capitolul „Blaga: modernitate şi orizont mitic” din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga:

„O mie nouă sute nouăsprezece – toamna! La apariţia Poemelor luminii, Nicolae Iorga descoperea în Lucian Blaga un creator de o ‘sinceritate înduioşantă’, de un mare ‘simţ al misterului’, calităţi care ‘nu se mai întâlniseră în aceeaşi măsură la poeţii tineri’. Mult timp, problematica încadrării lui Blaga în tendinţele poetice ale epocii a generat controverse. Suportul intelectual, întrebările obsedante rezolvate liric, notele expresioniste, acestea pledau pentru actualism, motiv ce determina pe E. Lovinescu să-l includă (în Istoria literaturii române contemporane din 1927) între moderni.”

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »