Poetul Ovidiu, un mare amator al artei amorului, la 18 ani era un dandi care se plimba prin Orient, vizita Sicilia, Athena şi Alexandria, admirând frumoasele vestale, dar şi femeile de pe stradă. După ce a călătorit pe Nil şi a rămas uimit de piramidele faraonilor, s-a întors în ţară cu o enormă bogăţie sufletească.

Roma pe timpul lui devenise splendidă, pe Palatin se ridicase faimoasa domus augusta şi templul de marmură al lui Apolo, urmat de statuile Danaidelor. Se clădise măreţul Panteon, termele lui Agrippa, Porticul Octaviei şi frumosul teatru al lui Marcellus. El frecventa adesea bazinul de apă al luptătorilor, teatrele, circurile, dar şi localurile de noapte, reuniunile moderne, citind adesea din poezia lui erotică.

3 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Articole, Dragoste
2 comentarii »

Zilele acestea în incinta Uniunii Scriitorilor din Moldova a avut loc lansarea cărţii de aforisme „Pâinea mea caldă”, ediţie jubiliară, semnată de cunoscutul poet şi prozator umorist Ion Diordiev, originar din Transnistria, care a împlinit frumoasa vârstă de 75 ani. Volumul cuprinde 20 de compartimente tematice, printre care: Umoristice, Satirice, Paradoxuri, Despre adevăr şi minciună, Despre dreptate şi nedreptate, Despre legi şi fărădelegi, Pedagogice, Literare, Ecologice, Despre dragoste, Despre vatra străbună etc., selectate, redactate şi sistematizate de redactorul Vasile D. Ciubuc şi ilustrate de pictorul Radu Diordiev.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Mihai Cucereavii in Aforisme, Articole, Cărţi, Umor
1 comentariu »

Bios este un robot industrial care caligrafiază Biblia pe un sul imens de hârtie. La fel ca un vechi călugăr în scriptoriu, robotul practic desenează literele cu mare precizie şi măiestrie, reproducând textul sacru cuvânt cu cuvânt. Începând cu „Pentateucul” lui Moise din Vechiul Testament, Bios scrie pe parcursul a şapte luni întreaga Biblie. Toate cele 66 de cărţi ale Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament sunt caligrafiate, conform tradiţiei ebraice, pe suluri de hârtie şi apoi păstrate în biblioteca instalaţiei mecanice.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Articole
Comenteaza! »

Act de cultură cu efect civilizator, scrisul stă la baza artei albe, care a propulsat viaţa omului de Neanderthal, ajutat să iasă din peşteri spre a deveni după multe milenii de autoperfecţionare călătorul intergalactic al mileniului III.

Privit din perspectivă istorică, drept proces dezvoltat de-a lungul secolelor, scrisul, acel „sistem de semne grafice convenţionale conceput pentru redarea cuvintelor şi a gândirii” a marcat atât evoluţia societăţii umane cât şi descoperirea focului. Întocmai acestuia din urmă, scrisul şi-a dobândit o aură legendară, ce face dificilă fixarea lui în timp şi spaţiu.

Una dinre problemele cele mai importante pe care omul a trebuit să o rezolve spre a putea să comunice în scris, a fost cea a suportului material, pe care el avea să-l inventeze.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole
1 comentariu »

Pe drumurile şerpuitoare ale munţilor Neamţului, un cal fragil, având “mai mult infăţişarea unui lucru de artă”, purta cu ani în urmă, în fiecare vară, un bărbat în puterea vârstei. Neobositul călator era mândru de Pisicuţa lui (asa îi spunea el calului cu graţii feline), fiindcă mergea la “gebea”, adică fară să salte, lin.

Călătorul cu pălarie cât un sombrero, cu pulpanele pelerinei răsfrânte înapoi, cu silueta sa de bărbat în floarea vârstei, mers grav şi port măiestos, o faţă cât se poate de inteligentă, cu o privire şireată a ochilor ascunşi sub sprincenele stufoase… vorbind cu discernământ ales despre poeziile lui Eminescu în comparaţie cu cele ale lui Alecsandri, despre noul curent simbolist, despre falsitatea teoriilor spiritiste ale lui Haşdeu… ei bine, acest călător care urca fără grabă, iscoditor parcă, era interesat de natură cu sublimul şi grandiosul ei. Era, aşadar, o specie de drumeţ rar pe atunci. “Amantul nestrămutat al naturii” se numea Calistrat Hogaş.

9 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole
11 comentarii »

În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
5 comentarii »