Silvia Velea

 12 mai 2011

Despre relaţii

Silvia VeleaMultă vreme am crezut că am nevoie să ştiu către ce tind lucrurile, să privesc din perspectivă drumul pe care îl am de parcurs. Aveam în vedere ţintele înalte, cu bătaie lungă, ca să nu mă simt rătăcită, să pot discerne între adevăr şi fals.

Acum ştiu că cea mai bună cunoaştere se face prin iubire. Iubirea, în cazul în care se naşte, este începutul unei relaţii, nu scopul ei. Iubirea înseamnă deschiderea celui mai disponibil în faţa celui mai puţin disponibil, asemeni unei îmbrăţisări cosmice. A explora fiinţa celuilalt nu înseamnă a scotoci prin ea. Foarte rar am simţit la ceilalţi iubirea. În schimb, am simţit dorinţa de posesie, dorinţa de a-similare, intenţia de a mă face să simt bucuriile şi plăcerile vieţii aşa cum le simţeau ei, să le descopăr la fel.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 21 aprilie 2011

Despre încercări

Silvia VeleaÎmi plac încercările, în special cele pe care mi le aleg eu. Aşa îmi explic căţăratul pe munte, privaţiunile şi renunţările de toate felurile. Caut să nu resping nimic, nicio întâmplare care-mi vine de la Dumnezeu, indiferent de dificultatea ei, tocmai pentru a nu forţa destinul să mă încerce şi mai greu. Îmi place să-mi trăiesc viaţa pe îndelete, să iau fiecare lucru încetişor, ca să nu-mi scape aspectul lui esenţial, aspect la care eu ajung prin „decojire”.

Dar sunt lucruri care vin în viaţa mea şi pe care nu le pot considera încercări, sunt alegeri făcute cu mult înainte de a mă naşte, sunt promisiuni ale destinului. Lucruri pentru care simt că m-am pregătit zeci de ani, fără să fi ştiut. O haină împărătească pe care îngerii au ţesut-o de la naştere, ca s-o îmbrac la nunta mea. Niciun alt om nu mă poate vedea înveşmântată în splendoarea ei, decât mirele meu. Ceilalţi mă văd goală în oglinzile lor şi mă acoperă cu ispite din voaluri de mătase şi lanţuri de aur, îmi pun aripi de zăpadă şi cercei de vânt…

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 17 martie 2011

Despre lideri

Silvia VeleaIată ce citesc într-un curs de management: „…axarea pe elementele sentimentale, acordând prioritate emoţiilor şi credinţelor angajaţilor, în strânsa lor interdependenţă; obţinerea dedicării emoţionale a personalului pentru realizarea obiectivelor şi sarcinilor firmei prezintă o importanţă crucială”.

În douăzeci de ani de muncă am trecut prin câteva organizaţii şi am cunoscut manageri de tot felul. Dacă ar fi să mă iau după criteriile din manuale, manageri e cam mult spus. Mai bine zis, patroni de SRL-uri, directori de firme, preşedinţi de filială… Cum mult spus ar fi să pomenesc în legătură cu ele de o cultură organizaţională. Totuşi, lăsând la o parte rolul esenţial pe care l-au jucat în viaţa mea, determinându-mă să cresc ca spirit şi mă modelez pe mine însămi ca persoană, fiind adevărate puncte strategice ale destinului meu, ciudat este că, în legătură cu ele, păstrez mai ales nişte viziuni plastice ale felului în care lucrurile pe care le-am trăit acolo mi-au afectat… sentimentele.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...
 27 ianuarie 2011

Despre alegeri

Silvia VeleaAm cunoscut oameni a căror nemulţumire se vede în tot trupul lor. Sunt ca nişte case cu uşile şi ferestrele zidite. Am cunoscut şi oameni a căror mulţumire îi face uşori, ţinându-i la suprafaţa lucrurilor, ca pe nişte frunze verzi şi lucioase, legănaţi parcă de unduirile blânde ale sufletului lor.

Dar atât mulţumirea, cât şi nemulţumirea vin din împăcarea sau neîmpăcarea cu alegerile pe care le facem în fiecare moment al vieţii. Căci în fiecare clipă suntem puşi în faţa unei alegeri, „sorţii” ne cer o mutare, ori pe alb, ori pe negru. Am fost întrebaţi sau ne-am întrebat chiar noi înşine: „Am de ales?”, realizând uneori prea târziu că alegerea nu se face neapărat între două lucruri de acelaşi fel.

Am simţit asta mai demult, în ziua în care am ales să-mi dau demisia, pentru prima oară în viaţa mea fără să am perspectiva unui alt loc de muncă. Mă simţeam de parcă m-aş fi pregătit să mă arunc în apa netedă şi nesfârşită a unui ocean, ţâşnind din strâmtoarea învolburată a unei cascade. A fost prima oară când sufletul meu nu a vrut să mai rabde. A fost prima oară când mi-am dezarmat mintea de biciurile pe care însuşi sufletul i le-a pus în mână, pentru a-l îmblânzi şi înduhovnici. A fost prima oară în 35 de ani când am simţit că nu mai am timp pentru a trăi cum îmi place, dacă nu încercam s-o fac atunci.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 9 voturi
Încarc...
 13 ianuarie 2011

Despre victorii

Silvia VeleaA trecut ceva vreme de când nu-mi mai observ stările sufleteşti sau sentimentele negative: mânia, nerăbdarea, respingerea, tristeţea, durerile provocate de orgoliu… Nu pentru că aş fi ajuns la un grad atât de înalt de conştiinţă sau la o rapiditate de prestidigitator în a-mi intercepta impresiile, ci pentru că mă trezesc prinsă într-un balans cu mine însămi, între starea propriu-zisă şi raţiune. Nu pot decât să întorc capul ca un spectator la un meci de tenis, simţind că propria mea inimă este mingea. Lucrul cel mai cumplit nu este „meciul” în sine, ci senzaţia de după, când, invariabil, câştigă raţiunea. Ar trebui să mă bucur de triumful raţiunii asupra afectivităţii mele primitive, sălbatice, triumful minţii asupra patimii, triumful puterii asupra slăbiciunii, triumful bunătăţii asupra răutăţii, triumful înţelepciunii asupra prostiei. Şi totusi, nu asta simt, ci că am îngropat ceva din mine fără să-l fi cunoscut pe deplin şi cu adevărat, ceva care şi-a arătat doar o parte a chipului, ceva care va renaşte mereu şi mereu, în alte chipuri, fiindcă e mai uşor să tai buruienile decât să le smulgi din rădăcini.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 4 voturi
Încarc...
 30 decembrie 2010

Despre bucuria de a trăi

Silvia VeleaCând simt că am ajuns la un capăt de drum, că o anumită situaţie de viaţă m-a făcut şah-mat, dărâm piesele şi încep un nou joc. Condiţiile exterioare ale vieţii nu se schimbă, aşa cum nu se schimbă nici tabla de joc, nici piesele, nici regulile, însă tactica va fi alta, înţelegând prin asta atitudinea mea faţă de joc.

Pe de-o parte, sunt zile în care nu găsesc bucurie în ceea ce fac, deşi ştiu că ea există, aşteaptă doar să o redescopăr. De exemplu, mă stresează faptul că trebuie să învăţ şi nu mai am timp de citit beletristică, dar când mă cufund în studiu mă simt fericită. Seara, mă stresează gândul că a doua zi trebuie să merg la serviciu şi nu mai am posibilitatea să mă plimb dimineaţa pe malul mării, dar când sunt la serviciu, mă simt bine. Fericirea nu este în afara mea, ci în mine, şi ea nu alege să se manifeste într-un loc sau în altul, într-o împrejurare sau alta. Să accept să fiu acolo unde sunt sau urmează să fiu, făcând ceea ce fac sau urmează să fac, fără să mai amestec lucrurile, iată secretul fericirii.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 13 voturi
Încarc...


Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

septembrie 2021
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii