1 iulie 2008
Mi-e dor să simt cum ferestrele sufletului sunt deschise către fiecare parte din lumea celor ce-mi construiesc inima, iar perdelele încă mai păstrează umbra vântului care se juca prin pletele încolăcite după degete imaginare în cârlionţii copilăriei din mine, care nu a plecat nicio secundă de pe colina sufletului.
Mi-e dor să strig că fericirea e-a mea dintr-o veşnică clipă uitată într-o scorbură când pădurile încă mai miroseau a verde şi tu mă cadoriseai cu frunze pe care scria cu nervuri de sânge că viaţa curge în noi din venetice plăsmuiri de stele.
Mi-e dor de drumurile din mine, care toate duc către ţărmul mării, lângă un far abandonat de tăcerea ruinelor atât de grăitoare, cu fiecare cărămidă uitată din vechime, ce se profilează cu umbra crescută din soare către margini de ţărm scăldat de ape.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
17 iunie 2008
Primesc în priviri albastrul cerului, întrezărit printre picăturile ploii curgătoare precum nisipul în clepsidra timpului la ceasul după-amiezii din mine, când dogoarea verii mă ţintuieşte la umbra copacului pe care-l cresc în palme de frunze şi braţe-ramuri, după ce rădăcinile au rămas îngropate undeva în trecutul tăcerii ţărânii aducerilor-aminte, în freamătul frunzelor-gȃnduri ce aduc a zumzet de albine încolăcite în jurul unui refren galben precum ceara şi curgător ca mierea cea miere, răpită florilor în dimineţi cu raze din soare prăbuşite arzător pe obrazul de vară al pământului, atunci când am lăsat la capăt de lume ego-ul desculţ de şuvoiul ca apa cerului, izvor de suflet şi urcând pe trepte ale cunoaşterii am plecat să deschid uşile lui „va fi”, convinsă fiind de efemeritatea cuvintelor aşternute în covoare decolorate de înţelesuri şi mucegăite la pragul fiecărei odăi de inimă încuiată cu cheia meşteşugită, după matriţa paşilor pierduţi pe caldarâmul străzii fără nume într-un ancestral oraş al tăcerii, când toamna spală piatra cubică cu tristeţea curgătoare din nori cenuşii iar eu l-am luat pe „va fi” cu mine, încercând să întrevăd încrengătura şerpuitoare a faptelor ce se vor profila pe cerul devenirii mele, de la firul verde de iarbă către imensitatea cerului comprimată în sâmburele de iris şi cursivitatea frazei rămasă suspendată între margini de cărări labirintice, căi de hârtie creponată ale aceluiaşi eu, matlasat cu articole din ziare vechi, tipărite cu tuş negru pe pergamentul care înfăşoară inima ca pe o bucată de carne vândută de măcelarii ce transează bucăţi de sentimente dincolo de vitrina magazinului cu iz de anticariat, iar eu primind moneda de schimb a lui „va fi” cu prezentul „este”, mă întorc pe urmele paşilor încă nedezlipiţi de retina orizontului şi mă regăsesc într-un „a fost”, la răscrucea prezentului cu viitorul, privind mirată borna kilometrică, selenară, numărătoare crescător-descrescătoare prin mansarda aglomerată de păsări jumătate zbor, jumătate pas, albe sau mai negre, culoare după gândurile îmbrăcate cu solemnitatea unui frac pentru că oamenii au strâns amin cu amin în lacrimi de-o credinţă şi-un sâmbure de mântuire, într-o lume în care sentimentele sunt scânduri peste podul pulsului din fiecare eu când, surprinsă de o geană de lumină m-am cuibărit în sfârşit în scorbura inimii tale cu un oftat prelung ca un monolog fără sfârşit, crestând aşa, într-o doară şi fără motiv timpul cu fluturii care mai au totuşi aripi când sărută lumina şi mâinile riduri săpate de fire de nisip ale timpului, cȃnd… „a fost…” devine „este” şi când „va fi” va învia… din amintiri…
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
10 iunie 2008
Împletitură de fir, viaţa este… aţă colorată. O bucată verde, o bucată roşie, o bucată albastră, alta albă şi alte culori ce se încolăcesc separat în noduri multicolore. Atâta ocupaţie avea ea, copila, să primească sentimente-culori, după cum aţa vieţii se deşira pe ghemul trăirii.
Păcat că atunci când a bătut la poarta lumii nu o aştepta decât un ghem. Atât! Fiinţele de pe calea sa erau prea ocupate cu sentimente de plastic, imitator de viaţă autentică, să mai primească aşa cum se cuvine pe mogâldeaţa ca azurul cerului. Timpul trece, firul de la început, albastru de senin, începu să capete culori tot mai conturate, odată cu înaintarea în viaţă, cu trecerea prin ţinutul naiv al copilăriei şi apoi al idealismului adolescentin.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
3 iunie 2008
Solitudine… aleile parcului se desluşesc anevoie în lumina care se prelinge în braţele nopţii. Paşii îmi măsoară, cu ticăitul unui minutar, gȃndurile. Umbra se preface în forme diforme, însoţindu-mă ca un prieten credincios care nu are nevoie de cuvinte să asculte tăcerea.
Litere bolnave se învălmăşesc de la Z-ul alfabetului către A şi înapoi într-un dute-vino năucitor, fără noimă. Cuvintele bolnave devin fluidul lacrimilor care se sparg rătăcite pe dalele de piatră cu vuietul apei încuiată în fiinţa lor lichidă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
27 mai 2008
– Hei, hei! Aşteaptă!
Un glas piţigăiat răscoleşte tăcerea din jur în bucăţi mari de sunete. Piticul cu zâmbet bizar şi haină verde, încheiată cu nasturi mov, zărise copila cu ochii trişti şi figură inocentă cum strângea în palmă un mic bolovan de la rădăcina bătrânului castan şi care mergea încet spre grădina de langă calea ferată.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Poveşti
6 mai 2008
Învârt cu privirea globul pământesc stăpânit de ape. Stiloul odihneşte mohorȃt lȃngă ultima filă scrisă din jurnalul celor douăsprezece capitole ale zilei trecute. Nu aş şti că alte douăsprezece ore au mai trecut dacă ticăitul ceasului de perete nu ar trage scripetele timpului ca să ducă secundele către nefiinţă.
Un trandafir uscat a adormit în parfumul sângeriu încă emanat dureros şi în moarte de petale roşii şi uscate, amintiri neputicioase, semne ale secundelor plecate. Câteva scoici, rătăcite printre ghemotoace albe de hârtie, îşi amintesc de casa mării lor, urechea reda tainic zgomotele de pe creasta unui val de undeva de departe.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
