Arhiva pentru noiembrie, 2017

 16 noiembrie 2017

Megan Phelps-Roper: Am crescut în Biserica Baptistă Westboro. Iată de ce-am părăsit-o

Cum e să creşti într-un grup de oameni care jubilează prin demonizarea… tuturor celorlalţi? Megan Phelps-Roper ne împărtăşeşte detaliile vieţii sale din interiorul celei mai controversate biserici din America şi descrie cum conversaţiile de pe Twitter au fost cheia deciziei sale de a o părăsi. În acest discurs extraordinar, ea ne împărtăşeşte experienţa ei de polarizare extremistă, alături de nişte modalităţi dure prin care putem învăţa cum să ne implicăm cu succes, de-a lungul unor trasee ideologice.

fără voturi
 15 noiembrie 2017

Lovesc, deci exist – la Cinema Eforie

Filmul documentar „Lovesc, deci exist” are premiera joi, 16 noiembrie 2017, la Cinema Eforie din capitală. Filmul, realizat de Marius Th Barna după scenariul lui Bogdan Ficeac, prezintă și decriptează situațiile sociale, mentalităţile, motivaţiile care determină o creştere a agresivităţii și a manifestărilor violente în contemporanietatea autohtonă. O multitudine de subiecţi vorbesc natural fie cu faţa, fie cu spatele, descoperind diferite situaţii, fiind film reflexiv, dramatic, dar uman: Mihaela Miroiu, Cristian Pârvulescu, Vintilă Mihăilescu, Oana Baluta, Dan Antonescu, Alfred Bulai, Costel Gâlcă, Dinu Guţu, Vasile Ernu, Smărăndoaica din Ferentari, Bulibaşa Tei, diferiţi deţinuţi, și mulți alţii.


Continuare »

fără voturi
 

Nu mă uita

După ce a cucerit topurile muzicale cu hitul „Doar pe a ta”, alături de Edward Sanda, Ioana Ignat lanseaza single-ul și videoclipul “Nu mă uita”. Videoclipul este regizat de către Ionuț Trandafir (Trandafilm) și a fost filmat pe parcursul unei zile în București. Scenariul o aduce într-un rol de femme fatale, o latură pe care Ioana nu a explorat-o până acum, dar pe care o stăpânește foarte bine. Producția piesei este făcută de Rad Ionuț, împreună cu Ioana Ignat.


Continuare »

fără voturi
 

Armando Azua-Bustos: Cel mai marţian loc de pe Pământ

Cum poți să studiezi planeta Marte fără o navă spațială? Mergi la cel mai marțian loc de pe Pământ – deșertul Atacama din Chile. Astrobiologul Armando Azua-Bustos a crescut în acest vast, arid peisaj și acum studiază formele rare de viață care s-au adaptat să supraviețuiască acolo, unele în zone unde nu s-a raportat ploaie în ultimii 400 de ani. Explorați posibilitatea de a găsi viață altundeva în univers fără a părăsi planeta prin acest discurs scurt și amuzant.

fără voturi
 14 noiembrie 2017

Trei etaje

Editura Humanitas Fiction invită publicul la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 15 noiembrie 2017, ora 19:00, la o întâlnire cu Eshkol Nevo, cea mai importantă voce a noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Trei etaje„, recent apărut în colecția Raftul Denisei, tradus de Ioana Petridean. La eveniment participă, alături de autor, scriitorii și jurnaliștii Marius Constantinescu și Cristian Pătrășconiu. Întâlnirea este moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se încheie cu o sesiune de autografe.


Continuare »

fără voturi
 

În vizită la Conu’ Zambacu

Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul vineri, 17 noiembrie 2017, de la ora 16:30 la o vizită cu ghidaj gratuit la Muzeul K.H. Zambaccian pentru a (re)descoperi istoria uneia dintre cele mai interesante şi valoroase colecţii de artă din ţară, care a aparţinut omului de afaceri de origine armeană Krikor H. Zambaccian (1889 – 1962).


Continuare »

2 voturi


Aceasta este arhiva pentru luna noiembrie 2017.

Primește articolele noi pe e-mail

sau prin flux RSS
noiembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii