Arhiva pentru noiembrie 24th, 2017

 24 noiembrie 2017

Aforismele: opere fără autor?

În perioada 5-7 octombrie 2017, Fundaţia Pelin şi Primăria oraşului Tecuci au organizat aici, în parteneriat cu Asociaţia Italiană a Aforismului alături de asociaţii naţionale precum Asociaţa Culturală „Con Anima” (Arad), Asociaţia Culturală Citatepedia etc., Festivalul Internaţional al Aforismului, Ediţia I. Au fost prezente personalităţi marcante ale literaturii tecucene, iubitori de carte si aforisme precum coordonatorul acestui festival, scriitorul Vasile Ghica, dar şi alți invitaţi de seamă precum umanistul de renume mondial Naji Naaman (Beirut), scriitor şi promotor al unei culturi deschise către noi orizonturi, binecunoscutul aforist român Valeriu Butulescu, etc.

Dintre cei peste 60 de participanţi la concurs, 18 au venit de pe alte meleaguri: Australia, Austria, Canada, Franţa, Israel, Italia, Republica Moldova, Ucraina etc. Printre aceştia, din Franţa, un autor deosebit de original: François Vaucluse. Originalitatea acestuia constă în faptul de a fi un pionier al „artei” de a scrie aforisme. Despre dânsul şi a sa „Artă a puţinului” aflăm mai multe în cele ce urmează.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 30 voturi
Încarc...
 

Un ceas pentru artă: Marea Unire oglindită în decoraţia Palatului Regal

Cu ocazia lansării „Centenarului Marii Uniri de la 1918” de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, Muzeul Național de Artă al României organizează evenimentul „Un ceas pentru artă: Marea Unire oglindită în decorația Palatului Regal”, duminică, 26 noiembrie 2017, de la ora 16:30.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Aurul pădurilor, specii forestiere

Continuând seria emisiunilor filatelice dedicate relațiilor diplomatice, timbrul românesc promovează, în cadrul celui mai recent proiect, relațiile de colaborare și prietenie dintre România și Estonia. România a stabilit relaţii diplomatice cu Estonia în anul 1924. Statul baltic a fost ocupat de Uniunea Sovietică în 1940, contactele oficiale fiind restabilite în septembrie 1991, când România a recunoscut independenţa Estoniei. Romfilatelia introduce în circulație emisiunea comună de mărci poștale România – Estonia, având ca temă „Aurul pădurilor, specii forestiere”, vineri, 24 noiembrie 2017, fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Fata lu’ tata

Videoclipul cântecului compus de Carla’s Dreams şi interpretat de Delia Matache

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 

Justin Davidson: De ce turnurile strălucitoare de sticlă nu sunt bune pentru viaţa citadină

Există o transformare stranie care are loc în orașele noastre, spune criticul de arhitectură Justin Davidson. Din Houston, Texas la Guangzhou, China, turnuri strălucitoare din beton și oțel acoperite cu sticlă răsar ca o specie invadatoare. Regândește-ți anatomia orașului propriu în timp ce Davidson explică cum exteriorul clădirilor schimbă experiența urbană – și ce pierdem atunci când arhitecții nu mai folosesc întreaga paletă de materiale disponibile.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Aceasta este arhiva pentru ziua 24 noiembrie 2017.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2017
L Ma Mi J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii