Cea mai tulburătoare experienţă din ceasul morţii, relatată de sfinţii ortodocşi, mi se pare a fi trecerea sufletului prin vămile văzduhului, acolo unde îngerii şi demonii ne socotesc faptele bune şi cele rele, cernând bobul de neghină, pentru a stabili cui i se cuvine partea cea mai mare. Crezusem multă vreme că „faptele bune” reprezintă zestrea cu care e musai să ne înfiinţăm la poarta raiului, iar cel care are „chimirul” mai gros, este mai bine primit. Nici prin cap nu mi-a trecut că rolul agoniselii noastre duhovniceşti este acela de a ne plăti păcatele, de a ne putea răscumpăra sufletul de la demonii care ni-l revendică în baza lor şi că, de fapt, cel mai bogat este omul care reuşeşte să se înfăţişeze în faţa lui Dumnezeu fără niciun „ban”, dar cu toate datoriile achitate.
La Editura Leda, imprint al Grupului Editorial Corint, a apărut romanul „Proscrisul” („The Outcast”) de Sadie Jones (traducerea din limba engleză de Adrian Buz), roman distins cu Costa Book Awards 2008, la categoria First Novel, şi finalist la Orange Broadband Prize.
Comparat cu „Ispăşire” de Ian McEwan şi „Rămăşiţele zilei” de Kazuo Ishiguro, purtând ecouri din filmele cult ale anilor ’50, „Rebel fără cauză” (cu James Dean) şi „Sălbaticul” (cu Marlon Brando), „Proscrisul” este un roman plin de pasiune şi de suspans despre cei care încalcă regulile şi cei care le respectă.
În mod inedit, cartea beneficiază şi de un excelent trailer:
Humanitas Fiction a publicat recent, în colecţia Raftul Denisei, cartea „Dansatoarea din Izu„, scrisă de Yasunari Kawabata, a cărei traducere din japoneză este semnată de Flavius Florea.
Yasunari Kawabata este primul scriitor japonez căruia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură (1968). Povestirile lui, adevărate bijuterii literare, au simplitatea înşelătoare a artei Extremului Orient: frumuseţea stampelor japoneze, delicateţea şi echivocul lor încărcat de semnificaţii subterane.
Textul care dă titlul volumului „Dansatoarea din Izu” este considerat la piece de resistance; singurătatea şi prima dragoste, căutarea de sine, graniţa precară dintre inocenţa copilăriei şi conştiinţa propriei sexualităţi – acestea sunt temele predilecte ale povestirii. Când un tânăr care încearcă să-şi exorcizeze sentimentele de tristeţe şi dezamăgire porneşte într-o călătorie, ea se dovedeşte a fi cu adevărat iniţiatică, pe parcusul acesteia îndrăgostindu-se fără scăpare de o frumoasă dansatoare. Însă când, văzând-o goală din întâmplare, va afla că ea nu a intrat încă în adolescenţă, va începe o luptă sfâşietoare între dorinţă şi sentimentul de culpabilitate născut din neaşteptata pasiune. Textele vizează emoţiile de nestăpânit care însoţesc procesul maturizării, melancolia declanşată de marile incertitudini şi sunt pline de rafinamentul, subtilitatea şi ambiguitatea ce camuflează misterul tipic scrierilor japoneze, fiind mici bijuterii stilistice perfect construite.
„Când un bărbat iubeşte o femeie” („When a Man Loves a Woman”), memorabila poveste de dragoste cu Meg Ryan şi Andy Garcia în rolurile principale, a apărut pe DVD. Filmul prezintă drama unei familii dezbinate de alcool, în care un bărbat iremediabil îndrăgostit de cele „600 de zâmbete diferite” ale soţiei lui încearcă s-o elibereze de viciul care le-a distrus relaţia.
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) este semnat de Irina Bădescu:
Eseist, poet satiric şi dramaturg. Fiu de mici nobili provinciali, intră în rândurile armatei; în 1641, rănit grav la asediul de la Arras, renunţă la cariera militară. Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare (în accepţia luministă a termenului) filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.
La Humanitas Multimedia a apărut în versiune audio „Metamorfoza” lui Franz Kafka, în excelenta lectură a lui Răzvan Vasilescu.
Actorul Răzvan Vasilescu spune: „Povestea aceasta îţi rămâne în suflet. Pentru totdeauna. Kafka este unul dintre acei rari scriitori care a ştiut să vorbească atât de splendid şi emoţionant despre om. Cu frumuseţea şi urâţenia lui, cu bunătatea şi răutatea lui, cu nobleţea şi ticăloşia lui, cu măreţia şi josnicia lui, cu generozitatea şi egoismul lui, toate fără margini, desigur. Nu mi-e ruşine să-mi şterg lacrimile, de bucurie şi suferinţă, în faţa acestui înger păcătos, omul.”
Cea mai tulburătoare experienţă din ceasul morţii, relatată de sfinţii ortodocşi, mi se pare a fi trecerea sufletului prin vămile văzduhului, acolo unde îngerii şi demonii ne socotesc faptele bune şi cele rele, cernând bobul de neghină, pentru a stabili cui i se cuvine partea cea mai mare. Crezusem multă vreme că „faptele bune” reprezintă zestrea cu care e musai să ne înfiinţăm la poarta raiului, iar cel care are „chimirul” mai gros, este mai bine primit. Nici prin cap nu mi-a trecut că rolul agoniselii noastre duhovniceşti este acela de a ne plăti păcatele, de a ne putea răscumpăra sufletul de la demonii care ni-l revendică în baza lor şi că, de fapt, cel mai bogat este omul care reuşeşte să se înfăţişeze în faţa lui Dumnezeu fără niciun „ban”, dar cu toate datoriile achitate.
