Despre lipsa de timp
Când un lucru greşit se întâmplă în mod repetat din aceeaşi cauză, acesta începe să-şi piardă unda de şoc. Ce a constituit la început un semnal de alarmă devine o stare de fapt, un mod de viaţă. A nu face ceea ce se cuvine sau a trăi pe repede-înainte „din lipsă de timp” sunt doar unele dintre ele.
Lipsa de timp a devenit aproape un concept. Dar ce înseamnă mai exact „a nu avea timp”? A nu avea timp să răspunzi la o scrisoare, a nu avea timp să cauţi un dar pentru cineva, a nu avea timp să citeşti o carte de poezii, a nu avea timp să observi trecerea unei dimineţi? Muncim mai mult sau doar mai prost? Un sfat înţelept spune să iei lucrurile pe rând. Îţi stabileşti o ordine, îl păstrezi în minte pe primul şi până când nu l-ai terminat nu te gândeşti la al doilea. Am încercat uneori cu succes această reţetă, dar la sfârşitul zilei mă simţeam de parcă aş fi avut o mulţime de sertăraşe împlântate în mine, frumos închise. Fiindcă lucrurile pe care le ordonez şi le pun pe o listă de aşteptare îmi dau impresia că nu ele mă servesc pe mine, ci eu le servesc pe ele. În aceste condiţii, o zi din viaţa mea ajunge să semene cu un desen făcut pe hârtie milimetrică. Eu însămi devin acest desen, un mozaic de fapte mărunte, cele mai multe repetitive, care, în loc să mă ajute să cresc, mă multiplică la nesfârşit.
Continuare »
