Scriitoarea franceză Pauline Delabroy-Allard, câștigătoarea Premiului Goncourt – Alegerea României 2018, vine la București la invitaţia Institutului Francez din România şi a Editurii Humanitas Fiction. Cu această ocazie este lansată ediția în limba română a romanului „Povestea asta este despre Sarah„, apărută la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei, coordonată de Denisa Comănescu. De asemenea, Pauline Delabroy-Allard este preşedintele de onoare francez al ediției de anul acesta a Premiului Goncourt – Alegerea României, organizată de Institutul Francez din România.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Aș vrea să scriu foarte mult despre ipocrizie. De ceva timp am constatat că aceasta nu se reduce doar la comportament, la felul în care ne purtăm, acasă și în societate, unii cu alții, nu, dimpotrivă, ea s-a întins peste tot, e un cancer generalizat, e de fapt atât de ubicuă, încât poate fi întâlnită și în cultură, și nu mă refer la relațiile pe care oamenii de cultură le au între ei, ci, neîndoios, la conținutul în sine al oricărui act de cultură, care este, așa cum am observat, contaminat de tipul acesta pervers de dedublare.

Voi intra direct în subiect și voi încerca să analizez, foarte pe scurt, doar acea parte a culturii, nu care ar fi mai contaminată decât celelalte de ipocrizie, ci pe care o cunosc eu mai bine, în care mi-am format deja o imagine mai clară. E vorba despre filosofie, o disciplină pe care, până de curând, am iubit-o fără rezerve și pe care, în prezent, mă străduiesc din răsputeri s-o iubesc încă, deși efortul acesta sentimental, abia în ultimul timp, a început cu adevărat să arate a efort, fiindcă înainte totul era așa de ușor, din inimă venind, încât numai cu greu s-ar fi putut spune că-i un efort din partea mea să ador sistematizarea imaginativă a înțelepciunii.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Patrick Călinescu in Eseuri
Comenteaza! »

Una din schimbările cele mai caracteristice în istoria stilului de vreo șaizeci de ani – să zicem: de la simboliști încoace – a fost aceea care în scurt s-ar putea numi criza elocvenței. Arta literară europeană a trecut de la stilul discursului și al conversației la stilul meditației și al visării solitare. Literatura clasică veche, cea clasică nouă (clasicismul francez și imitațiile lui în celelalte țări), literatura romantică și prelungirile ei „realiste” sunt, general vorbind, elocvente: stilul lor, în oricare gen, este supus trebuinței de a comunica cu un public – public din fața unei tribune, sau public din salon, unde fiecare e pe rând orator și ascultător. De aici rezultă ceea ce străbunii și părinții noștri numeau stil curgător – și acest stil ei îl admirau absolut. Pentru dânșii, era de la sine înțeles că vorbirea literară trebuia să se poarte după obiceiurile și legile comunicării cu glas tare, după norme specifice oratorice sau după normele conversației între oameni binecrescuți, cu educație clasică. În acest punct tocmai s-a întâmplat revoluția literară de care vorbesc. Artistul european s-a dezbinat de public, adeseori în formă ostilă și provocătoare, a început să-l disprețuiască pe față și s-a făcut om singuratic, uneori foarte hapsân; s-a dedat fără rezervă meditației și visării independente de public, s-a făcut foarte învățat și misterios. Atunci s-a isprăvit cu stilul vorbit, elocvent sau amabil de dragul publicului. Artistul scrie pentru dânsul, ori pentru alți artiști – publicul va înțelege dac-o putea, și-i va plăcea ori nu… De altfel, acum ajungea a fi semn rău să placi publicului.

Fără îndoială, acestea trebuie înțelese în general: e vorba de direcția unei mișcări foarte largi și foarte adânci în viața literară; în detalii, excepții se găsesc destule. Anatole France a reprezintat cu perfectă îndărătnicie stilul vechi, cu toate că, în jurul lui, mișcarea de care vorbim se revărsa în forme violente; dar el părea că nu vede nimic, și-i sigur că n-a înțeles cât de puțin noutățile poeziei moderne. De aceea e foarte plăcut de citit cu glas tare din Anatole France, dar e ingrat, inutil și dăunător înțelegerii literare recitarea din autori specific moderni. De câte ori am auzit pe vreun iubitor al stilului vechi spunând că nu înțelege stilul nou, am putut observa că neînțelegerea, și prin urmare antipatia, venea tocmai de la această profundă schimbare în orientarea expresiei. Artistul vorbește singur sau, mai exact, gândește în vorbe; el își urmează firul gândului și al visului, și mersul lui e subtil, minuțios, ciudat, e, în sfârșit, așa cum e gândul și visarea în adevăr, nedichisite de dragul publicului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Critică literară
Comenteaza! »

Lucian Strochi (poet, prozator şi dramaturg, autorul unei opere vaste şi de mare diversitate) s-a născut, a copilărit şi s-a format (ca om, dar şi ca scriitor) la Petroşani. Viaţa l-a împins spre alte meleaguri. S-a stabilit în Moldova, la Piatra Neamţ, în vârful magic al triunghiului astral al literaturii moldave: Ipoteşti, Humuleşti, Paşcani.

Lucian Strochi a debutat ca poet la Petroşani, în antologia lirică „Muguri de piatră”, publicată la sfârşitul anilor ’60. Tot el a citit şi a dat gir primelor încercări literare ale lui Valeriu Butulescu, pe atunci elev de liceu. Acum, la peste patru decenii de la acele evenimente, Lucian Strochi a publicat un articol consacrat creaţiei literare a lui Valeriu Butulescu, pe care îl prezentăm în continuare.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

Regizorul Gabriel Achim a acordat un interesant interviu despre cea mai recentă creaţie a sa, ineditul film „Visul lui Adalbert„.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Interviuri
Comenteaza! »

Reputata actriţă Cécile de France o interpretează pe Samantha, femeia care îi schimbă viaţa personajului titular în filmul belgian „Băiatul cu bicicleta” („Le gamin au vélo„), scris şi regizat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne.

Cu eleganţă şi căldură, Cécile de France a acordat un interviu despre participarea sa la această producţie cinematografică.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Interviuri
Comenteaza! »