Lucian Strochi (poet, prozator şi dramaturg, autorul unei opere vaste şi de mare diversitate) s-a născut, a copilărit şi s-a format (ca om, dar şi ca scriitor) la Petroşani. Viaţa l-a împins spre alte meleaguri. S-a stabilit în Moldova, la Piatra Neamţ, în vârful magic al triunghiului astral al literaturii moldave: Ipoteşti, Humuleşti, Paşcani.

Lucian Strochi a debutat ca poet la Petroşani, în antologia lirică „Muguri de piatră”, publicată la sfârşitul anilor ’60. Tot el a citit şi a dat gir primelor încercări literare ale lui Valeriu Butulescu, pe atunci elev de liceu. Acum, la peste patru decenii de la acele evenimente, Lucian Strochi a publicat un articol consacrat creaţiei literare a lui Valeriu Butulescu, pe care îl prezentăm în continuare.

Cine deschide volumul „Fragmentarium” de Valeriu Butulescu nu poate rămâne indiferent. 1500 de aforisme, adică definiţii (dacă ne gândim la originarul gr. apforismos), judecăţi de valoare, sentinţe, maxime, cugetări (o întreagă serie sinonimică), proverbe, ziceri, poeme într-un vers, metafore scânteietoare, oximoroane, figuri de stil, de gândire, leme, uneori haikuuri. Ecouri din Xenophon, Democrit, Heraclit, Martial, Juvenal, Pertius, La Rachefoucauld, Voltaire, Juels Renard, Rabindranath Tagore, Stanislaw Jerzy Lec, Emil Cioran, Ion Pillat, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Tudor Muşatescu etc., dar sunetul e întotdeauna unul original, valerian (folosesc termenul pentru că e mai vindecător decât celălalt!).

Dacă ar trebuit să folosesc o singură imagine pentru unitatea de ton a aforismelor sale m-aş opri la o orgă cu mii de tuburi. Uneori cuvântul e grav, reţinut, amărui ca un sâmbure de migdală, alteori îţi strepezeşte mintea precum agurida, pentru ca, peste doar un rând, să guşti dintr-o lubeniţă dulce şi rece.

Aparent neutral câteodată, cuvântul vibrează oţelit abia după ce i-ai încercat elasticitatea: „În fiecare an trecem nepăsători prin ziua morţii noastre”.

Sarcasmul, bine temperat pare întotdeauna prea actual: „Proorocii, cu cât sunt mai bine plătiţi, cu atât sunt mai optimişti”. Uneori definiţiile sunt de cuvinte încrucişate: „Glorie. Uitare cu efect întârziat.”

Cinismul poate deveni absurd, trecând prin caricatural: „Am văzut un ministru urcat într-un pom. Fiecare ramură tremura sub povara răspunderii.” O figură de stil, chiasmul, poate da oricând o formulă/are elegantă: „Criticii văd muzica şi aud pictura”, derutantă prin ambiguitate (afirmaţia e laudativă sau mai degrabă…?).

Meditaţia e uneori dulce-amară cu tâlcuri adânci: „Dacă n-ar fi avut alături munţii cei mari, şi dacii şi-ar fi construit piramide.”

Imaginarul dezvoltat în unele aforisme trădează un poet adevărat: „Îmi doresc un buchet în care florile să se îmbrăţişeze din proprie iniţiativă”. Chiar limbajul ştiinţific îi permite surprize lingvistice dintre cele mai neaşteptate: „Oare scleroza timpurie tot precocitate se cheamă?”

Jelania poate fi sinceră, precum cea a unui pustnic în ascultare: „Doamne! De ce ai pus atâta sete de viaţă în trupul acesta perisabil?” Paradoxul e, de cele mai multe ori, de foarte bună calitate: „Consider că adevărul gol-goluţ nu este moral.”

Ca moralist, Valeriu Butulescu e cu dreapta măsură în mână căutând un echilibru: „Pasărea zboară. Pe pământ, umbra ei se târăşte.” Sau, şi mai categoric: „Dacă nu ar exista diavolii, binele ar subjuga totul.” Limbajul poate fi (aparent) biblic, sentenţios: „Iar cel ce n-a văzut munţii, uluit va fi de măreţia dealului”.

Foarte rar, formulările lui Butulescu se întâlnesc cu altele mai vechi. Vulturul roman care nu prinde muşte, vânează, la gânditorul nostru, găini, rămânând tot vultur.

Uneori un singur cuvânt devine decisiv pentru un aforism memorabil: „A ajuns prim solist în corul tăcerii.” (s.n.).

Sunt aforisme care conţin umor pur: „Mitologie. Bufniţa doarme toată ziua şi trece drept pasăre a înţelepciunii.” (Marchizul ce a dat numele lapalisadei aţipea doar (prin saloane) şi era considerat profund).

Pentru unele aforisme, Butulescu ar trebui excomunicat sau pedepsit de zei: „Cel rătăcit descoperă drumuri noi.” Sau: „În faţa reformelor religioase, zeii au rămas întotdeauna pasivi.” Şi încă: „Îmbălsămaţi-mă! Nu cred în a doua viaţă, dar vreau să fac o bucurie arheologilor.”

Tragismul umanităţii poate pleca dintr-o aparent simplă constatare: „Crucea s-a prefăcut stea, în urma perfecţionării tehnicii de crucificare.”

Înţeleptul are şi un rol purificator, sancţionând, amendând, denunţând tarele societăţii sale: „Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri.”

Morala poate fi acidă, ca într-o fabulă întoarsă: „Pe vremuri animalele conversau cu oamenii. Acum tac, convinse de inutilitatea oricărui dialog.”

Ca orice moralist, Butulescu e un „sceptic mântuit”: „Această antologie seamănă cu o groapă comună” sau, aproape sarcastic: „Fiecare să râdă în funcţie de starea danturii lui.”

Ambiguitatea e cultivată atent, autorul obţinând efecte maxime: „Poezia lui e uscată ca o mumie şi poate de aceea rezistă timpului.”

Gânditorul filosofează, meditaţia lui fiind adesea amuzantă, fără încrâncenări inutile: „O fi existând lumea cealaltă? Vom muri şi vom vedea.”

Valeriu Butulescu nu se teme de adaptări şi de parodii, mizând pe faptul că textul este deja parţial cunoscut: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i pe planeta mea.” (Acest aforism conţine un tur de forţă: se pleacă din cunoscuta afirmaţie: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună (dulce)-n ţara mea”,  se trece la un dicton latin cu semn contrar (Ubi bene, ibi patria) pentru a se ajunge în final la un internaţionalism … planetar.

Moralistul este un observator atent, observând neconcordanţele, coincidenţele, lupta contrariilor: „Încercând să desfigureze monstrul, l-au făcut aproape simpatic.” Sau:  „Iedera e convinsă că susţine stejarul.”

Ironia e subţire, cuceritoare: „Creşte tot mai mult apropierea dintre oameni. Mai ales în autobuze.” Sau: „La măreţia vârfului îşi aduc contribuţia şi văile, cu adâncimea lor.” (Adevărul acestui aforism mi-a fost probat recent, când un speolog a declarat, la un post de radio, că el şi colegii lui contribuie la …mărirea suprafeţei României, în mod paşnic, descoperind noi şi noi …suprafeţe subterane!)

Având auz fin, de poet renascentist, Valeriu Butulescu se ia uneori la trântă cu rimele, cu rezultate notabile: „Cu gardă şi zgardă, greu se face avangardă.” (Pentru acest aforism, ca şi pentru altele, Butulescu ar fi fost aspru sancţionat în unele regimuri mai puţin democratice. De exemplu: „Alegeri libere. Trebuie să optezi: ciumă sau holeră.” Sau: „Democraţia este periculoasă pentru popoarele cu spirit jovial. Ele vor alege mereu bufoni în funcţiile cheie ale statului.” Şi încă: „Politica te murdăreşte, dar te scoate în evidenţă. A trebuit să mă murdăresc, pentru a deveni vizibil.” Sau, fulminant: „Pentru putere nu există cămaşă de forţă”.)

Demitizarea e şi ea la ea acasă: „Dacă nu era şarpele, Eva ar umbla şi astăzi, virgină, prin rai. Omenirea îşi datorează existenţa şarpelui.”

Ancorat solid în social, Valeriu Butulescu trece prin toate registrele, neiertând pe nimeni, fiind iertat tocmai pentru obiectivitatea sa, pentru echilibrul indiferent, probat întotdeauna: „Am avut un şef atât de capabil, încât lua singur decizii colective.” Sau: „„… din moarte pre moarte călcând, iar celor din mormânturi, viaţă dăruindu-le!” Asta da, ofertă electorală!” Sau: „Clemenţa justiţiei înseamnă injustiţie.”

Pendularea între social şi religios îi permite gânditorului soluţii elegante, întotdeauna surprinzătoare, memorabile, chiar mnemotehnice: „Elitele vor fi mereu în minoritate. Opţiunea politică a unei naţiuni este voinţa mediocrităţii majoritare”. „În Paradis, dracii intră doar cu paşaport diplomatic.” „Lui Dumnezeu îi spun „tu”, şefului de birou, numai „dumneavoastră.” „Domnul a dat, hoţii au luat. Fie numele statului veşnic lăudat.”„E revoltător să crezi doar în lucruri care există”. „Majoritatea rugăciunilor tratează cerul ca pe  o instituţie prestatoare de servicii.” „Ateii se recunosc uşor, după felul cum se închină.”

Chiar atunci când glosează pe adevăruri deja spuse, Valeriu Butulescu e original, vehement, conclusiv, teribil: „Cine nu are ruine, nu are istorie.” „Lumea devine onestă, acolo unde e mai ieftin să cumperi, decât să furi.” „Orizontul latin e ceva mai limitat. Are două paranteze majore: fiesta şi siesta.” „Ce e mai condamnabil? Frâul sau desfrâul?” „S-a ars puţin cu ţigara şi se crede Giordano Bruno.” „Mi-e dor de un duşman adevărat. Mă sufocă devotamentul falşilor prieteni.”  „Călăul este un criminal ridicat de justiţie la rang de funcţionar public.”„Poftele spiritelor înalte se cheamă aspiraţii.” „O neînţeleasă ordine e haosul.”

Moralistul e irezistibil atunci când comprimă două sau mai multe realităţi arhicunoscute, obligându-te să le reconsideri: „Columb ar fi ajuns în India. Dar a intervenit, ca de obicei, America.”

Au scris cu har, cu seriozitate şi pătrundere, despre aforismele sale, nu puţini critici, oameni de spirit: românii Alex. Ştefănescu, Nelu Oancea, Cornel Moraru, Adrian Păunescu, Marin Sorescu, Darie Novăceanu, Anghel Dumbrăveanu, Mircea Ionescu-Quintus, Ioan Alexandru, Constantin Sorescu, Dumitru Velea, Cornel Ungureanu, Ioan Dubek, Dumitru Hurubă, Marian Barbu, Daniel Mariş, Daniela Crăsnaru, Ştefan Tcaciuc, Georgeta Bîrla, Mircea Andraş, Volodia Macovei, Mircea Ghiţulescu, Emil Gherasim, Gligor Haşa, Cătălina Iliescu, Radu Ciobanu, Dorin Perie, Octavian Opriş, Adrian Ţion, Horia Gârbea, Ion Hirghidus, Eugen Evu, Grid Modorcea, Jeana Morărescu, Augustin Frăţilă, Hristu Cândroveanu, Vasile Ponea etc., precum şi străinii Fabrizio Caramagna, Eva-Marie Sjobeck, Pham Viet dao, Vo Khak Nghiem, Kim Toft Hansen, Camelia Elias, Bent Sorensen, Cezara Kolesnik, Tatiana Zinkevici-Estingneeva, Peter Gluck, Giuseppina Firoavanti, Laura Cenni, Jan Willem Bos, Holm Fickel, Jiri Nasinec, Konstantin Elenkov, Vasil Tolevski, Milan Bestic, Stavros Deligiorgis, Mieczyslaw Kozlowski, Vildan Sadac Ustundag, Naji Naaman, Raul Gonzalez Pinto, Baki Ymeri, Bojan Rajevic, Mihail Veshim, Ulises Estrella, Tadeusz Nowak.

Opera lui Valeriu Butulescu este un triunghi dinamic: vers – aforism – replică (de teatru). Sau, cu o altă notaţie, opera recunoscându-şi autorul: poet – eseist – dramaturg.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Aforisme, Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »