Ca orice cugetător solitar şi statornic, visam cândva să mă stabilesc în Capitală. Aglomeraţie cam mare pentru o sihăstrie, nimic de zis. Dar eşti aproape de edituri şi redacţii vestite. Locuri binecuvântate, unde poţi descărca în fiecare dimineaţă tot ce ai cugetat noaptea trecută. Viaţa mi-a făcut însă o frumoasă surpriză, detaşându-mă dincolo de Styx, adică tocmai la Petroşani. Am ajuns în Valea Jiului, teritoriu frământat social şi tectonic, căruia unii nu-i acordă nici măcar statut de provincie.
Mie îmi place mult acest loc. Contrar opiniei unor analişti superficiali, Valea Jiului este o zonă de mare profunzime. În mină, la o mie de metri adâncime, ochiul profan vede doar întunericul, materializat în cărbune. În schimb, gânditorul subtil discerne imediat codrii pietrificaţi ai altor ere, în care fizicul aproape că se pierde, copleşit de metafizic. Nicăieri nu poţi coborî în timp mai profund ca în Valea Jiului. Dumnezeu a plasat Raiul în cer, iar Iadul undeva sub pământ. Nu întâmplător, ocnele au fost desemnate în trecut ca locuri de penitenţă. Aşadar, munca în subteran este grea şi umilitoare. Unii cred că oamenii se coboară atât de jos numai pentru a se spăla de păcate. Sunt galerii în care muncitorul transpiră un litru pe oră. E uşor de socotit, metaforic vorbind, că din adâncuri izvorăsc râuri mari de sudoare, care au pus ani mulţi în mişcare morile poeziei militante.
Poetul Dan Sociu a debutat editorial în proză în 2008, la Editura Polirom, cu romanul „Urbancolia„. Recent a apărut la aceeaşi editură, în colecţia „Ego. Proza”, al doilea său roman, „Nevoi speciale„.
Respectând covenţionalitatea autobiografiei literaturizate, romanul îl are în centru pe Dan, un tânăr scriitor român care a primit o bursă la Akademie Solitude. Şederea aici îi dă ocazia „impactului” cu alte personaje ce împărtăşesc valori diverse, întruchipând tineri creatori de artă de pe tot Mapamondul.
Relaţiile cu ceilalţi îl îndrumă în faţa oglinzii în care îşi analizează chipul contorsionat de trecerea timpului, iar semnele primite de la ei reîntregesc un stream of consciousness fragmentat în amintiri până acum uitate.
„Alchimistul” lui Paulo Coelho este genul de carte care apare rar şi care ajunge în ajunge la inimile unui număr mare de cititori. Această poveste, extraordinară în simplitatea şi înţelepciunea ei, plină de sevă, evocatoare şi profund umană, este un îndemn etern de a ne urma visele şi de a ne asculta inima.
Humanitas Multimedia a realizat şi o variantă audio, în lectura regretatului Florian Pittiş, a cărui voce de neuitat se potriveşte perfect:
Cât „trăieşte” oare o iubire adevărată? Scepticii o măsoară în câţiva ani, luni sau chiar se îndoiesc de existenţa ei. Dar când dragostea e o aşteptare lungă şi chinuitoare, câţi ar avea puterea de a iubi în tăcere şi de a spera… vreme de 50 de ani? Iată întrebarea pe care ne-o transmite Gabriel Garcia Marquez, columbianul laureat al Premiului Nobel, în „Dragostea în vremea holerei” – una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din câte s-au scris vreodată, ecranizată de Stone Village Pictures şi apărută recent pe DVD.
Joi, 18 decembrie, de la ora 18:00, Editura Polirom organizează lansarea celui mai recent volum al lui Daniel Bănulescu: „Cel mai bun roman al tuturor timpurilor„. Evenimentul are loc la USR Bucureşti, în Sala Oglinzilor. Prezintă, alături de autor, Paul Cernat şi Daniel Cristea-Enache.
„Cel mai bun roman al tuturor timpurilor este Biblia”, afirmă la un moment dat un personaj din roman. De ce şi-a intitulat astfel Daniel Bănulescu romanul, care face parte din clanul de romane „Am văzut, lucrând, degetul lui Dumnezeu?”. El este Cartea Cărţilor Epocii de Aur şi, împreună cu „Te pup în fund, Conducător iubit!” şi „Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti”, a reuşit să pătrundă în toate subteranele dictaturii comuniste şi să demonteze toate componentele mecanismelor malefice ale opresiunii. Este o carte care va face lumină şi va rescrie istoria.
Mulţi îl cunosc ca ziarist, fiind în decursul anilor redactor sau redactor-şef al mai multor reviste şi cotidiane din Cluj-Napoca şi Craiova. Alţii îl ştiu mai ales ca scriitor de science fiction, chiar şi ca aforist şi poet. Cert este că viaţa lui Victor Martin a stat, în multe feluri, sub semnul scrisului, spre care a simţit o atracţie irezistibilă.
Prezent de ceva vreme şi pe Citatepedia, cu aforisme şi literatură SF, Victor Martin ne-a acordat recent un interesant interviu, prin care îşi exprimă opiniile despre scris şi nu numai.
Ca orice cugetător solitar şi statornic, visam cândva să mă stabilesc în Capitală. Aglomeraţie cam mare pentru o sihăstrie, nimic de zis. Dar eşti aproape de edituri şi redacţii vestite. Locuri binecuvântate, unde poţi descărca în fiecare dimineaţă tot ce ai cugetat noaptea trecută. Viaţa mi-a făcut însă o frumoasă surpriză, detaşându-mă dincolo de Styx, adică tocmai la Petroşani. Am ajuns în Valea Jiului, teritoriu frământat social şi tectonic, căruia unii nu-i acordă nici măcar statut de provincie.
7 voturi
Încarc...
