Valeriu Butulescu este un dramaturg cunoscut, piesele sale de teatru bucurându-se de reprezentări scenice, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anul 2005 a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara) pentru comedia amară „Hoţul cinstit”, prezentată de Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Republica Moldova. Apoi, surprinzător, autorul iese brusc din comedie, scriind drama „Infinitul Brâncuşi”, tradusă după scurt timp în portugheză şi engleză, dramă care a reprezentat teatrul românesc la Festivalul de la Lisabona, în interpretarea inegalabilă a regretatului maestru Ştefan Iordache.

La începutul anului 2009, Valeriu Butulescu revine la teatrul vesel şi plin de profunzime, care îi este caracteristic, terminând comedia „Insula femeilor”, cu care câştigă Premiul I la Festivalul Comediei Româneşti 2009, socotit cel mai important eveniment în domeniu. Desigur, laurii supremaţiei într-un festival naţional de teatru profesionist n-ar trebui să fie o surpriză. De-a lungul timpului, autorul a convins multă lume, de pretutindeni, cu umorul său fin, cultivat în aforismele sale, care nu întâmplător au fost traduse şi publicate în 35 (treizecişicinci) de limbi!

Pe marginea acestui eveniment am consemnat următorul interviu.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Teatru, Umor
2 comentarii »

Fragmente din lucrarea „Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei româneşti”, semnată de Eugen Simion; capitolul al V-lea este dedicat lui Vasile Cârlova (4 februarie 1809 – 18 septembrie 1831), sub titlul „‘Valea tristă’ şi sentimentul securităţii”:

De lucruri, Cârlova se apropie totdeauna cu milă. O tristeţe fundamentală, care n-atinge, totuşi, proporţiile disperării, însoţeşte demersul său liric. O tristeţe şi o blândeţe care vor să ocrotească o realitate fragilă, ea însăşi tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta […].

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
Comenteaza! »

În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
5 comentarii »

Umberto Eco, născut pe 5 ianuarie 1932, este una dintre cele mai importante figuri din semiotica europeană, un teoretician desăvârşit şi extrem de plăcut la lectură, pertinent şi dinamic, solicitant şi abil în a capta atenţia şi interesul lectorului. Pe lângă sistemul teoretic, autorul a găsit de cuviinţă să-l ilustreze practic, în câteva structuri romaneşti ce i-au adus popularitatea şi în rândul profanilor. Una dintre ideile de bază pe care am construit o analiză a romanului său, „Numele trandafirului”, este aceea că fiecare cititor alege, dintr-o carte oarecare pe care o citeşte, exact ceea ce poate înţelege şi asimila, în funcţie de calităţile sale native, interesele personale şi bagajul de cunoştinţe pe care îl posedă până în acel moment. Prin urmare, o carte se dovedeşte a fi – în fapt – o multitudine de cărţi, iar romanul lui Eco demonstrează chiar prin construcţie acest lucru.

5 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Articole, Cărţi
Comenteaza! »

Fragmente din capitolul „Lucrul şi opera” din lucrarea „Originea operei de artă” aparţinând lui Martin Heidegger, în traducerea lui Thomas Kleininger şi Gabriel Liiceanu:

Origine înseamnă aici acel ceva prin care şi de la care pornind, un lucru este ceea ce este şi este aşa cum este. Numim ceea ce este ceva, în felul în care este, esenţă a sa. Originea unui lucru este provenienţa esenţei sale. Problema originii operei de artă este o problemă privitoare la provenienţa esenţei sale. Potrivit reprezentării obişnuite, opera ia naştere din şi prin activitatea artistului. Însă prin ce anume, şi de la ce anume pornind, este artistul ceea ce este? Prin operă; căci faptul că o operă este spre lauda făuritorului ei înseamnă: abia opera îl face pe artist să apară drept meşter într-ale artei. Artistul este originea operei. Opera este originea artistului. Nici unul din aceşti termeni nu există fără celălalt. Cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că nici unul dintre cei doi nu îl poartă cu sine pe celălalt. Artistul şi opera sunt, fiecare în sine şi în corelaţia lor, printr-un al treilea termen, care, de bună seamă este şi primul, anume prin acel ceva de la care artistul şi opera de artă îşi capătă de altfel numele: prin artă.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »

În perioada 14-31 august 2008, în fiecare zi de la ora 21:30, la Terasa Motoare/Lăptăria Enache, are loc ediţia pilot „OFFOFFOFF” a festivalului de teatru „Undercloud”.

După cum spun organizatorii, independent nu înseamnă neapărat replica la instituţionalizat, dar înseamnă în mod cert liber, necenzurat, necesar! Nu poţi să închizi ochii şi să ignori publicul, oferindu-i spectacole somnifer, defazate şi gratuite.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Teatru, Ştiri
Comenteaza! »