Valeriu Butulescu este un dramaturg cunoscut, piesele sale de teatru bucurându-se de reprezentări scenice, atât în ţară, cât şi peste hotare. În anul 2005 a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, la Festivalul Dramaturgiei Româneşti (Timişoara) pentru comedia amară „Hoţul cinstit”, prezentată de Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Republica Moldova. Apoi, surprinzător, autorul iese brusc din comedie, scriind drama „Infinitul Brâncuşi”, tradusă după scurt timp în portugheză şi engleză, dramă care a reprezentat teatrul românesc la Festivalul de la Lisabona, în interpretarea inegalabilă a regretatului maestru Ştefan Iordache.

La începutul anului 2009, Valeriu Butulescu revine la teatrul vesel şi plin de profunzime, care îi este caracteristic, terminând comedia „Insula femeilor”, cu care câştigă Premiul I la Festivalul Comediei Româneşti 2009, socotit cel mai important eveniment în domeniu. Desigur, laurii supremaţiei într-un festival naţional de teatru profesionist n-ar trebui să fie o surpriză. De-a lungul timpului, autorul a convins multă lume, de pretutindeni, cu umorul său fin, cultivat în aforismele sale, care nu întâmplător au fost traduse şi publicate în 35 (treizecişicinci) de limbi!

Pe marginea acestui eveniment am consemnat următorul interviu.

Citatepedia: Domnule Valeriu Butulescu, mă uit la clasamentul Festivalului şi nu-mi vine să cred. Pe locul 1 stă „minerul” de Petroşani, urmat de patru cunoscuţi dramaturgi din Bucureşti. Chiar dacă n-au fost înregistrate contestaţii, această situaţie poate stârni anumite nelinişti la Bucureşti. De la mineriada din 14 iunie 1990, niciodată Valea Jiului nu s-a impus mai categoric în Capitală…

Valeriu Butulescu: Rezultatul pare de neînţeles. Dar, din câte ştiu eu, juriul a deliberat normal, fără presiuni sindicale, fără telefoane politice. Iar lucrările intrate în concurs (peste şaizeci) nu erau semnate. Autorii au fost identificaţi abia după acordarea premiilor. Cu toate acestea, eu unul sunt sigur că juriul a greşit, alegându-mă pe mine drept cel mai bun. Din păcate, nu se mai poate face nimic. Termenul de contestare a expirat.

Citatepedia: Aţi încasat cel mai mare premiu al Festivalului! 35 de milioane lei vechi, în vreme ce Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu, pentru cel mai bun spectacol („Buzunarul cu pâine”, de Matei Vişniec) au luat doar 25 de milioane…

Valeriu Butulescu: Într-adevăr suma este mare. Voi fi nevoit să operez în declaraţia de avere, înainte ca ANI (Agenţia Naţională de Integritate) să prindă de veste. Dar nu e vina mea. Aşa scrie în regulament. Se încearcă stimularea creaţiei dramaturgice originale. Şi eu cred că Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu meritau mai mult. Ce să-i faci! În teatrul modern, până şi contabilitatea este absurdă.

Citatepedia: Criza explică totul…

Valeriu Butulescu: Festivalul a fost organizat impecabil, iar directorul George Mihăiţă merită toate felicitările. Criza financiară şi-a pus pecetea pe mărimea premiilor, nu pe valoarea lor. Valoarea unui premiu nu se măsoară în lei. Aristofan scria comedii pentru o cunună din frunze. Frunze de laur, nu de aur. Cât priveşte crizele la români, ele au o veche tradiţie, sunt un atribut al continuităţii. Puse cap la cap, crizele carpato-dunărene alcătuiesc o bogată şi fascinantă istorie naţională.

Citatepedia: Credeţi că românii au o vocaţie aparte pentru comic?

Valeriu Butulescu: La noi comicul este frecvent, iar băşcălia omniprezentă. Ia forme diverse, de la libretele şlagărelor maneliste, la mişto-ul doct al criticului literar. Acesta din urmă, din turnul înalt al propriei sale suficienţe, ştie să te scuipe exact între ochi, fără măcar să pună ghilimele. Uneori ai impresia că la noi nimeni nu vrea să ia viaţa în serios. Popor de umorişti. Acest lucru este vizibil oriunde, de la Parlament, la Cimitirul din Săpânţa.

Citatepedia: Sunteţi supărat pe critici? În general au scris bine despre dumneavoastră.

Valeriu Butulescu: E periculos să ai prieteni în lumea criticii. Ţi-e imposibil să scrii o carte proastă fără să le trezeşti entuziasmul…

Citatepedia: Vorbiţi serios?

Valeriu Butulescu: Scriitorii ambiţioşi nu aşteaptă laude de la critici, ci aprecieri obiective. Observaţia unui critic, dacă este pertinentă, poate fi de mare ajutor pentru un autor. Îi poate influenţa stilul, abordarea estetică. Dar atunci când o doamnă critic, fără să te citească, te numeşte „nulitate absolută”…

Citatepedia: Să revenim la piesă…

Valeriu Butulescu: Lăsaţi-mă să termin! Puteţi să-mi explicaţi ce înseamnă „nulitate absolută”? Eu cred că e un mod academic de a spune cuiva „bă, boule!”. Trec cu vederea până şi pleonasmul lugubru al construcţiei. Când numeşte un autor „nulitate absolută”, doamna critic nu vede nicio deosebire între intelectul acestuia şi un tampon de vată…

Citatepedia: Cum s-a născut piesa „Insula femeilor”?

Valeriu Butulescu: Dintr-o greşeală, ca mai toate piesele mele. Un distins teatru de provincie căuta un autor de provincie. Mi-am oferit serviciile, fiind un provincial convins. Mi s-a cerut o piesă cu multe personaje feminine. Din nu ştiu ce motive, bărbaţii plecaseră din organigrama acelui teatru, care semăna tot mai mult cu o mănăstire de măicuţe. Atunci am scris, în registru comic, desigur, povestea tristă a patru femei frumoase, în plină activitate hormonală, naufragiate pe o insulă pustie.

Citatepedia: Unde e greşeala de care vorbiţi?

Valeriu Butulescu: Când piesa a fost gata, distinsul teatru de provincie n-a mai vrut să o joace. Nu trebuie să vă miraţi. Oamenii noştri de teatru sunt foarte parolişti. Mai parolişti chiar decât oamenii politici.

Citatepedia: Cum se poate refuza o piesă comandată?

Valeriu Butulescu: Mult mai simplu decât se scrie. Când vrea să refuze o piesă şi, evident, are alte interese pe linie de repertoriu, un director inteligent de teatru declamă teatral: n-am bani! După care dă vina pe buget, pe Ministerul Finanţelor Publice, pe criza mondială, pe gripa porcină şi chiar pe încălzirea globală a planetei, în ultimă instanţă. Trebuie să recunoaştem, toate aceste argumente sunt extrem de convingătoare.

Citatepedia: Şi atunci ce-aţi făcut?

Valeriu Butulescu: Am rescris textul. Am introdus personaje heterosexuale, astfel încât piesa să poată fi jucată independent de politica de cadre a teatrului. Personajele mele îşi pot schimba sexul pe loc, după cum pofteşte directorul instituţiei.

Citatepedia: Şi, totuşi, faptul că piesa nu s-a jucat s-a dovedit benefic…

Valeriu Butulescu: Într-adevăr. Dacă se juca la termenul stabilit, piesa nu mai putea intra în Festivalul Comediei Româneşti, unde se acceptă doar lucrări nepublicate şi nejucate. Şi atunci, adio, premiu…

Citatepedia: „Insula femeilor” este o comedie erotică?

Valeriu Butulescu: Teatrul de azi e plin de sexualitate. Se copulează aproape în fiecare piesă. Scenele trepidează asemenea TIR-urilor parcate pe şoseaua de centură. Genul dramatic s-a diversificat enorm după Revoluţie: poate fi blond, şaten, roşcat, grizonat sau brunet. Teatrul modern geme, gâfâie şi transpiră. E permanent în stare de erecţie…

Citatepedia: Unde este mai multă sexualitate? În tragedie sau în comedie?

Valeriu Butulescu: În ambele. Există însă o deosebire fundamentală. În tragedie, imediat după ce fac dragoste, personajele mor. În comedie, se întâmplă un lucru mult mai grav. După consumarea actului sexual, personajele se căsătoresc…

Citatepedia: Prin urmare, aţi scris o piesă sexuală?

Valeriu Butulescu: Vai de mine! E peste puterile mele. Sunt un bărbat în vârstă. Eu am scris o piesă senzuală, şi atât. O piesă plină de dorinţe… Personajele mele se joacă cu sexul, dar orgasmul lor e pur spiritual. Am simplificat mult şi costumaţia. Necesităţile se satisfac prin replici, aşa că nimeni nu e nevoit să se dezbrace.

Citatepedia: Cine v-a încurajat să scrieţi piesa?

Valeriu Butulescu: Mulţi prieteni, ai mei şi ai teatrului: Nicoleta Bolcă, Narcisa Pintea, Simona Enache, Rodica Băiţan…

Citatepedia: Credeţi că piesa se va juca?

Valeriu Butulescu: Dacă se va găsi un regizor interesat, de ce nu? Teatrul de Comedie Bucureşti şi-a manifestat toată disponibilitatea. Acţiunea e antrenantă, dinamică…

Citatepedia: Când se petrece acţiunea piesei?

Valeriu Butulescu: Textul este universal valabil. Acţiunea s-a petrecut deja, de mai multe ori. Şi se poate repeta oricând.

Citatepedia: Conflictul?

Valeriu Butulescu: Patru femei tinere, naufragiate pe o insulă pustie, pe care totul este de genul feminin. În imaginaţia lor, bărbaţii capătă dimensiuni cosmice. Adaptarea la noile condiţii este grea, dar inevitabilă. Femeile încep să se iubească între ele, încurajate şi de legislaţia unională armonizată. Femeile răspund în felul lor la întrebarea provocatoare a lui Cărtărescu: de ce iubim femeile…

Citatepedia: Nu văd comicul. Pentru femei, e mai degrabă o dramă…

Valeriu Butulescu: Comicul vine din replici, şi din modul în care este gestionat conflictul. Bărbatul aşteptat creşte în imaginaţia femeilor, capătă anvergură mitologică. Este un demiurg, un Mesia, dacă nu chiar mai mult.

Citatepedia: Sosirea unui bărbat rezolvă situaţia?

Valeriu Butulescu: Nu. Până la urmă pe insulă debarcă, nu un bărbat, ci doi, Din păcate, conflictul se amplifică. Amândoi sunt homosexuali.

Citatepedia: E nevoie de un mare regizor?

Valeriu Butulescu: În România nu există decât regizori mari.

Citatepedia: E adevărat că sunteţi un autor incomod?

Valeriu Butulescu: Câtă vreme trăiesc, toţi autorii sunt incomozi. După moarte, dramaturgii se maturizează brusc. Devin cooperanţi şi extraordinar de înţelegători. Acceptă orice soluţie regizorală…

Citatepedia: Ce aşteptaţi de la regizorul care va monta „Insula femeilor”?

Valeriu Butulescu: Am o singură pretenţie. Urmărind spectacolul, să înţeleg şi să recunosc piesa, fără a apela la explicaţiile din caietul program.

Citatepedia: Credeţi că regizorii bucureşteni au rezerve faţă de un dramaturg din provincie?

Valeriu Butulescu: Exclus! Eu nu locuiesc în provincie! Eu locuiesc în Valea Jiului!

Citatepedia: Cui dedicaţi acest premiu?

Valeriu Butulescu: Fiind o fiinţă extrem de altruistă, aş fi tentat să-mi dedic mie acest premiu. Dar ecourile unui asemenea succes se cuvin a fi gestionate cât mai profitabil. Am în minte un lung şir de personalităţi, care m-au sprijinit umanitar, sau ar putea să mă sprijine. Horia Gârbea, Marian Negrescu, Leonard Doroftei, Daniel Cristea – Enache, Regele Mihai, Lech Walesa…

Citatepedia: Vă rog să nominalizaţi o singură persoană.

Valeriu Butulescu: Atunci mă opresc la criticul literar Alex. Ştefănescu, care a crezut în umorul meu încă de pe vremea când încrucişam cuvinte, la revista Rebus. Domniei sale îi dedic acest premiu. Cu o singură precizare: banii rămân la mine.

7 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Teatru, Umor
2 comentarii »