După ce a câștigat premiul întâi la Festivalul Comediei Românești din 2009, piesa lui Valeriu Butulescu „Insula femeilor (Lady Robinson Bar)” a cunoscut câteva puneri în scenă și o adaptare pentru teatrul radiofonic nu lipsite de ecouri în presă și de o bună primire din partea publicului. Varianta propusă de regizorul Cristian Ioan pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani mizează pe un public-țină bine definit, amator mai ales de divertismente scenice sau vodeviluri. Nu e mai puțin adevărat că la Petroșani s-au montat spectacole de o structură extrem de îndrăzneță în materie de viziune regizorală, dintre care un vârf avangardistic pentru rafinați a fost „Cameristele” (în dublă variantă) a lui Jean Genet în regia lui Horațiu Apan. Actualul spectacol al lui Cristian Ioan vine să acrediteze ideea că resursele comicului contemporan n-au intrat în criză și pot doborî tabuuri fără a exacerba licențiosul. Valeriu Butulescu este un dramaturg exersat în subtilitatea replicilor, dublat de binecunoscutul autor de aforisme. De altfel, șaradele sale au de multe ori structura contrasă a maximei. În Insula femeilor, „comediograful abil” a dat frâu liber imaginației, extrăgând din vastul motiv literar al robinsonadei fertile, reiterative valențele unor „situații comice savuroase” (Mircea Ghițulescu).
E o zi posomorâtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus dominical… Ai observat şi dumneata, cititorule, câte progrese a făcut opinia noastră publică de când avem legea repausului dominical?… E zi de sărbătoare. Pe stradele principale este o mişcare febrilă neobicinuită. Mulţimea circulă cu mare greutate; grupuri se aglomerează la răspântii, unde discută fierbinte; toata lumea e cuprinsă de nervozitate… Miroase în aer, nu după expresia clasică, a iarbă de puşcă – din nenorocire, moravurile poporului nostru sunt mai blânde decât ale altor popoare, mai civilizate chiar. Miroase a… ghiontuială. Dar ce e? De ce fierbe lumea? Se face o manifestaţie populară monstră în contra guvernului, care vrea să treacă prin camere à la vapeur legea pentru înfiinţarea Monopolului băuturilor spirtoase! De când ne bucurăm de binefacerile regimului parlamentar, n-a trecut această ţară printr-o agitaţie mai grozavă.
Drept să spun să merg la manifestaţie, n-am curaj, fiindcă am aflat că guvernul este hotărât să reprime cu toată energia mişcarea populară, şi n-am poftă să-mi stric vreun os pentru o simplă curiozitate de gură-cască. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; şi afară de asta, te pomeneşti că mă încurc în vreo discuţie şi-mi capăt beleaua… Cine ştie dacă nemeresc să mă adresez în mulţime cuiva de aceeaşi părere cu mine; şi-n astfel de împrejurări, un om ca mine, care nu înţelege mândria eroismului civic, trebuie ori să discute cu oameni de aceeaşi părere, ori şi mai bine, să n-aibă nici o părere. Dar dacă n-ai nici o părere, în astfel de împrejurări, când mai toată lumea are o părere, eşti în primejdie să superi pe oricine are una. E mai bine aşadar să mă retrag discret într-un colţ. Şi să tac. Intru într-o berărie şi aştept să pice din moment în moment ediţia de seară a ziarelor politice… Sunt tare nerăbdător să aflu ce a fost la manifestaţie.
Acum la mijloc de ianuarie se petrec 162 de ierni de când Mihai Eminescu a căzut ca o lacrima a lui Dumnezeu pe solul nostru românesc. De atunci până astăzi s-au scris biblioteci întregi despre el. Se pare că orice cuvânt în plus este de prisos.
Şi totuşi…
În larga deschidere a timpului Eminescu este o efigie a spiritualităţii româneşti în milenara ei devenire. Harul eminescian a avut de străbătut un drum anevoios, până la tragic, între anii acumulărilor şi formaţiei filozofice şi ştiinţifice, apoi chinuiţii şi ameninţaţii ani de slujbaş, în sfârşit, neînduplecaţii ani care i-au măcinat existenţa fizică, în ultima parte a vieţii, prăbuşindu-l definitiv.
Seria de filme „Liceenii” a fost şi încă este, fără îndoială, una dintre cele mai de succes producţii cinematografice din România. Două decenii mai târziu, realităţile din liceele româneşti s-au schimbat şi la fel şi preocupările celor tineri. Aşa a apărut „Liceenii… în 53 de ore şi ceva”, după un scenariu semnat de acelaşi George Şovu împreună cu regizorul filmului, Adrian Popovici. Din 4 noiembrie 2011, filmul poate fi vizionat în cinematografele din toată ţara.
Începând cu data de 8 iulie 2011, puteţi urmări pe marile ecrane producţia „Larry Crowne”, o comedie marca Tom Hanks, care este, în acelaşi timp, regizor şi producător al filmului, coscenarist alături de Nia Vardalos, dar şi protagonist al peliculei; distribuţia îi include şi pe Julia Roberts, Bryan Cranston, Cedric the Entertainer, Taraji P. Henson, Gugu Mbatha-Raw, Wilmer Valderrama, Pam Grier, Rami Malek, George Takei, Grace Gummer, Rita Wilson, Jon Seda.
Zilele astea am răspuns cu mare plăcere invitaţiei organizatorilor Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2011, ediţia a IX-a, aflat în desfăşurare între 10 şi 17 iunie 2011. Evenimentul este organizat de Teatrul de Comedie şi Primăria Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Cele mai calde felicitări unui grup de oameni inimoşi, extrem de receptivi şi amabili, atenţi la detalii şi aflaţi într-un permanent contact cu publicul spectator.
În Sala Studio s-a jucat sâmbătă, 11 iunie 2011, un proiect al Muzeului Naţional la Literaturii Române în colaborare cu Asociaţia Maşina de vise, piesa „Neguţătorul de ochelari”, în regia lui Dan Tudor. Numele autorului poate constitui o surpriză pentru multă lume – eu n-am mai auzit să fi fost pus în scenă până acum: Tudor Arghezi. Într-o foarte reuşită interpretare, s-au aflat extrem de aproape de public (la propriu) actorii Ovidiu Cuncea (neguţătorul), Mihaela Teleoacă (în rolul clientei) şi Simona Popescu (doamna Ferdy). Scenografia îi aparţine lui Doru Zanfir, iar muzica lui Vlad Creţu. Spectacolul face parte din Proiectul „Teatru la Muzeu”.
Încarc...
3 voturi
