4 noiembrie 2011

Liceenii… în 53 de ore şi ceva

Seria de filme „Liceenii” a fost şi încă este, fără îndoială, una dintre cele mai de succes producţii cinematografice din România. Două decenii mai târziu, realităţile din liceele româneşti s-au schimbat şi la fel şi preocupările celor tineri. Aşa a apărut „Liceenii… în 53 de ore şi ceva”, după un scenariu semnat de acelaşi George Şovu împreună cu regizorul filmului, Adrian Popovici. Din 4 noiembrie 2011, filmul poate fi vizionat în cinematografele din toată ţara.



O poveste cu şi despre tineri ce poartă amprenta realităţii actuale a problemelor cu care se confruntă liceenii ultimelor generaţii: dragoste, bani, influenţă, droguri. Acţiunea se dezvoltă pe mai multe planuri, personajele, bine conturate, se încleştează în conflicte, se regăsesc în iubire şi se trezesc în situaţii ce par uneori disperate. Punctul de plecare al acţiunii îl constuie o crimă – aşa că abundă momentele dramatice, împletite cu o considerabilă doză de suspans. Filmul se bucură de o distribuţie de foarte bună: Ioana Blaj, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Claudiu Bleonţ, Andi Vasluianu, Diana Dumbravă, Vlad Rădescu, Lavinia Şandru, Crina Semciuc şi alţi actori apreciaţi.

Provenit dintr-o familie care se confruntă cu greutăţi majore – tatăl decedat de puţin timp, în urma unui accident, şi mama alcoolică – personajul principal al filmului, Alex (Cristian Popa), este nevoit să se mute într-o altă instituţie de învăţământ. Antrenorul său de Aikido şi prieten vechi de familie, Mihai (Claudiu Bleonţ), îl sfătuieşte să se mute la liceul unde el predă literatura. Alex are o primă idilă cu Andreea (Crina Semciuc), o colegă de clasă despre care descoperă, ulterior, că se prostituează. Tânăra, pe care Alex o urmăreşte, este agresată în camera unei pensiuni. Alex năvăleşte înăuntru şi îl loveşte agresor, un bărbat columbian. Alertaţi de sosirea unei maşini de poliţie, pe care Alex o vede de la etajul pensiunii, tinerii fug pe fereastră. În urma lor, însă, ramîne cadavrul columbianului… Poliţiştii de la narcotice primesc de la cei de la moravuri, care îl urmăreau pe sud-american, şi supravegheau, nu întâmplător, pensiunea, fotografia unui posibil suspect – Alex. Ludo Conta (Dan Bădărău) coordonatorul anchetei, îi cere şefului său un termen de 53 de ore înainte de a anunţa presa despre crimă…

În plan secund, povestea de dragoste a celor doi protagonişti, Alex (Cristian Popa) şi Iulia (Ioana Blaj), care începe cu o discuţie despre Romeo şi Julieta în clasă, ajunge să fie „înghiţită” de afacerile necurate ale colegilor de liceu. Duri şi nemiloşi, aceştia fac trafic de droguri, merg la prostituate şi nu permit să le stea ceva în cale. Alexandru Potoceanu (Radu) şi Andi Vasluianu (Gore) sunt foarte convingători în rolurile de băieţii răi însă sentimentele lui Radu pentru Iulia par a fi reale, iar Gore e obligat doar de circumstanţe să facă trafic de droguri.

Fiecare dintre personaje este mai mult decât ceea ce pare, cu excepţia celor doi profesori-model: diriginta (Lavinia Şandru) şi Mihai (Claudiu Bleonţ), profesorul de literatură şi, în acelaşi timp, maestrul de Aikido al lui Alex, care sunt egali şi permanent pozitivi pe toată durata acţiunii.

Ca mai toate realităţile din societatea românească de azi, filmul face trimitere la corupţie şi trafic de influenţă, dar păstrează curată iubirea dintre Alex şi Iulia şi dă conotaţia corectă gesturilor cavalereşti de altă dată, cu „băiatul bun”, modelul de erou pozitiv care sare în apărarea fetelor. Filmul se concentrează pe activităţile extracurriculare ale elevilor de azi, de la clubul de noapte la clubul sportiv, în egală măsură variante de petrecere a timpului şi de consumat energiile.

„Liceenii… în 53 de ore şi ceva” se doreşte a fi filmul despre noile generaţii de tineri. Rămâne de văzut dacă este doar o propunere (argumentată şi bine legată din punct de vedere cinematografic) sau doar o viziune uşor exacerbată a rezultatelor Bacului 2011 şi, în acest caz, un semnal de alarmă! De văzut în cinematografe, desigur!

Criticul de film Tudor Caranfil spune: „Nostalgicii admiratori ai „Liceenilor” de altădată vor rămâne nesatisfăcuţi dacă nu chiar perplecşi, în faţa ultimei versiuni, filmul fiind cu totul altceva decât romanticele peripeţii adolescentine transpuse de Nicolae Corjos în franciza sa. Marcând un pas înainte faţă de „Liceenii în alertă”, mai coerent decât „alerta” lui Mircea Plângău pe linia asimilării temei pedagogice a ispitelor tinerei generaţii în noile condiţii ale societăţii de consum, filmul lui Adrian Popovici umple vidul thrillerului criminal românesc. Deşi seamănă, în pretext, cu „Poliţist, adjectiv” al lui Cornel Porumboiu (tineretul şi „etnobotanicul”), filmul autorului Evei pune accentul nu pe reflecţie, ci pe acţiune, ceea ce include şi artele marţiale. În plus, Popovici aruncă pe ecrane o nouă actriţă de cinema, pe analistul şi omul politic Lavinia Şandru, idee confirmată drept cât se poate de bună”.

Scenaristul George Şovu face următoarele precizări: „Şi acest film are o poveste de dragoste, ori dragostea este parte integrantă, esenţială, din fiinţa omului şi mai ales a tinerilor. La vârsta asta, cu anii, cu zborul cel mai înalt şi mai pur, fără dragoste nu se poate trăi frumos. O asemenea iubire este şi în acest film, numai că ea se petrece în alte condiţii, în condiţiile lumii de astăzi când gingăşia, frumuseţea sufletului tinerilor e atacată mereu de atâţia factori din societatea în care trăim, din lumea aceasta. Peste această gingăşie, peste fâlfâirile romantice ale visurilor vin tot felul de rele, iar tinerii sunt cei mai fragili, intră repede în acest val şi deseori ajung pe marginea prăpastiei. De aceea, grija celor care crează bunuri spirituale, filme sau cărţi, a părinţilor, a şcolii, este aceea ca aceşti tineri să nu se îndepărteze de ceea ce face esenţa fiinţei lor”.

Echipa filmului

Ioana Blaj este binecunoscută publicului românesc pentru seria de reclame la unul dintre operatorii de telefonie mobilă din România, a apărut în „Boogie” şi în „Marţi, după Crăciun”. Iulia din „Liceenii… în 53 de ore şi ceva” este primul ei rol important într-un film de lung metraj.

Cristian Popa este cunoscut pentru rolurile din telenovelele difuzate de Antena 1 şi are câteva roluri şi în filme de scurt metraj.

Alex Potocean a apărut în primul său film, „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), în rolul brancardierului. A continuat cu rolul lui Vasile, din „Hârtia va fi albastră” (2006), iar în 2007 a interpretat rolul lui Adi (iubitul personajului interpretat de Ana Maria Marinca) în „4 luni, 3 săptămâni şi două zile”. În 2009, a filmat pentru „The Way Back”, alături de actorii Ed Harris şi Colin Farrell, dar şi pentru „Whistleblower”, împreună cu Rachel Weisz, Monica Bellucci şi Vanessa Redgrave. Despre sine ca elev de liceu, Alex spune că a fost cât de poate de normal şi ne asigură că apucăturile lui de atunci sunt radical diferite de rolul său din film. „Nu eram un elev model însă în mod cert nu am plasat cocaină pe nicăieri”, adaugă el. Cât despre liceenii de astăzi, Alex povesteşte: „Am cunoscut de curând niște liceeni dintr-o echipă de baschet, care m-au impresionat prin felul în care sunt informați și prin maturitatea pe care eu în mod cert nu o aveam la vârstă lor. Sunt convins că nu toți adolescenții din țara asta sunt la fel, dar mi-ar plăcea să cred că majoritatea sunt”

Andi Vasluianu e cunoscut publicului din lungmetrajele: „Furia” (2002), „Hârtia va fi albastră” (2006), ambele în regia lui Radu Muntean, „Milionari de week-end” (2004) de Cătălin Saizescu, în serialul poliţist „Băieti Buni” (2005), în filmul companiei Lakeshore Entertainment, „Pestera/The Cave” (2005) de Bruce Hunt, în „Offset” de Didi Danquart, „Un caz de dispariţie” (2005) de Dan Păduraru, „Tancul” (2003) de Andrei Enache.

Crina Semciuc şi-a făcut debutul în televiziune cu filmul „Mincinoasa”. De asemenea, a jucat în telenovela „Daria, iubirea mea” si în serialele „Fetele marinarului” şi „Cu un pas înainte”.

Claudiu Bleonţ este unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi actori de teatru şi film (28 de roluri) din România. “Mie mi-a plăcut subiectul, e despre liceenii din ziua de azi, am fost onorat de invitaţia de-a fi prietenul tatălui dispărut şi antrenorul de Aikido al lui Alex. Mi-a plăcut că am făcut prin acest rol o pledoarie pentru ceea ce poate oferi Aikido într-o lume în care suntem “agresaţi” de tot ce e nou, necunoscut, neprevăzut şi tentant. La filmări au fost două scene care mi-au plăcut foarte tare, cea alături de Diana Dumbravă şi scena din sala de aikido. A! Şi scena când am intervenit peste traficanţi. E o tensiune acolo care se dezamorsează.“

Vlad Rădescu, actor de teatru şi film, şi-a început cariera în cinematografie cu rolul principal din „Ciprian Porumbescu” în regia lui Gheorghe Vitanidis şi are o filmografie bogată. Pe lângă cariera de actor, are, de asemenea, experienţă în managementul unor importante teatre din România şi este Şef Catedră Actorie la Universitatea Spiru Haret. Despre „Liceenii în 53 de ore şi ceva” spune că este „Un film despre adevărurile, uneori dureroase ale actualei generaţii de elevi. Actori buni şi foarte buni, un montaj alert, muzică pe masură, toate premise pentru un real succes de casă. Şi, în plus, bucuria de a mă reîntâlni, de această dată la lucru, cu regizorul şi producătoarea. Unde mai pui că am filmat două secvenţe împreună cu soţia mea, Mihaela, gândindu-ne în timpul acela şi la vârsta fiicei noastre, dar şi la vremurile de balamuc, când noi înşine urmam liceul…”

Diana Dumbravă a debutat pe marele ecran în anul 1995, cu rolul Persidei din filmul Crucea de piatră, regizat de Andrei Blaier. În 2003 câştigă Leopardul de bronz la Locarno pentru Cea mai bună actriţă cu rolul Maria din filmul cu acelaşi nume. Este membră a Academiei Europene de Film din anul 2004 şi a făcut parte din juriul Palic Film Fest în acelaşi an.

Lavinia Sandru este un nume pe scena politică din România. Ceea ce nu ştie publicul este că Lavinia a absolvit Academia de Artă Teatrală din Târgul Mureş, în 1997. Debutul ei ca actriţă de teatru s-a petrecut în 2009, în spectacolul „Mincinoasa”, iar „Liceenii… în 53 de ore şi ceva” reprezintă debutul ei cinematografic.

Dan Bădărău este actor de teatru, fiind distribuit în numeroase spectacole la Teatrul Odeon, printre care şi „Portretul lui Dorian Gray”, „Lulu”, „Fraţii Karamazov” sau „Au pus cătuşe florilor”. De asemenea, are şi câteva roluri în filme realizate de regizori străini, printre care Vlad Dracul în filmul „Vlad Ţepeş” regizat de Joe Chappelle.

Adrian Popovici este regizor, scenarist, membru în formații de muzică rock. S-a născut la Timișoara în 1958. În perioada anilor ‘80 a cântat alături de trupe de calibru din scena muzicală românească și din străinătate cum ar fi:”Timpuri Noi”, “Cargo”, “Progresiv TM” şi “Classics”. În anii ‘90 devine asociat și director al companiei de film “Artis Film România”, producând și regizând numeroase filme distinse cu premii și participări la festivaluri internaționale. În 2003 a fost producătorul lungmetrajului “Maria”, film distins cu numeroase premii în cadrul festivalurilor internaționale de film, cum ar fi Locarno: Leopardul de Argint pentru Cea mai Bună Actriţă, Leopardul de Argint pentru Cel mai bun actor, Premiul Special al Juriului, Bratislava: Nominalizare pentru Marele Premiu, Cottbus: mențiune specială DON QUIXOTE, Premiul pentru debut, Menţiune Onorifică, Tubingen: Marele Premiu pentru Film Francofon, Premiile Academiei Europene de Film: Nominalizare pentru cea mai buna actriţă europeană -2003. Adrian Popovici a semnat regia filmului „Un acoperiş deasupra capului” (2008) film selecționat la multiple festivaluri, printre care Varşovia, Manheim-Heidelberg, Wurtzburg, Bradford,Cairo, Munchen și Regensburg. În 2010 a scris, regizat și produs lungmetrajul „Eva” care, de asemenea, a fost selecționat la Cairo, Mons şi Monaco, aici primind și premiile pentru Cea mai bună muzică și Cea mai bună imagine, în țară fiind premiat la Festivalul Național de film 2011 cu premiul pentru Cea mai bună scenografie, Cele mai bune costume și Cel mai bun machiaj.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 2 voturi
Încarc...

One thought on "Liceenii… în 53 de ore şi ceva"

  1. STELIADE spune:

    DE 5 ANI , NU SA PUTUT PUNE FILMU PE NET , NU TOTI AU TELEVIZOARE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook