Avatarurile robinsonadei – Insula femeilor
După ce a câștigat premiul întâi la Festivalul Comediei Românești din 2009, piesa lui Valeriu Butulescu „Insula femeilor (Lady Robinson Bar)” a cunoscut câteva puneri în scenă și o adaptare pentru teatrul radiofonic nu lipsite de ecouri în presă și de o bună primire din partea publicului. Varianta propusă de regizorul Cristian Ioan pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani mizează pe un public-țină bine definit, amator mai ales de divertismente scenice sau vodeviluri. Nu e mai puțin adevărat că la Petroșani s-au montat spectacole de o structură extrem de îndrăzneță în materie de viziune regizorală, dintre care un vârf avangardistic pentru rafinați a fost „Cameristele” (în dublă variantă) a lui Jean Genet în regia lui Horațiu Apan. Actualul spectacol al lui Cristian Ioan vine să acrediteze ideea că resursele comicului contemporan n-au intrat în criză și pot doborî tabuuri fără a exacerba licențiosul. Valeriu Butulescu este un dramaturg exersat în subtilitatea replicilor, dublat de binecunoscutul autor de aforisme. De altfel, șaradele sale au de multe ori structura contrasă a maximei. În Insula femeilor, „comediograful abil” a dat frâu liber imaginației, extrăgând din vastul motiv literar al robinsonadei fertile, reiterative valențele unor „situații comice savuroase” (Mircea Ghițulescu).
Parodierea îngroșată a aventurii celor patru femei naufragiate pe insulă are exclusiv în vedere suita unor jocuri burlești centrate pe alternanța feminitate – masculinitate. Marea „este teatrul unde se desfășoară traficul viril” pentru Robinson, spune Marthe Robert în „Roman des origines et origines du roman”, un studiu psihanalitic aplicat personajului-cheie din care descinde și comedia de față, un reper livresc luat ca pretext. La fel este marea care înconjoară insula și pentru Lady Robinson din piesa lui Butulescu, desigur, devenită un simbol deturnat în imaginarul grotesc. Pe ecranul fixat în fundal, marea este prezentă pe toată durata spectacolului sugerând prin imagini cu avioane și transatlantice posibilitatea ieșirii din recluziune. Pe linia descendentă a persiflărilor, de pildă, aluziile sexualiste din „Vineri sau limburile Pacificului” al lui Michel Tournier devin în piesa lui Butulescu simple jocuri în travesti, dirijate de clocotul hormonilor. Trecută prin această grilă a metamorfozărilor succesive, „doamna Crusoe” proclamă eliberarea de prejudecăți. Insula e un paradis al plăcerilor trupești. „Școala Robinsonilor” e căzută în decadența unui hedonism lipsit de orice morală. În loc de Vineri apare un cuplu de homosexuali. Negoțul cu bărbați, niște caricaturi umane venite de pe mare, e o altă cacealma împinsă în grotesc fără limite. Nesatisfăcute sexual, femeile se vor răzbuna. Degringolada e totală. Lanțul de aventuri comice se împletește cu spumoase aventuri de limbaj.
Regizorul Cristian Ioan marșează abil pe replici alunecoase, dibuind impactul acestora asupra spectatorului, strunind dialogul pe alocuri și asigurând o ciclicitate ansamblului prin reluarea inspirată a primei secvențe în final sau invers. Astfel că spectacolul primește rotunjimea unei aventuri aproape livrești, scoase din context cu unic scop de a amuza. Toată acțiunea se petrece între limitele unui univers comic și absurd, închis în jurul unui nucleu ludic repetitiv: degringolada râsului. Pentru decor, Alexandru Radu a reținut pe insulă palmierul caricatural dar emblematic al naufragiaților, o cabină telefonică bizară, un steag având pe el o sirenă și vagi sugestionări ce țin de existența unui bar cu numele „Lady Robinson”: o navetă din plastic, sticle cu băutură etc. Jocul actrițelor implicate în această aventură teatrală (cu nimic mai prejos decât aventura fictivă) e coordonat cu mână de fier de Izabela Badovics, o Lady Robinson autoritară și fermecătoare în același timp. Celelalte „nebune” se bucură de interpretări remarcabile din partea actrițelor Irina Bodea-Radu, Ioana Florescu și Bianca Holobuț, creând tipologii distincte, hiperbolizate grotesc: Venera, dansatoare la bară, fiica „distinsei Lady Robinson, senzuală, coaptă, pragmatică”, Elen, „fostă profesoară de gramatică prăbușită în misticism”, Ala, „obsedată de o mare idilă pasageră și de alcool”. Ele sunt pe scenă exact așa cum le prezintă autorul însuși, adică niște nimfomane dezlănțuite. Mihai Sima și Dorin Ceagoreanu aduc schimonoseli în plus, completând lista dezmățurilor, travestirilor și travestiților de pe insulă.
Spre apărare proprie, Valeriu Butulescu dă vina pe prezent, pe gustul pentru comedia erotică promovat în teatrul de azi de la noi. Iată ce spune el într-un interviu: „Teatrul de azi e plin de sexualitate. Se copulează aproape în fiecare piesă. Scenele trepidează asemenea TIR-urilor parcate pe șoseaua de centură. Genul dramatic s-a diversificat enorm după Revoluție: poate fi blond, șaten, roșcat, grizonat sau brunet.” „Insula femeilor” se scaldă în sclipicioase lumini de cabaret, minus nuditatea și ea în vogă. Aliniere la modă sau o îndrăzneață punere în scenă pentru teatrul care o are ca manager general pe actrița Nicoleta Bolcă? Provocare sau ancorare în comedia cu priză la public? Până la urmă, spectatorul decide.
Articol de Adrian Ţion
Felicitări autorului! „Insula femeilor” este o comedie erotică captivantă, plină de replici aforistice savuroase. Consider că este cea mai bună piesă de teatru a dramaturgului petroşenean. Cartea o recomand oricui spre lectură.
Autorul nu are de ce sa se apere, piesa sa este o opera literara. Mi-a placut (am citit-o imediat dupa aparitie!) si am recomandat-o si altor persoane, deci, pentru mine este o opera literara de valoare.
Este o insiruire de replici spumoase, cu umor de situatii si cu personaje fara inhibitii.
In anomia ce caracterizeaza societatea alfabetizata a zilelor noastre este un scenariu usor de primit si de digerat; falsele pudori pot lasa preluarea comenzii de catre simtul umorului.
Recomand „Insula femeilor” atat femeilor, cat si barbatilor.
Regret ca nu am ocazia sa vad transpunerea scenica!