Search Results

 15 martie 2012

Presa suedeză îl declară pe scriitorul Norman Manea demn de Premiul Nobel

Romanul „Întoarcerea huliganului”, primul titlu de Norman Manea tradus în limba suedeză, a fost întâmpinat încă din primele zile de la apariţie cu recenzii entuziaste în principalele cotidiene naţionale şi locale din Suedia. Criticii suedezi au punctat ”virtuozitatea” (Svenska Dagbladet), ”măiestria” (Göteborgs-Posten) şi ”complexitatea” (Aftonbladet) romanului, ”o capodoperă” (Nerikes Allehanda) care îi dă scriitorului român şanse să acceadă la Premiul Nobel pentru Literatură (Tidningen Kulturen, Dagens Nyheter, Borås Tidning).

Mai multe publicaţii se declară surprinse de apariţia târzie a lui Norman Manea pe piaţa suedeză de carte, lăudând totodată iniţiativa editurii suedeze 2244. Aceasta a fost înfiinţată în 2011, sub umbrela grupului editorial Bonniers, şi este specializată în literaturile din jurul Mării Negre. Editura pregăteşte deja publicarea unui al doilea volum de Norman Manea, romanul „Vizuina”. Volumul „Întoarcerea huliganului” a apărut în limba suedeză cu sprijin prin programul TPS al Centrului Cărţii şi a fost tradus de Lars-Inge Nilsson şi Dan Shafran – o traducere caracterizată de presă ca ”bogată în nuanţe” (Sydsvenskan) şi “minuţios realizată” (Borås Tidning).

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 

Oglindă, oglinjoară

Din 16 martie 2012, rulează în cinematografe filmul „Oglindă, oglinjoară” („Mirror Mirror”), care poate fi vizionat în premieră în cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex – Băneasa, Glendale Studio (Bucureşti), Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Galeria Arad, Bacău, Brăila, Baia Mare, Iaşi, Timişoara, Piteşti, Târgul Mureş), Cityplex (Bucureşti, Constanţa, Braşov, Tulcea), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Cortina (Oradea), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Florin Piersic (Cluj), Cinema Premiera (Ploieşti), Patria (Bucureşti şi Craiova), Cinema Arta (Târgu Mureş).


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 9 martie 2012

Fraţii Dardenne despre „Le gamin au vélo”

După avanpremiera din 5 martie 2012, la care au participat cei doi regizori – Jean-Pierre şi Luc Dardenne, filmul „Băiatul cu bicicleta” („Le gamin au vélo”) poate fi vizionat în cinematografe din România de vineri, 9 martie 2012.

Aşa cum se obişnuieşte, cei doi fraţi, în calitate de scenarişti şi regizori, au acordat un interviu despre creaţia lor.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 8 martie 2012

Iubesc nesfârşitul din tine!

Din pomul grădinii Edenului a fost cules fructul oprit. Prin Eva s-a născut lumea. Adam a pus semnul vieţii în pântecele creaţiei. Atunci s-a născut raiul, pentru că au perceput durerea existenţei şi-apoi al naşterii. Ei au coborât din el pe pământ, pentru pedeapsa cu truda existenţei. În rădăcini adânci a rămas întipărită speranţa de întoarcere şi izbândă. Tot atunci, odată cu iubirea, au fost împărţite: ura, viclenia şi trădarea, prin şarpele rece, prin privirea şi ochii lui. În goliciunea albă a trupurilor, lumina cerului a zidit plăcerea privirii. In curburile trupului, Evei, a crescut încet perfecţiunea creaţiei. Prin puterea trupului lui Adam, s-au construit cărările vieţii. Mărul s-a dorit a fi pofta virginităţii. Copacul a devenit coroana rădăcinilor noastre.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 11 voturi
Încarc...
 22 februarie 2012

The Grey: La limita supravieţuirii

În regia lui Joe Carnahan şi avându-i în distribuţie pe Liam Neeson, Frank Grillo, Dermot Mulroney, Dallas Roberts, Joe Anderson, Nonso Anozie şi James Badge Dale, thrillerul-dramă „The Grey: La limita supravieţuirii” („The Grey”) poate fi vizionat, începând de vineri, 24 februarie 2012, la cinematografele bucureştene Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, The Light Cinema, Cityplex, Glendale, precum şi în ţară, la Hollywood Multiplex Lotus Oradea, Cortina Cinema Digiplex Oradea, la Cityplex Constanţa şi Braşov, la Odeon Cineplex Cluj Napoca şi în reţeaua Cinema City din Arad, Bacău, Brăila, Cluj Napoca şi Târgu Mureş.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 2 februarie 2012

Habemus Papam

Cel mai recent lungmetraj în regia lui Nanni Moretti a stârnit controverse virulente în rândul anumitor categorii de public datorită subiectului său destul de sensibil. Răvăşit de o criză acută de conştiinţă, recent alesul Papă refuză să îşi accepte public noul rol, se refugiază în lumea dinafara Vaticanului şi acceptă ajutorul unui psihanalist. Drama în cheie tragi-comică a fost prezentată în competiția oficială Cannes 2011, iar regizorul Nanni Moretti, considerat unul dintre cei mai de succes regizori italieni din ultima vreme, a fost desemnat să prezideze juriul ediţiei de anul acesta.

Distribuit în România de Independenţa Film, „Habemus Papam” poate fi vizionat în cinematografe de vineri, 3 februarie 2012, şi va rula la Cinema Studio, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digital Băneasa, Cinema City Controceni şi Cinema City Sun Plaza.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'nicio'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii