Habemus Papam
Cel mai recent lungmetraj în regia lui Nanni Moretti a stârnit controverse virulente în rândul anumitor categorii de public datorită subiectului său destul de sensibil. Răvăşit de o criză acută de conştiinţă, recent alesul Papă refuză să îşi accepte public noul rol, se refugiază în lumea dinafara Vaticanului şi acceptă ajutorul unui psihanalist. Drama în cheie tragi-comică a fost prezentată în competiția oficială Cannes 2011, iar regizorul Nanni Moretti, considerat unul dintre cei mai de succes regizori italieni din ultima vreme, a fost desemnat să prezideze juriul ediţiei de anul acesta.
Distribuit în România de Independenţa Film, „Habemus Papam” poate fi vizionat în cinematografe de vineri, 3 februarie 2012, şi va rula la Cinema Studio, Hollywood Multiplex, Grand Cinema Digital Băneasa, Cinema City Controceni şi Cinema City Sun Plaza.
Într-una dintre cele mai comice secvenţe ale filmului, un psihanalist, interpretat chiar de regizorul Nanni Moretti, încearcă să înceapă o şedinţă de psihoterapie cu un pacient neobişnuit care i-a fost desemnat pe neaşteptate şi pe care nu prea ştie cum să îl abordeze. Pacientul e chiar nou alesul Papă, acum pe punctul unui atac de panică. Psihanalistul se găseşte într-o oarecare dificultate: în faţa crizei, cardinalii membrii ai Conclavului nu se pot despărţi de Papă şi trebuie să îl urmărească pas cu pas, chiar şi la şedinţa de terapie. În plus, psihanalistul trebuie să urmeze câteva reguli conform cărora nu poate aborda anumite subiecte tabu cu Sanctitatea Sa: nimic despre copilăria pacientului, despre relaţia sa cu părinţii, despre dorinţe neîmplinite sau despre visele sale.
Nanni Moretti spune că povestea din spatele scenariului pe care l-a scris împreună cu Francesco Piccolo şi Federica Pontremoli a plecat de la ideea unui Papă nou-ales care se vede incapabil să iasă la balcon pentru a saluta mulţimea şi a-şi accepta public marele rol cu care a fost investit. „Am vrut să amestec comedie şi dramă în acelaşi film, tonul grotesc cu cel realist”, mărturiseşte regizorul Nanni Moretti, care se declară a fi ateu.
„De asemenea, am vrut să realizez portretul unui om care se apropie de puterea absolută, către care aspiră toţi oamenii bisericii, şi care totuşi, în ultimul moment, alege să renunţe. Abordarea mea s-a focalizat pe această idee a renunţării, pentru că, plecând de acolo, el îşi abandonează funcţia, evadează în oraş şi se apropie de viaţa pe care nu a avut-o niciodată”. Pentru a interpreta acest rol tridimenasional, Moretti l-a ales pe actorul francez Michel Piccoli, un adevărat veteran al cinematografului de autor, care a jucat de-a lungul timpului, pe parcursul unei cariere impresionante, în filme semnate de nume precum Jean-Luc Godard, Claude Lelouch, Luis Bunuel, Agnès Varda, Alfred Hitchcock sau Manoel de Oliveira. Moretti mărturiseşte că l-a ales pe Piccoli „în primul rând pentru că este un actor extraordinar. Şi pentru că de fiecare dată când le spuneam prietenilor despre ideea unui Papă depresiv, ei îmi spuneau – sigur, îl vei interpreta tu. Dar niciodată nu a fost vorba de aşa ceva. M-am gândit imediat la Michel.”
La rândul său, actorul spune că Moretti nu i-a povestit prea multe lucruri despre intenţiile sale atunci când i-a propus rolul, nici măcar nu i-a dat să citească scenariul, ci l-a rugat doar să dea o serie de probe, lucru care l-a bucurat. „Nanni nu vorbeşte mult, ceea ce îmi place. Pe platou eram tot timpul foarte atenţi unul la celălalt şi era suficient. Aş spune că am format un cuplu extravagant”, spune Piccoli.
Şi, cum umorul amestecat cu drama este nota caracteristică a tuturor filmelor lui Moretti, şi în „Habemus Papam” puţine sunt aspectele care scapă de comedie. Moretti tratează în mod comic şi nebunia mass-media creată în jurul neobişnuitului incident, dar şi instituţia psihanalizei: „De-a lungul timpului, în filmele mele, am luat peste picior Stânga, generaţia mea (pe când aveam 20 de ani, apoi la 30, apoi la 40 de ani…) Am luat în derâdere relaţiile dintre părinţi şi copii, relaţiile din mediul meu social, şcoala, industria cinematografică, în „Caro Diario” am luat în derâdere chiar şi cancerul de care am suferit acum 20 de ani. Aşadar, cred că este cinstit ca acum să iau şi psihanaliza în derâdere”.
Deşi obiectul unor controverse datorate subiectului tabu abordat de film, „Habemus Papam” a primit în genere critici favorabile. Cotidianul francez Le Parisien a afirmat că „Nu numai că filmul nu este nicidecum ceea ce te aştepţi să fie, dar el menţine echilibrul perfect între comedie – cardinalii, prezentaţi ca nişte copii mari, participă la un turneu de volei în aşteptarea întoarcerii liderului lor evadat – şi melancolia personificată de Piccoli, supărător de vulnerabil.”
„Acest film, cu multe întorsături neaşteptate, este unul dintre cele mai bune filme ale lui Nanni Moretti, un spectacol de o inventivitate constantă”, anunţa publicaţia Le Monde, pe când prestigiosul Cahiers de Cinema susţinea că „Frumuseţea lui „Habemus Papam” se află în această indecizie ce face din acesta un fel de film-catastrofă fară finalitate, împarţit între negare (comedia misterelor de la Vatican) şi consternare (lumea exterioară încremenită în teroare)”.
Nanni Moretti a câştigat trofeul Palme d’Or la ediţia din 2001 a Festivalului de Film de la Cannes cu lungmetrajul „La stanza del figlio”. Este considerat unul dintre cei mai de succes regizori italieni din ultima vreme. Organizatorii Festivalului de la Cannes au afimat că „filmele lui Moretti reprezintă încarnarea a tot ceea ce este mai bun în cinematografia ultimilor 30 de ani”, prin urmare l-au desemnat pe Moretti preşedinte al juriului celei de-a 65-a ediţii a prestigiosului festival. Moretti, care a interpretat de asemenea multe dintre rolurile principale ale filmelor sale, este cunoscut şi pentru lungmetrajele „Il Caimano” (2006), o critică acidă la adresa lui Silvio Berlusconi şi „Caro Diario” (1993), pentru care a câştigat premiul pentru cel mai bun regizor la ediţia din 1994 a aceluiaşi Festival de la Cannes.
Habemus Papam, al 11-lea lungmetraj în regia lui Nanni Moretti, este o co-producţie Sacher Films, Fandango şi Le Pacte, în colaborare cu Rai şi France 3 Cinema. Scenariul filmului este semnat de regizor împreună cu Francesco Piccolo şi Federica Pontremoli, iar director de imagine a fost Alessandro Pesci. Filmul a fost prezentat în cadrul celei de-a 64-a ediţii a Festivalului de la Cannes 2011, fiind nominalizat la trofeul „Palme d’Or”. Lungmetrajul este adus în România de Independenţa Film, casa de distribuție care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase, pelicule ca “Trainspotting”, ”Amélie”, ”Melancholia”, ”Todo sobre mi madre”, ”In The Mood for Love”, ”Vicky Cristina Barcelona”, ”Dogville” etc.
fără voturi
Încarc...