22 februarie 2012

The Grey: La limita supravieţuirii

În regia lui Joe Carnahan şi avându-i în distribuţie pe Liam Neeson, Frank Grillo, Dermot Mulroney, Dallas Roberts, Joe Anderson, Nonso Anozie şi James Badge Dale, thrillerul-dramă „The Grey: La limita supravieţuirii” („The Grey”) poate fi vizionat, începând de vineri, 24 februarie 2012, la cinematografele bucureştene Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, Cinema City Cotroceni şi Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, The Light Cinema, Cityplex, Glendale, precum şi în ţară, la Hollywood Multiplex Lotus Oradea, Cortina Cinema Digiplex Oradea, la Cityplex Constanţa şi Braşov, la Odeon Cineplex Cluj Napoca şi în reţeaua Cinema City din Arad, Bacău, Brăila, Cluj Napoca şi Târgu Mureş.



În filmul „The Grey”, personajul interpretat Liam Neeson devine liderul unui grup de mecanici petrolişti după ce avionul în care se aflau se prăbuşeşte în îndepărtata sălbăticie din Alaska. Luptându-se cu răni grave şi vremea necruţătoare, supravieţuitorii nu au la dispoziţie decât câteva zile pentru a scăpa din iadul îngheţat şi de o haită de lupi fioroşi care se află pe urmele lor – înainte să fie prea târziu.

De la ”Nanook al Nordului”, la fenomenalul ”Fălci”, numeroase producţii cinematografice s-au bazat pe conflictul clasic între om şi natură. Acum avem o nouă aventură captivantă despre un grup de bărbaţi duri pierduţi în sălbăticie, luptându-se cu condiţii imposibile şi prădători de coşmar. În „The Grey”, care are loc în munţii îngheţaţi din Alaska, o haită de lupi înfometaţi, fioroşi şi însetaţi de sânge au luat urma oamenilor. Pe măsură ce răpun victimele una câte una, şansele de supraviţuire pentru cei care mai rezistă devin din ce în ce mai slabe.

”Este un film dur despre supravieţuire”, spune regizorul şi co-scenaristul Joe Carnahan, printre ale cărui pelicule precedente se număr ”Onoare pătată” şi ”Aşii din mânecă”. În „The Grey”, un grup de bărbaţi trebuie să lupte pentru supravieţuire împotriva frigului extrem şi a zăpezii precum şi împotriva lupilot înfometaţi care îşi protejează teritoriul. ”Dacă ţi-e teamă de animalele sălbatice sau de călătoriile cu avionul, acest film îţi va tăia pofta de amândouă, pentru mult timp”.

Filmul cuprinde mai multe genuri spune producătoarea Jules Daly. ”este un thriller, e un film de groază, este drama unor oameni care se luptă să trăiască.” Bazat pe nuvela ”Ghost walkers” al ui Ian Mackenzie Jeffers, „The Grey” reprezintă a doua colaborare dintre regizor şi starul internaţional Liam Neeson (”Teroare în Paris”, ”Războiul stelelor: Ameninţarea fantomei” , ”Lista lui Schindler”) după filmul de acţiune ”Echipa de şoc”. Ridley şi Tony Scott sunt producătorul, respectiv producătorul executiv al filmului, cei doi lucrând şi la ”Echipa de şoc”.

”THE GREY a declanşat un instinct primar în mine”, spune Neeson care a auzit iniţial de proiect atunci când dădea o serie de interviuri cu Carnahan pentru ECHIPA DE ŞOC în Berlin şi mai târziu l-a întrebat de regizor despre proiect la o cină în Londra. După ce a citit scenariul, a semnat imediat pentru rolul principal, ştiind foarte bine că regizorul nu va face rabat de la realism filmând numai în zone sub-arctice. ”Când am citit scenariul aveam 57 de ani şi băiatul din mine s-a gândit că ar fi grozav să preiau aşa un rol solicitant” spune Neeson. Am vrut ca publicul să spună ”Uau, cum au reuşit să facă asta?”În acelaşi timp, mă găndeam ”Doamne, chiar pot, fizic, să fac asta?”

Povestea

Povestea din „The Grey” i-a stârnit imaginaţia şi lui Neeson. Filmul începe la o rafinărie petrolieră din Alaska unde petrolul brut este procesat pentru uz comercial. Muncitorii îndură schimburi groaznice 24 din 24, apoi au 2 două săptămâni de vacanţă. În drum spre casă, avionul în care se află un grup de muncitori se prăbuşeşte în tundră din cauza unei furtuni puternice. Toţi cei aflaţi la bord sunt ucişi cu excepţia a opt supravieţuitori care încearcă să ajungă în civilizaţie, urmăriţi de o haită aproape mitică de lupi asemănători cu cei preistorici în dimensiune şi ferocitate.

Neeson îl interpretează pe John Ottway, un vânător puternic, angajat la rafinărie pentru a ţine animalele sălbatice departe şi a-i proteja pe muncitori în timpul schimburilor.

”Să vă spun ceva”, se entuziasmează Carnahan. ”Având în vedere cum mi-am imaginat eu că va ieşi filmul şi cum este el acum, este foarte greu să te gândeşti la altcineva decât la Liam jucând acest rol. Evoluţia personajului şi modul în care l-a influenţat ca actor, mi-a depăşit cu mult aşteptările. A reuşit să aducă un sens mai profund, mai adânc asupra relaţiei dintre viaţă şi moarte. Atunci când vorbeşti cu actori mai tineri, ei nu înţeleg că noi lucrăm contra-timp, fiecare dintre noi. Suntem toţi victime ale trecerii timpului.”

Carnahan crede că ”Nu există bine şi rău în acest film – totul pur şi simplu există”. El consideră că cele două concepte de bază ”pradă” şi ”prădătorii” care îşi apără teritoriul s-ar fi pierdut la un actor mai tânăr, mai puţin experimentat. Deşi este conştient de propria vulnerabilitate, Neeson recunoaşte dualitatea vânătorului – jucând şi ca antagonist şi ca protagonist”

”Personajul meu are o relaţie specială cu aceşti lupi”, explică Neeson. ”El lucrează în linia de apărare a rafinăriei şi treaba lui este să aibă grijă să ţină departe animalele sălbatice. Ceea ce cântăreşte foarte mult în mintea lui Ottway este, probabil, că acum lupii vor să se răzbune.”

Originile

Interesul lui Carnahan a fost stârnit de o nuvela scrisă de Jeffers intitulată „Ghost Walkers” despre muncitori petrolieri vânaţi de o haită de lupi fioroşi în urma unui accident aviatic.

Jeffers a pus la punct un scenariu iar Carnahan a stat patru ani , cu întreruperi, dezvoltând diferite variante de personaje şi poveşti. ”A durat foarte mult, dar povestea mi-a captat atenţia într-un mod fundamental”, spune regizorul-scenarist. ”Oglindeşte ce are omul mai de preţ şi am descoperit că şi asta a evoluat pe măsură ce a trecut timpul”.

Povestea de supravieţuire a devenit plină de întrebări existenţiale pe măsură ce anii treceau şi povestea se rescria. ”Am vrut ceva care să aibă un sens mai adânc, ceva care să pună întrebări despre natură, viaţă şi Dumnezeu. Lupii fac parte din asta. Sunt omniprezenţi şi puternici ca râurile sau viscolele sau orice altceva mai întâlnesc ei. Am vrut să fac din oamenii aştia nişte intruşi, să redau lupta dintre industrie şi lumea naturală. Miza principală a filmului este reprezentată de aceşti oameni şi călătoria lor. Dar am vrut să fie mai mult decât un film de acţiune interesant al cărui final publicul îl ştie de la început”.

Casting

Aducerea laolaltă a actorilor şi asigurarea să se completeau reciproc a fost ”ca atunci când faci un puzzle uriaş”, spune producătoarea Daly, explicând că regizorul a ales special actori puţin cunoscuţi precum Grillo, Dallas Roberts, Joe Anderson, Nonso Anozie, Ben Bray, şi James Badge Dale pentru a-i pune în linia întâi.

Există un motiv bun pentru care puţine dintre aceste nume sunt cunoscute. Cheia acestei distribuţii a fost aceea de a găsi actori credibili care să poată îndura rigorile fizice dar care să nu fie uşor de identificat. Mulroney explică ”În majoritatea filmelor, dacă vezi un grup de oameni care se urcă într-un avion şi îi recunoşti pe şase dintre ei, atunci ştii deja cine o să supravieţuiască la finalul filmului, şi asta strică totul. Aşa că Joe a pus la punct o distribuţia foarte puternică, cu actori dedicaţi – pe unii probabil că i-aţi mai văzut, dar nu pe toţi, nu încă. ” Mulroney şi-a lăsat barbă special pentru acest rol şi poartă ochelari deci este aproape de nerecunoscut.

Grillo, prieten vechi al lui Carnahan îl interpretează pe sociopatul John Diaz şi actorul chiar a petrecut o noapte pe insula Riker pentru a se pregăti pentru rol. Grillo îşi aminteşte că a vizionat filmul ”Eliberarea”, împreună cu tot ceilalţi actori din distribuţie pentru a se pregăti pentru filmări. ”Am vrut să vedem un grup de tipi care nu ştiu prea bine cine sunt atunci când trebuie să facă unor evenimente cumplite”, spune el. ”Ei sunt forţaţi să se transforme. Poate că eroul nu este chiar aşa de curajos până la finalul filmului. Poate că nici tipul cel rău nu este chiar atât de diabolic.”

Carnahan spune ”Eu întodeauna am privit fiecare personaj ca fiind o altă faţă a lui Ottway – există un tip dur, unul laş, unul sensibil, soţul. Am încercat să pun la punct o metaforă, dar fără să accentuez prea mult un anumit lucru. Întrebarea pusă de poveste este simplă ”Cine eşti? Cum vrei să trăieşti? Cum vrei să mori?”

Filmările din Smithers, British Columbia

Relaţiile s-au legat repede, având în vedere că filmările au avut loc într-un zonă muntoasă izolată, în Smithers, un mic orăşel de 5500 de oameni din British Columbia, Canada la vreo 12 ore de mers cu maşina de Vancouver. ”E un citat extraordinar al lui Sir Ernest Shackleton care spune că gheaţa ia ceea ce-şi doreşte”, spune Carnahan. ”Cu siguranţă am experimentat acest lucru pe munte. Eram complet la dispoziţia naturii şi, deşi era foarte frustrant, era totuşi fascinant.”

Încă de la început regizorul a insistat pe latura realistă, ţinându-i pe actori cufundaţi până la brâu în zăpadă şi înfruntând vânturi puternice pe versantul muntelui. ”aveam ţurţuri pe gene, era o completă nebunie” spune Roberts care îl interpretează pe Hendricks. ”A fost cel mai rece loc în care am fost vreodată” spune Grillo. ”Vânt de 60 de km/h, stăteam să îngheţăm cu orele, voiam să-mi spun replica, dar nu puteam să deschid gura.” Carnahan spune ”Am fost nevoiţi să părăsim platoul de filmare de trei ori din cauza avalanşelor şi a furtunilor de zăpadă. Am suferit degerături la degetele de la mâini şi picioare”.

”Îngheţ absolut – m-a şocat profund”, concluzionează Anozie. Mulroney adaugă ”toate pregătirile pe care le faci, cum citeşti despre accident, despre lupi – totul se duce de răpâ. Pentru că atunci când stai pe un munte la -200C şi vânt de 70km/h cu zăpada care te biciuieşte din toate părţile nimic nu mai contează. Eşti pur şi simplu acolo.”

”Ştii, e foarte greu să mimezi vremea rea” spune Carnahan. ”Există un instrument folosit pentru a crea vânt pe ecran numit ventilator Ritter dar atunci când vezi furtunile filmate în THE GREY, îţi dai seama că nici toate echipamentele din lume nu ar putea crea acest efect pe care numai natura îl are sus, în munţi. Aş fi putut să plasez povestea în Tahiti, cu mistreţi sălbatici dar nu mi-a dat prin cap. În loc de asta ne-am dus în acest loc uitat de lume, să îngheţăm bocnă. Asta nu se poate juca, trebuie să-ţi ţii cumpătul pentru că este al naibii de frig”

Producătoarea Daly adaugă ”trebuia să fie greu pentru toată lumea, pentru că ştiam că, cu cât frigul îi afecta mai mult pe actori, cu atât efectul de realitate de pe ecran ar fi fost mai puternic”

Mulroney spune”Când spun ”frig” vreau să spun intens, dureros, aproape de degerături. A fost super dureros. Joe s-a gândit la asta şi a scris filmul cu acest gând – omul trecând prin cele mai extreme condiţii şi cel mai dur mediu imaginabil. El a fost hotărât să facă un film în care actorii chiar să sufere”

”Am avut parte de nişte peisaje minunate datorită vremii” spune cascadorul şi actorul Ben Bray. ”nimic nu se compară cu asta, nimic care să fie făcut în platou. Atunci când publicul ne vede acolo, este clar că nu e nimic trucat, nu sunt efecte speciale. E zăpadă adevărată, care bate cu putere, e o treabă adevărată.” Joe Anderson care îl interpreteză pe tânărul Todd Flannery spune ”zăpăda este un personaj în sine”.

Condiţiile au fost o provocare pentru toată lumea, ca să nu zicem mai mult. ”Nu puteai ajunge pe platou decât cu snowmobilul” spune Varnahan. ”Nu exista niciun fel de confort acolo, nu aveai lux”. Între filmări, de la 7 dimineata si până târziu nu te puteai relaxa în rulote luxoase. Din cauza condiţiilor extreme cei din distribuţie se înghesuiau în cutii de transport ca sa se încălzească. Relaţiile de prietenie care s-au legat în timpul acelor lungi ore de temperaturi mult sub zero grade au dus la evenimente neobişnuite în timpul filmărilor.

Poate cel mai memorabil incident a avut loc atunci când grupul de actori a fost pur şi simplu îngropat până la coapse în zăpadă, un viscol puternic a orbit pe toată lumea şi operatorii au întâmpinat probleme serioase din caza faptului că uleiul de la una dintre camerele mobile era îngheţat, ceea ce a oprit mişcare maşinii.

”Primele zile au fost într-adevăr aproape imposibile din punct de vedre fizic” îşi aminteşte Neeson. ”aveam de memorat replici dar creierele noastre erau îngheţate şi nu ne puteam gândi decât la cum să ne încălzim”. În timpul acelui moment memorabil, masivul actor britanic Nonsa Anozie s-a lansat într-un monolog shakesperian din Othello, despre cele patru elemente, cu vocea lui baritonală. ”Era atât de exaltant şi ne-a făcut să ne simţim atât de …bine” îşi aminteşte Neeson. ”Ne-a amintit că, da, sunt -25 de grade afară dar noi suntem actori, fir-ar să fie, şi o să facem scena asta să iasă bine, orice ar fi. Ne-a dat căldură şi nu voi uita niciodată vocea aceea, cât voi trăi”.

Dar luni mai târziu actorii şi echipa de filmare îşi amintesc de vremea rea ca ceva care i-a legat, reflectând într-un fel lupta dură pe care au dus-o personajele din scenariu. Poată că Bray, care îl interpretează pe Hernandez a spus-o cel mai bine atunci când a descris dilema întâmpinată de către actori. ”Noi jucăm nişte oameni duri, foşti puşcăriaşi, călători, tipi care sunt fericiţi că au un loc de muncă şi puţin timp liber pe care să-l petreacă cu familia. Toţi părem să fim foarte diferiţi dar, în cele din urmă, trebuie să muncim împreună, ca o echipă, pentru a încerca să ne salvăm. Tot ce e acolo e înconjurat de mister. Suntem în mijlocul pustietăţii. Nu ştim ce se petrece. Tot ce putem face e să încercăm să supravieţuim şi asta e într-adevăr o provocare. Chiar este. Şi este foarte, foarte înfricoşător.”

Lupii

”Dacă nu poţi să vinzi lupii aceia, eşti terminat” insistă Carnahan. ”Am zis mereu că dacă nu ne vor ieşi lupii cum trebuie, nici filmul nu va ieşi bine” spune producătoarea Daly. Deşi regizorul ar fi putut alege metoda clasică şi ar fi putut adăuga lupii cu ajutorul imaginilor create pe computer în post-producţie, Carnahan a utilizat aceste imagini pentru a completa alte sisteme, cum ar fi o păpuşă gigant animată şi animale adevărate.

Carnahan a privit ore întregi de documentare despre natură, a citit cărţi scrise de Shaun Ellis despre comportamentul lupilor şi a aflat tot ce a putut despre aceste animale. Cu toate acestea, a vrut ceva mai misterios, cu un aer fantastic. ”Am vrut să fie realistic dar în acelaşi timp am vrut ca lupii să fie mai mari decât în mod normal”, explică el. ”Prin natura lor, lupii nu sunt animale foarte mari, dar am găsit şi exemplare de 100 de kg care se puteau lupta chiar şi cu urşi grizzly”.

Geniul în efecte speciale, câştigător al premiilor Oscar şi Emmy, Greg Nicoreto, a fost cel care s-a ocupat de supervizarea efectelor şi, împreună cu Mike Fields, Alex Diaz, David Wogh, şi Bethamber Hathaway au manevrat ”păpuşile” lupi. James Paradis a coordonat efectele speciale cu mai mult de 10 asistenţi care să lucreze la crearea acestora. Gerry Thierien de la Action Animals a fost însărcinat cu supravegherea lupilor adevăraţi.

”Combinaţia era singura soluţie viabilă”, concluzionează Daly. ”Folosirea unei singure tehnici nu ar fi mers, dar împreună se completează.” Actorul Dallas Roberts spune ”Am folosit nişte păpuşi extraordinare care se mişcau foarte real, care sângereau şi mârâiau. Este minunat pentru că nu este totul generat pe computer cu ecrane verzi şi mingi de ping-pong”. Carnahan este de acord ”Interacţiunea actorilor cu lucruri reale a fost cea mai bună metodă pentru ca ei să lucreze bine – spre deosebire de a spune ”Ok, uite o minge de tenis înfiptă într-un băţ. Acum prefă-te că te lupţi cu un lup uriaş care încearcă să te omoare”.

”Cu toţii am văzut efectele CGI, dar am vrut ceva cât mai aproape de un lup real” spune Neeson. ”Aşa că am folosit capetele astea uriaşe manevrate de trei sau patru oameni, am folosit acrobaţi îmbrăcaţi în costume de lup, am folosit alte efecte speciale. În prima mea experienţă directă cu ei personajul meu a fost atacat de doi lupi, unul m-a apucat de picior şi celălalt m-a muşcat în dreptul taliei. Doi oameni manevrau păpuşile ca să pară că lupul respiră şi, ştii, pentru mine a fost real. O, Doamne, era atât de real.”

Carnahan a auzit de specialiştii care cred că lupii nu atacă niciodată oameni şi spun că animalele făcute de el sunt diferite de cele reale. ”deşi apreciez ideea că lupii nu atacă oameni, sunt totuşi animale sălbatice şi parte din natură. Nu am încercat să îi prezint ca pe nişte ucigaşi. Totuşi, ei trăiesc în sălbăticie şi protejează ce e al lor.”

Pentru actorul nominalizat la Oscar Liam Neeson, a fost o şansă să lucreze din nou cu un regizor serios la o poveste impresionantă despre emoţii extreme care sunt de fapt miza filmului. ”Când am filmat Echipa de şoc am aflat despre pasiunea fenomenală şi energia lui Joe şi în THE GREY aceste calităţi par să se fi dublat ” concluzionează actorul. ”Este şi un tip foarte amuzant şi cred că trebuie să ai simţul umorului pentru că în astfel de scene de duci în locuri cu adevărat întunecate. Totul este despre supravieţuire, despre a-ţi ţine cumpătul, pentru că dacă natura nu îţi vine de hac, sigur lupii o vor face. Atunci când camerele sunt pornite şi te confrunţi cu astfel de situaţii incredibile la asta trebuie să te gândeşit, asta înseamnă actoria.”

Sau, ca să îl cităm încă o dată pe exploratorul Sir Ernest Shackleton ”L-am văzut pe Dumnezeu în toată splendoarea Lui, am auzit cuvintele Sale pe care le deapănă Natura. Am atins sufletul omenesc.”

Distribuţia

Liam Neeson (care îl interpretează pe Ottway) este unul dintre cei mai importanţi actori de la Hollywood. Neeson continuă să dovedească o versatilitate a rolurilor cu care puţini se pot mândri, fie că vorbim despre rolul care i-a adus o nominalizare la Oscar în extraordinara producţie semnată Steven Spielberg, Lista lui Schindler (1993), interpretarea legendarului erou irlandez Michael Collins în filmul cu acelaşi nume (1996) sau controversatul rol al terapeutului Alfred Kinsey din mult-aplaudatul Kinsey (2004).

La începutul anului 2011 Neeson a încheiat filmările la ”Battleship” care va intra în cinematografe anul acesta şi a putut fi văzut jucând alături de Diane Kruger şi January Jones în ”Necunoscutul”. În plus, în 2011 Neeson a jucat în ”Înfruntarea titanilor”, remake-ul filmului din 1981, care spune povestea eroului mitologic Perseu şi a înfruntării lui cu Meduza şi monstrul Kraken pentru a o salva pe prinţesa Andromeda. Acest film va avea şi o continuare care va fi lansată în 2012.

În 2009 Neeson a jucat în ”Dincolo de viaţă”, alături de Cristina Ricci. Filmul este povestea unei femei prinse între viaţă şi moarte şi a unui director de companie de pompe funebre care pare să aibă darul de a vorbi cu morţii. În plus, el a putut fi văzut în remake-ul popularului serial de televiziunea ”Echipa de şoc”, împreună cu Bradley Cooper şi Jessica Biel, în rol de fost deţinut în ”3 zile de coşmar” al lui Paul Haggis şi şi-a împrumutat vocea leului Aslan în ”Cronicile din Narnia: Călătorie pe mare cu Zori-de-Zi”. 2009 a fost anul de debut pentru un film produs de BBC ”Cinci minute de paradis” care a primit cronici foarte bune la Festivalul de Film Sundance.

In 2008 Neeson a jucat în ”Teroare în Paris”, un adevărat succes la box-office despre un fost soldat care încearcă să găsească reţeau albaneză de traficanţi de carne vie care i-au răpit fiica. Tot în 2008 Neeson a făcut din nouă echipă cu Laura Linnery în filmul regizat de Richard Eyre ”Celălat bărbat”. În mai 2008 Neeson a făcut parte din distribuţia celei de-a doua părţi a ”Cronicilor din Narnia : Prinţul Caspian”, pentru a-l interpreta din nou pe Aslan. În acelaşi an s-a întors şi pe scena de teatru la Licoln Center Festival în Gate/Beckett: Eh Joe regizat de Atom Egoyan.

În 2006 Neeson a încântat publicul în drama de răzbunare ”Cascada Serphim”, alături de Pierce Brosnan. In 2005 a apărut în cruciada epică a lui Ridley Scott ”Regatul cerului”. A jucat şi în ”Batman: Începuturi”, regizat de Christopher Nolan. Înterpretarea rolului lui Alfred Kinsly în ”Kinsley” al lui Bill Condon, alături de Laura Linney i-a adus premiul pentru cel mai bun actor din partea Asociaţiei criticilor de film din Los Angeles. Înainte de asta Neeson a jucat alături de Hugh Grant, Emma Thompson şi Keira Knightly ”Pur şi simplu dragoste” (2003), scris şi regizat de Richard Curtis.

Neeson s-a întors pe Broadway în 2002, alături de prietena sa Laura Linney în piesa clasică a lui Arthur Miller, ”The Crucible”. Pentru rolul său a primit o nominalizare la Premiile Tony. În 2001, a jucat cu Harrison Ford în povestea reală despre tragedia nucleară din Rusia în filmul ”K-19:Submarinul ucigaş” şi împreună cu Sandra Bullock comedia neagră ”Arme şi traume” (2000).

Neeson a jucat în filmul fenomen şi izbitorul success ”Războiul Stelelor: Episodul 1: Ameninţarea fantomei” (1999) în rolul lui Qui-Gon Jinn, maestrul Jedi care le împărtăşeşte înţelepciunea sa lui Wan Kenobi şi lui Anakin Skywalker. În acelaşi an, a jucat alături de Catherine Zeta-Jones în ”Castelul bântuit” regizat de Jan De Bont. De asemenea a jucat rolului lui Jean Valjean în ecranizarea romanului ”Mizerabilii” de Victor Hugo, jucând alături de Geoffrey Rush, Uma Thurman şi Claire Danes. Tot în acel an Neeson l-a jucat pe Oscar Wilde în pieasa lui David Hare, ”Sarutul lui Iuda” care a avut premiera în West End, Londra şi apoi pe Broadway. Neeson a jucat rolul principal în filmul regizat de Neil Jordan, ”Michael Collins” pentru care a primit premiul de Cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneţia, o nominalizare la Globul de Aur şi premiul pentru Cel mai bun actor acordat de Evening Standard Award. Filmul a primit si Leul de Aur, la Festivalul de Film de la Venetia.

Anul 1993 a fost cel care i-a adus lui Neeson recunoaşterea internaţională pentru rolul său din ”Lista lui Schindler”, pentru care a primit şi o nominalizarea la premiul Oscar, la catergoria cel mai bun actotr. Pe lângă aceasta, el a fost nominalizat şi la Globul de Aur şi Premiile Bafta. Actorul de origine irlanfeză şi-a dorit iniţial să devină profesor, după ce a absolvit Queens University din Belfast, luându-şi licenţa în fizică şi matematică. Neeson a pus însă de-o parte pedagogia şi s-a alăturat prestigiosului teatru Lyric Players din Belfast (”Cea mai bună pregătire pe care o poate avea un actor”), făcându-şi debutul în piesa lui Joseph Plunkett, ”The Risen people”. După doi ani în care a jucat alături de Lyric Players, s-a alăturat Teatrului National din Irlanda, Abbey Theatre, în Dublin. Neeson a jucat în producţia lui lui Sean O’Casey ¨The Plough şi the Stars” pentru Royal Exchange Theatre în Manchester, Anglia, unde a primit un premiu pentru Cel mai Bun Actor.

În anul 1980 John Boorman l-a văzut jucând rolului lui Lennie in ”Oameni şi şoareci” al lui John Steinbeck şi l-a distribuit în ecranizarea legendei lui Arthur, ”Excalibur”. După acest debut, Neeson a apărut în mai mult de 40 de filme, demostrând o versatilitate extraordinară. Printre pelicule se numără ecranizarea după romanul lui Dino DeLaurentiis, ”Revolta de pe Bounty”, remake-ul filmului din 1964, regizat de Roger Donaldson, alături de Mel Gibson şi Anthony Hopkins ; filmul lui Andrei Konchalovsky, ”Duet pentru o persoană”, alături de Julie Andrews ; în rolul unui terorist în ”Rugăciune pentru un muribund” (1987) cu Mickey Rourke şi Bob Hoskins; şi un preot iezuit în filmul lui Roland Joffe ”Misiunea” (1986), alături de Robert De Niro şi Jeremy Irons.

Neeson a primit aplauze din partea criticilor pentru interpretarea unui veteran de război surdo-mut, alături de Cher, în drama regizată de Peter Yates, ”Suspectul” (1987) ; în rolul unui sculptor irlandez alături de Diane Keaton în ”O mamă perfectă” (1988) şi în rolul unui om de ştiinţă, Peyton Westlake, pe care un accident grav l-a făcut să se ascundă , ”Omul înturericului”, regizat de Sam Raimi. Neeson a apărut apoi în filmul lui David Leland, ”Crossing the line”, bazat pe romanul lui William McIlvanney, ”The Big Man”, despre un miner scoţian şomer care, din dorinţa de a face bani, este aruncat în lumea dură a boxului de stradă.

In anul 1992, a jucat rolul unui inginer nazist în adaptarea după romanul scris de Susan Isaac şi regizat de David Seltzer, ”O viaţă ca-n filme”, alături de Michael Douglas; în rolul unui poliţist căzut în dizgraţie şi acuzat de crimă în thrillerul erotic ”Suspect de crimă”. Neeson a continuat apoi să joace într-un număr de filme , cel mai notabil fiin drama regizată de Woody Allen despre un istoric de artă care tânjeşte după afecţiunea personajelor interpretate de Mia Farrow şi Judy Davis in ”Soţi şi soţii” (1992).

Alte filme în care a jucat Neeson sunt ”Ethan Frome”, cu Joan Allen, Nelle (1994) regizat de Michael Apted cu Jodie Foster şi Natasha Richardson, ”Înainte şi după” (1996) cu Meryl Streep şi rolul principal din filmul lui Michael Canton-Jones, ” ROB ROY” (1995), alături de Jessica Lange.

Neeson şi-a făcut debutul pe Broadway în anul 1993, primind şi o nominalizare la premiul Tony în drama lui Eugene O’Neill din 1921, ¨Anna Christie¨ alături de Natasha Richardson.

Frank Grillo (care îl interpretează pe Diaz) joacă acum alături de Tom Hardy, Joel Edgerton şi Nick Nolte în ”Războinicul”, un film de acţiune regizat de Gavin O’Connor. Grillo a încheiat de asemenea un număr de proiecte importante care vor fi lansate în 2012, înclusiv ”Lay de Favorite”, regizat de Stephen Frears, cu Bruce Willis şi Rebecca Hall, ”Gangster Squad” regizat de Ruben Fleischer, cu Sean Penn, Ryan Gosling, Josh Brolin şi Emma Stone, ”Disconnect”, regizat de Henry Alex Rubin, cu Alexşier Skarsgard şi Jason Bateman şi ”End of watch” regizat de David Ayer, cu Jake Gyllenhaal, Michael Pena şi Anna Kendrick.

Grillo a mai jucat şi în filmul regizat de Wes Craven, ”Ia sufletul meu”, ”Mother s day” cu Jamie King şi Rebecca De Mornay, ”Scăpat de sub control” cu Mel Gibson şi regizat de Martin Campbell; ”Mândrie şi glorie” regizat de Gavin O’Connor, cu Colin Farrell şi Edward Norton; ”Raport special” regizat de Steven Spielberg, cu Tom Cruise şi ”Puicuţe bune” cu Cameron Diaz şi Christina Applegate.

Grillo a jucat şi în producţii de televiziune, printre care ”Lege şi fărădelege”, ”Prison Break”, ”The Gates,”, ”Negocieri la limită” cu John Leguizamo şi ”Justiţie oarbă” cu Ron Eldard şi a avut apariţii episodice în ”Lege şi ordine”, ”Fără urmă”, ”CSI: NY”, ”CSI: Las Vegas” şi ”Districtul”.

Frank a crescut în New York şi şi-a petrecut adolescenţa în oraşul Rockland, New York. S-a întors în NY la studii şi el s-a apucat de actorie primind primul său rol important în drama “Guiding Light”. După trei ani, a părăsit dramele de televiziune pentru a juca în episoade-pilot. El practică boxul şi artele maţiale şi face parte din comitetul asociaţiei Love şi Children, o asociaţie caritabilă care militează pentru protecţia copiilor împotriva abuzurilor.

Grillo locuişte în New York cu soţia şi cei trei copiii.

Dermot Mulroney (care îl interpretează pe Talget) a jucat în peste 65 de filme de-a lungul a 25 de ani pe care i-a petrecut în faţa camerelor.Anul acesta vom avea ocazia să îl vedem în alte câteva proiecte.

În noiembrie 2011 el a putut fi văzut în drama regizată de Clint Eastwood, ”J. EDGAR” pentru Warner Brothers. Filmul spune povestea lui J. Edgar Hoover şi cariera sa. Mulroney joacă rolul Colonelului Schwarzkopf’ alături de Leonardo Di Caprio care îl interpretează pe J. Edgar. Pe 7 decembrie 2011 s-a lansat filmul ”Martor tăcut”. Filmul îl prezintă pe procurorul de succes Tony Lord care revine în oraşul natal pentru a-şi apăra un vechi prieten, un professor acuzat de uciderea unui student. Dermot va reveni în februarie anul acesta în fimul companiei Universal, ”Big Miracle”, regizat de Ken Kwapis. Aici el joacă alături de Drew Barrymore, Kristen Bell, şi John Krasinski, iar povestea filmului se concentrează în jurul unui reporter dintr-un mic oraş care scrie despre trei balene cenuşii prinse în Cercul Arctic.

Cele mai recente proiecte ale lui Dermot Mulroney includ : ”Stoker”, alături de Mia Wasikowska, Nicole Kidman, şi Matthew Goode. El a terminat de asemenea filmările la filmul independent ”Beyond”, cu John Voight, despre o echipă de detective care folosesc un medium pentru a găsi un copil dispărut. În ”Struck by lighting” alături de Christina Hendricks şi Allison Janney despre un tânăr care îşi aminteşte despre cum şi-a şantajat colegii pentru a-i face să participle la revista literară a scolii, după ce a fost lovit de trăsnet.

Cu o experienţă impresionantă, printre peliculele în care a jucat Muroney se numără : ”Inhale” cu Diane Kruger, ”Sclipire de geniu” cu Greg Kinnear, ”Zodiac”, regizat de David Fincher, ”Gracie”, regizat de Davis Guggenheim, cu Elisabeth Shue; filmul fraţilor Cohen ”Citeşte şi arde”, ”Familia Stone” cu Diane Keaton, ”Bunica-i şefa” cu Jane Fonda, ”Anunţ matrimonial” cu Diane Lane şi John Cusack, ”Ceva de împrumut” cu Debra Messing; ”Dramă în munţi” regizat de David Gordon Green, cu Jamie Bell şi Josh Lucas; filmul regizat de Alexander Payne, ”Totul despre Schimdt” cu Jack Nicholson, ”The Safety of Objects” cu Glenn Close şi Patricia Clarkson, ”Iubitul meu se însoară” alături de Julia Roberts şi Cameron Diaz; ”Aici sunt banii”, alături de Paul Newman şi Linda Fiorentino, ”Kansas City” regizat de Robert Altman, cu Jennifer Jason Leigh, ”Crime la indigo” alături de Holly Hunter şi Sigourney Weaver; filmul regizat de Tom DiCillo ”Cafeină, aspirină şi miracole”, ”Tinerii pistolari” cu Kiefer Sutherland, ”Punctul limită” alături de Bridget Fonda, ”Fetele rele cuceresc vestul” cu MacDowell, Madeline Stowe şi Drew Barrymore, comedia regizată de Blake Edwards ”Amurg”, şi ”Oportunităţi” alături de Jennifer Connelly.

Mulrony a studiat violoncelul încă de la 7 ani. A lucrat la numeroase proiecte cu compozitori renumiţi precum as James Newton Howard şi Michael Giacchino

Mulroney locuieşte cu familia sa în Los Angeles.

Dallas Roberts (care îl interpretează pe Henrick) joacă acum în ”Shadow people” produs de Michael Ohoven şi în producţia Warner Bros. ”The Facotry” alături de John Cusack.

Cu o listă destul de diversă de filme, Dallas Roberts poate fi văzut în două filme regizate de James Mangold ”Drumul dreptăţii”, alături de Russell Crowe şi Christian Bale şi ”Povestea lui Johnny Cash” cu Joaquin Phoenix. De asemenea, repertoriul său mai numără şi ”La psiholog” cu Kevin Spacey, ”Joshua” cu Vera Farmiga şi Sam Rockwell, ”Aventurile lui Pecos Bill” cu Josh Lucas şi Brian Cox, ”Flicka” cu Alison Lohman şi Tim McGraw, ”Faimoasa Bettie Page” regizat de Mary Harron, ”iarna ce trece” regizat de Adam Rapp şi in unul dintre rolurile principale din ”O casă la capătul lumii” alături de Colin Farrell, Robin Wright Penn şi Sissy Spacek. Alte filme în care va putea fi văzut sunt fimele independente ”The River Why” cu William Hurt şi Zach Gilford şi ”Ingenious” împreună cu Jeremy Renner care urmează să apară.

El a jucat şi în producţii de televiziune, în rolul fratelui Aliciei din ”Soţia perfectă”, cu Julianna Margulies; în serialul ”Rubicon” şi ”The L word” precum şi ca invitat în trei serii ale serialului poliţist ”Lege şi ordine”.

Dallas a jucat şi în piese de teatru precum celebra piesă semnată de Edward Albee „Peter şi Jerry”, în “A Number” a lui Caryl Churchill, alături de Sam Shepard, şi în “Burn This” alături de Edward Norton. El a primit o nominalizare la premiile Drama Desk pentru Cel mai Bun Actor pentru rolul său din piesa lui Adam Rapp ”Nocturne” la NY Theatre Workshop. Dallas a mai jucat şi în rolul lui “Edward Kynaston” în piesa semnată Jeffrey Hatcher “Compleat Female Stage Beauty” şi în rolul lui Chase din piesa “Finer Noble Gases”.

Roberts a absolvit prestigioasa Juilliard School.

Joe Anderson (care îl interpretează pe Flannery) a crescut în Londra. A studiat fotografia înainte de a urma cursurile Academiei de Arte Dramatice Webber Douglas.

Anderson a lucrat în teatru, televiziune şi cinema chiar de la începutul carierei sale şi nu a trecut mult timp până când a intrat în atenţia publicului larg odată cu producţia muzicală ”Un cântec străbate lumea”. A continuat să joace în filme precum ”Jane” , ”Dragoste fără preaviz” şi ”Amelia”, alături de Hillary Swank şi în ”The Crazies”, care a câştigat un premiu pentru cel mai bun film horror la premiile Empire. El este probabil cunoscut în primul rând datorită filmelor mai recente în care a jucat precum şi datorită rolului Alistair, vampirul din ”Saga Amurg: Zori de zi” părţile 1 şi 2, precum şi pentru rolul său din serialul ABS ”The River”, care va fi lansat pe postul american în scurt timp.

Anderson nu este numai un actor talentat, ci şi un muzician priceput de a cărui voce ne-am putut bucura pe soundtrack-ul filmului ”Un cântec străbate lumea” şi a cântat la chitară-bass în Control şi Clubul 27. Performanţa din ”Clubul 27” i-a adus un premiu pentru Cel mai Bun Actor într-o Dramă la Festivalul Internaţional de Film din 2008 şi recunoaştere la Festivalul de Film Independent din California, în 2008.

Nonso Anozie (care îl interpretează pe Burke) a urmat cursurile instituţiei Central School of Speech şi Drama. La absovire el a fost cel mai tânăr actor din istorie care l-a jucat pe Regele Lear pentru Compania Shakespeare. Apoi a jucat alături de Kenneth Branagh în rolul prizonierului în piesa lui David Mamet “Edmond”, la Teatrul National. Nonso a şi-a câştigat faima internaţionlă datorită rolului Othello. El a jucat de asemenea rolul principal din piesa ”Death and the King’s Horseman.”

Cariera în teatru a lui Nonso i-a dat ocazia să joace la teatre naţinale din oraşe din toată lumea inclusiv New York, Los Angeles, Paris, Roma, Hong Kong, Madrid, Sydney, Moscova şi Londra. Cariera lui în televiziune şi cinematografie oglindeşte experienţa lui teatrală cu roluri importante în producţii nominalizate la premiile Oscar şi Bafta. Printre acestre producţii se numără: ”Remuşcare ” regizat de Joe Wright, ”Despre fericire şi alte nimicuri” regizat de Mike Leigh, ”Conan Barbarul”, ”Brighton rock”, ”RocknRolla”, ”Cass” şi ”Ultima legiune”. În televiziune a jucat în producţii precum “Occupation,” “Stolen” şi cel mai recent în 6 episoade din ”Urzeala tronurilor”. Vocea lui deosebită i-a oferit ocazia să facă şi reclame, jocuri video şi să joace în piese radiofonice.

Nonso a primit numeroase premii pentru rolurile sale inclusiv Ian Charleson Award pentru ”Regele Lear” şi ”Othello”. A primit şi premiul Screen Nation Award pentru actor debutant pentru rolul din filmul ”Cass”. Nonso a câştigat premiul pentru Cel mai Bun Actor pentru rolul său din ”Othello” oferit de Chinese Magnolia Awards, iar producţia ”Occupation” a câştiga premiul pentru Cel mai Bun Serial din partea British Press Guild şi BAFTA.

James Badge Dale (care îl interpretează pe Hernandez) este pe cale să devină unul dintre cei mai căutaţi actori de la Hollywood, cu numeroase roluri atât pe micul cât şi pe marele ecran. Datorită talentului său a avut ocazia să lucreze alături de nume mari precum Steven Spielberg, Robert Redford, Scorsese, Tom Hanks, Joe Carnahan şi, mai recent, cu mult-premiatul Steve McQueen.

Dale tocmai a încheiat filmările la pelicula ”Shame”. În acest al doilea film regizat de Steve McQueen, după ”Foamea” care a primit premii pe plan internaţional, Dale joacă alături de Michael Fassbender and Carey Mulligan într-o controversată dramă lansată de Fox Searchlight în decembrie 2011, în SUA.

Următorul proiect al lui Dale este filmul lui Marc Forster, ”World War Z” bazat pe romanul de succes semnat de Max Brooks, în care joacă alături de Brad Pitt and Ed Harris.

Recent Dale a putut fi văzut pe marele ecran în rolul lui William Hamilton’ in drama istorică ”Conspiratorul” regizată de Robert Redford, cu Robin Wright, James McAvoy, Justin Long, and Evan Rachel Wood.

În televiziunea, el a jucat în serialul ”Rubicon”. Cel mai cunoscut rol de televiziune a fost însă cel al lui Robert Leckie în miniseria ”Pacific”, proudcţia HBO premiată cu Emmy, care prezintă poveştile a trei soldaţi din Marina americană care au participat la luptele din Pacific în timpul celui de-al doilea război mondial. Producătorii executivi sunt Tom Hanks, Steven Spielberg and Gary Goetzman.

Dale, care şi-a început cariera în film la o vârstă foarte fragedă în ”Împăratul muştelor”, este fiul fostei actriţe Anita Morris şi al regizorului şi coregrafului Grover Dale. Teatrul a fost pasiunea lui, astfel că el a urmat calea părinţilor săi făcându-şi debutul în teatru în 2003 cu Compania de Teatru The Flea, în piesa “Getting into Heaven.”. De atunci, el s-a întors pe scenă pentru a lucra cu The New Group and New World Stages.

Echipa de producţie

Joe Carnahan (regizor, scenarist şi producător) reuşeşte să îmbine fără probleme filmele de acţiune şi dramă, creând o intensitate care captează publicul din toată lumea. Filmul său din 2002 ”Onoare pătată” pe care Carnahan l-a scris şi regizat şi a fost nominalizat pentru Premiul Juriului la Festivelul de Film Sundance şi i-a adus o nominalizare pentru Cel mai Bun Regizor la Independent Spirit Award.

Recent, Carnahan a scris şi regizat filmele de succes ”Echipa de şoc” şi ”Aşii din mânecă”. Carnahan a participat şi la scrierea scenariului pentru producţia Warner Bros. ”Mândrie şi glorie” cu Colin Farrell and Edward Norton.

Ian Mackenzie Jeffers (scenarist) a scris nuvela ”Ghost Walker” pe care este bazat filmul „The Grey”. Împreună cu Carnahan a rescris şi a extins povestea într-un roman care va fi publicat în februarie în format pentru Kindle şi Nook. Ian lucrează în prezent la un film despre legenda Nascar Junior Johnson în colaboare cu McG şi la un nou roman, ”Mad Dog” pe care îl va adapta pentru ecranizare. Ian a studiat la Redroofs School în Marea Britanie şi la AFI. Este reprezentat de Kimberly Bialek la WME.

Jules Daly (producător) şi-a început cariera în televiziune în anii 1980 şi mai târziu a trecut la producţie publicitară pentru regizori renumiţi precum Joe Pytka. Daly a început apoi să producă reclame numai pentru Ridley and Tony Scott. Sub conducerea ei, compania a câştigat o reputaţie pentru excelenţă şi inovaţie care este recunoscută în întreaga industrie şi a adunat premii importante precum Leul de Aur, Emmy, BAFTA, AICP, Cleo, MTV, and MVPA. Compania a câştigat un premiu Emmy pentru Cea mai Bună Reclamă pentru un spot la Nike, ”Move”. Celebra reclamă realizată de Ridley Scott pentru Apple a primit distincţia de Cea Mai Bună Reclamă a Tuturor Timpurilor. În 2001, Daly a fost numită preşedinta RSA Films, compania fraţilor Scott cu sedii în Los Angeles, New York and Londra. Compania are 30 de directorii de creaţie şi produce reclame, videoclipuri muzicale, filme de scurt şi lung metraj prin intermediul diviziilor principale – RSA, Scott Free Productions, Black Dog and Little Minx. Pe lângă funcţia de preşedinte, Daly activează şi în producţia de filme pentru marele ecran şi a produs în 2007 ”Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford” care a fost nominalizat la Oscar, precum şi ”Echipa de şoc” (produs de Ridley Scott) care a încasat peste 178 de milioane de dolari. Daly locuieşte în Los Angeles.

Ridley Scott (producător) a primit nominalizări la Premiile Oscar pentru Cel Mai Bun Regizor pentru filmele ”Elicopter la pământ”, ”Gladiatorul” şi ”Thelma şi Louise”. Toate trei filmele i-au adus de asemenea şi nominalizări la Premiile DGA. Scott lucrează acum la post-producţia filmului ”Prometheus” cu Michael Fassbender and Charlize Theron.

Scott a câştigat numeroase nominalizări de-a lungul carierei sale. Pe lângă nominalizările la Oscar şi DGA, el a fost nominalizat şi la Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Regizor pentru ”Gangster american” cu Denzel Washington and Russell Crowe. El a primit şi nominalizări la Globul de Aur şi Premiile Bafta la categoria Cel Mai Bun Regizor pentru ”Gladiatorul”. Filmul a câştigat Oscarul şi Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Film.

În 1977 Scott şi-a făcut debutul regizoral cu pelicula ”Dueliştii” pentru care a primit Premiul pentru Debut la Festivalul de la Cannes. A urmat blockbusterul SF ”Alien” care a transformat-o pe Sigourney Weaver într-celebritate şi a lansat o franciză de succes. În 1982 Scott a regizat filmul de referinţă ”Blade Runner” cu Harrison Ford. Considerat un clasic al filmelor SF, acest thriller a fost introdus în secţiunea de Film a Bibliotecii Congresului SUA în 1993.

Printre alte filme regizate de Scott se numără ”Legenda” cu Tom Cruise, ”Cineva care să mă apere”, ”Gloanţe şi cenuşă la Osaka” cu Michael Douglas and Andy Garcia, ”1492: Cucerirea paradisului”, ”Uraganul” cu Jeff Bridges, ”G.I Jane” cu Demi Moore and Viggo Mortensen, ”Hannibal” cu Anthony Hopkins and Julianne Moore, ”Un ghem de minciuni” cu Crowe and Leonardo DiCaprio; ”Un an bun” cu Russell Crowe and Albert Finney, ”Regatul cerului” cu Orlando Bloom and Jeremy Irons şi ”Şarlatanii” cu Nicolas Cage and Sam Rockwell. Ultimul film regizat de Scott a fost o nouă versiune a poveştii nemuritoare a lui Robin Hood, care a marcat a cincea colaborare a regizorului cu Russell Crowe. În filma apare şi Cate Blanchett.

În 1967 Ridley şi fratele său Tony au înfiinţat o companie de reclame şi producţie publicitară numită RSA. Aceasta este recunoscută pentru reclamele inovatoare create pentru companii renumite. În 1995 Ridley şi Tony au înfiinţat compania de producţie Scott Free. Cu sedii în Los Angeles şi Londra, compania fraţilor Scott a produs filme precum ”Eu cu sora mea mai mică”, ”Echipa de şoc”, ”Cyrus” şi ”Asasinarea lui Jasse James”. Tot ei au produs şi serialul de televiziune ”Soţia perfectă” care a câştigat premii Emmy, Peabody şi Globul de Aur. În plus, Ridley şi Tony Scott au fost producătorii executivi pentru câteva proiecte ale companie printre care şi ”Stâlpii pământului”, miniseria ”Germenul Andromeda”, bazat pe cartea lui Michael Crichton, miniseria ”Compania” şi succesele HBO ”RKO 281”, ”Calmul dinaintea furtunii” şi ”În furtună”.

În 2003 Scott a primit Ordinul Cavalerilor Imperiului Britanic pentru recunoaşterea contribuţiei sale.

Mickey Liddell (producător), înainte de a înfiinţa Liddell Entertainment în anul 2007, a produs ”Go!” şi ”Clubul inimilor zdrobite” pentru Sony, precum şi ”Hoinarii” şi ”Minciuni”.

De atunci al a lansat ”Biutiful”, ”Good hair”, ” Te iubesc, Phillip Morris”, urmând ca în curând să apară ”Albert Nobbs” cu Glenn Close, ”Silent house” cu Elizabeth Olsen şi ”The details” cu Tobey Maguire and Elizabeth Banks care vor fi lansate în 2012.

Masanobu Takayanagi (director de fotografie) s-a născut în Japonia. După ce a absolvit Institutul American de Film obţinând şi un Master în cinematograife, a făcut multe filme, reclame, documentare şi videoclipuri muzicale.

În 2003 a primit Premiul John F. Seitz Heritage pentru cinematografie de la Societatea Americană a Specialiştilor în Cinematografie. A primit şi un Premiu Kodak pentru cinematografie la Festivalul Internaţional de Filme de scurt metraj de la Palm Spings în 2003. Apoi, Kodak la invitat la Festivalul de Film de la Cannes în calitatea de producător debutant.

Printre operele sale recente se numără : ”The silver lining playbook”, ”Warrior”, ”Marley” (2001, fotografie auxiliară), ”Acvila legiunii a IX-a” (2011), ”Meet Veronica Velour” (2010), ”Mânâncă, roagă-te, iubeşte” (2010), ”Promises written in the water” (2010), ”Amar a morir” (2009), ”Jocuri la nivel înalt” (2009), ”Babel” (2006), etc.

Roger Barton (editor) a început să lucreze în televiziune în departamentul editorial al serialului ”Hart to Hart”. El a trecut la cinema şi în 1997 a devenit editor asociat la cel mai mare succes al anilor 90, ”Titanic”. A evoluat rapid, câştigân experienţă cu filme precum ”Armagedon” regizat de Michael Bay, ”Acea pisică blestemată”, ”Careul de rockeri” şi ”Dispari în 60 de secunde”.

Barton a lucrat de mai multe ori cu regizorul Michael Bay la filme precum ”Pearl Harbor”, ”Băieţi răi 2”, ”Insula” şi la ”Amityville” (2005). Printre alte filme la care a lucrat se numără ”Eragon”, ”Totul pentru bani”, ”Războiul stelelor : Episodul III – Răzbunarea Sith” şi ”Vasul fantomă”. De curând a editat ”Transformers 3”, cu Shia LaBeouf.

Jason Hellman (editor) a crescut în Seattle înainte de a se muta în LA pentru a lucra în lumea filmului. A început să lucreze ca asistentul lui Brian Grazer, unde a descoperit că îşi dorea să lucreze în post-producţie. La momentul acela, al început ca asistent de producţie la filmul ”Tipul de la cablu” şi ulterior a intrat în echipa lui Jerry Bruckheimer. Jason a trebuit să aştepte mai mulţi ani până să lucreze cu Joe Carnahan.

Marc Streitenfeld (compozitor) s-a născut la Munchen, Germania. S-a mutat la Los Angeles la vârsta de 19 ani pentru a urma o carieră în muzică. Compozitorul de origine germană este cunoscut pentru munca sa în numeroase filme de la Hollywood. Printre filmele la care a lucrat se numără ”Robin Hood” regizat de Ridley Scott, ”Gangser american”, ”Un ghem de minciuni” cu Leonardo DiCaprio. În 2008, Streitenfeld a câştigat un premiu prestigious pentru ”Descoperirea anului” la Festivalul de Film de la Gent, Belgia.

Gregory Nicotero (supervizare creaturi) şi Howard Berger (efecte speciale) au înfiinţat KNB EFX Group, Inc în 1988. După 24 de ani, studioul lor a devenit unul dintre cele mai importante studiouri de efecte speciale de la Hollywood. Greg şi Howard s-au specializat în crearea de animale, creaturi şi roboţi şi au lucrat la peste 700 de filme, atât în cinema cât şi în televiziune. Printre acestea se numără ”Ticăloşi fără glorie”, ”Transformers”, ”Kill Bill 1 şi 2”, ”Predator”, ”Slice”, ”Negura”, ”Cartea lui Eli”, ”Târâtă în iad”, ”Ultimul exorcist”, ”Hostel 1 şi 2”, ”Culoarul morţii”, ”Piranha 3D” şi multe altele.

2011 a fost un an în care KNB a lucrat atât la filme pentru cinema cât şi pentru televiziune, oferindu-şi expertiza pentru filme ca ”Noapte de groază” cu Colin Farell, ”Spy kids 4”, precum şi în crearea delfinului din ”Dolphin Tale”, produs de Alcon Entertainment.

În prezent Nicotero, care a fost promovat Producător co-executiv şi regizor la al doilea sezon al serialului de mare succes ”The walking dead” şi pregătesc cea de-a şasea lor colaborare cu Quentin Tarantino pentru ”Django dezlânţuit”, în timp ce Howard lucrează cu regizorul Sam Raimi la ”Oz : The great and powerful”. Ei au făcut parte şi din echipa filmului ”Sin City”

Pentru protezele create pentru Mickey Rourke and Benecio Del Toro cei doi au câştigat un premiu pentru Machiajul anului la Festivalul de Film de la Hollywood, în 2005. KNB a primit un premiu Emmy în 2001 pentru Cele mai Bune Efecte vizuale pentru mini-seria Dune, precum şi mai multe nominalizări şi premii din partea Academiei de filme SF, fantasy şi horror. Contribuţia lor la filmele ”Conexiune inversă” şi ”Maşina timpului” le-a adus o nominalizare la Oscar la categoria Cel Mai Bun Machiaj, în timp ce pentru personajele fantastice din pelicula ”Cronicile din Narnia : leul, vrăjitoarea şi dulapul” au câştigat un premiu Bafta şi un premiu Oscar în 2006. În 2011 ei au primit cel de-al treilea premiu Emmy pentru extraordinarele efecte realizate pentru ”The walking dead”.

Howard şi Greg s-au cunoscut când lucrau la ”Day of dead” în Pittsburg, în 1984 şi s-au împrietenit imediat. Greg s-a mutat la Los Angeles şi a lucrat cu Howard la numeroase efecte de machiaj până când cei doi s-au hotărât să-şi deschidă propriul studio.

Greg Nicotero a renunţat la studiile de medicină şi şi-a început cariera cu regizoul George Romero şi cu expertul Tom Savini in Pittsburgh şi apoi s-a mutat la Hollywood. Abilităţile în coordonarea protezelor l-au ajutat să se adapteze uşor la cerinţele din industria filmului. Personalitatea lui Greg şi devotamentul său l-au făcut să fie preţuit de regizori precum Frank Darabont, Robert Rodriguez and Quentin Tarantino. Greg locuieşte în Tarzania, cu soţia şi cei doi copii şi continuă să se perfecţioneze, concepând şi regizând o serie de episoade web pentru ”The wlaking dead” care are peste 4 millioane de vizualizări, în timp de filmul său, un omagiu adus filmelor clasice cu monştri a rulat la festivalul FearFest.

Howard Berger şi-a întâlnit idolul, pe legendarul Stan Winston, când avea 13 ani. Stan l-a luat sub protecţia sa şi l-a încurajat să devină specialist. Accentuând importanţa educaţiei, Winston i-a promis să îl angajeze pe Berger după ce termină liceul, cu înţelegerea ca acesta să-şi menţină notele mari şi să îşi dovedească atenţia pentru detalii. Winston şi-a ţinut promisiunea şi l-a angajat pe Berger când acesta avea 18 ani, pentru a lucra la peliculele ”Predator” şi ”Alien”. Bergen a lucrat şi cu un alt idol al său, Rick Backer la filmul ”Uriaşul Harry” pentru care Baker a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai Bun Machiaj. Howard locuieşte în Sherman Oak cu soţia şi cei trei copii.

Recent cei doi şi-au mutat compania într-un spaţiu de 6000m2, în Chatsworth, California. De la proteze la machiaje sofisticate şi păpuşi animatronice, Greg şi Howard au reuşit să lucreze cu unii dintre cei mai talentaţi artişti de la Hollywood. Devotamentul pentru fiecare proiect i-a făcut să fie foarte apreciaţi de către regizori de top, care au apelat şi apelează în continuare la KNB EFX .

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook