„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară

Spovedanie

Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.

Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Critică literară, Cărţi, Epigrame, Fragmente literare, Umor
6 comentarii »

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Hercule-Savinien Cyrano de Bergerac (6 martie 1619 – 28 iulie 1655) este semnat de Irina Bădescu:

Eseist, poet satiric şi dramaturg. Fiu de mici nobili provinciali, intră în rândurile armatei; în 1641, rănit grav la asediul de la Arras, renunţă la cariera militară. Urmează cursurile maestrului subversiv al „gândirii libere”, Gassendi; în 1653, intră în serviciul ducelui de Arpajon unde, fiind un spirit independent şi bătăios, îşi face reputaţia de „duelgiu”. Doi ani mai târziu moare într-un accident. Cele două lucrări fundamentale ale lui sunt postume – apărute în 1657 şi 1662 – şi alcătuiesc opera intitulată L’Autre Monde – États et Empires de la Lune; États et Empires du Soleil (Lumea cealaltă – Statele şi imperiile Lunii; Statele şi imperiile Soarelui), o utopie de vulgarizare (în accepţia luministă a termenului) filosofico-ştiinţifică, inspirată din operele analoge ale englezilor Wilkins şi Godwin. Sub pana sa, polemică şi satirică, motivul călătoriei imaginare capătă o notă aparte, datorată atât îndrăznelii viziunii, cât şi aptitudinii autorului de a concretiza şi difuza o gândire profund contestatară, cum este „gândirea liberă”.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

În interviurile acordate lui Claude-Henri Rocquet, Mircea Eliade îşi dezvăluie structura bipolară, relevând complementaritatea existentă între omul de ştiinţă (a cărui operă se bazează pe logică şi rigoare, având drept scop transmiterea de informaţii) şi, pe de altă parte, scriitorul ce-şi clădeşte producţiile pe resorturile inepuizabile ale imaginaţiei. Asistăm în felul acesta la apariţia a două regimuri, unul diurn şi altul nocturn, ilustrare supremă a principiului coexistenţei contrariilor, potrivit căruia un lucru nu poate exista fără opusul său. Spre deosebire de activitatea literară, care reclamă dezlănţuirea fanteziei, operele ştiinţifice presupun clarviziunea regimului diurn, adică prezenţa luminii ca simbol al cunoaşterii. Fiind o întruchipare a lucrurilor neclare, schimbătoare, umbra i se opune luminii, constituind un mediu de trecere înspre impenetrabilitatea nopţii. Negând puritatea imaculată a zilei, întunericul provoacă reîntoarcerea lumii în haos: contururile obiectelor dispar, totul degenerând într-o profundă obscuritate.1

Pe o asemenea structură bipolară se axează şi „Domnişoara Christina” (1936), primul roman fantastic de certă valoare în literatura română. Încă de la apariţia cărţii sale, Mircea Eliade atrage atenţia asupra particularităţii fantasticului din această creaţie, un fantastic diferit întâlnit în proza anterioară, precum „Isabel şi apele diavolului” sau „Lumina ce se stinge”. Este vorba de un fantastic de stringente folclorică, prezent şi în operele altor scriitori români, ca de exemplu I.L. Caragiale, Ion Agârbiceanu, Cezar Petrescu, Vasile Voiculescu sau Ştefan Bănulescu.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Genovica Manta in Articole, Cărţi, Dragoste, Folclor, Fragmente literare
5 comentarii »

Într-un pasaj din „Şase plimbări prin pădurea narativă”, Umberto Eco ajunge să formuleze o «regulă infailibilă»1 pentru a stabili dacă un film este pornografic sau nu: într-un astfel de film, timpul discursului concide cu timpul acţiunii, acţiunea rezumându-se la «un şir minim de fapte cotidiene. (…) De aceea, tot ce nu este act sexual trebuie să ia atâta timp cât ia şi în realitate – în timp ce actele sexuale vor trebui să ia mai mult timp decât cer ele de obicei în realitate.» Bineînţeles, Umberto Eco sesiza riscul unei generalizări forţate, atrăgând atenţia că această definiţie a filmului pornografic presupune obligatoriu reprezentarea de acte sexuale.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Răzvan Ventura in Cinema, Critică literară, Cărţi, Fragmente literare
1 comentariu »

– Dai şi matale acolo o pungă de cafea, două trei pachete de Kent şi te-ai scos. Păi, ce vrei, nea Costache, pe degeaba? Şi unde ziceai că vrei să o bagi pe fata aia mică?
– Mă… nea Pandele!
Şi nea Costache scărpinându-se sub braţ zice:
– Mă gândeam să o bag undeva, undeva unde pică ceva. Ştii că în ziua de azi fără… nu se poate. Păi, ce… să munceşti degeaba? Da’ nu-i place medicina. Eu cu Vasilica, nevastă-mea, acolo am vrut să o băgăm. Ştii tu… doctorul este doctor. Da’ nu le are cu astea. E prea slabă. La anatomie şi cum îi mai zice, zoolofie, are note proaste. Şi nu merge. Poţi să dai cât vrei. Trebuie să fii şi ceva mai mare…. aşa, să ai vreo funcţie. Eu sunt talpă de prost de când mă ştiu şi îi ştiu şi pe ai mei din neam, că tot aşa or fost.
– Păi, ce faci cu ea? O ţii acasă sau ce? În fabrică, nea… se poate?! E frumoasă!
– Mă, nea… Am pe văru’ meu, care este notar, mă! Şi deunăzi vorbii cu el. Ştii cât de prost era, mă? Nu ştia nici să numere, mă, când a terminat a patra. Şi acum este mare notar. La fiecare act îi pică, mă, vine şi are, mă. Şi mi-a zis: „Bă; vere, bag-o, mă, pe fiinţa aia mică la Drept. Dai şi tu un porc. Dai şi tu două-trei vedre de vin. Şi dacă se duce şi ea într-o excursie la munte cu cineva de la partid, te faci şi tu că plouă, ai făcut-o, mă, magistrat. Toată viaţa, ea dă cu hotărârea, mă! Şi apoi nu ne va mai judeca nimeni, mă! Avem notar, fiică-ta judecătoare sau procuror şi mai băgăm pe unul şi am pus-o vere.”

4 voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
2 comentarii »

Mergem să tragem un chiolhan, să tragem un chef, un spriţ şi ceva afumătură, ceva proaspăt, o ieşire, să uităm biroul şi asfaltul, să ne recuperăm. Aşa era pusă de un control sau de o inspecţie. Tovarăşii aveau grijă întodeauna ca inspecţia sau controlul să fie anunţate sau să sugereze că sunt iminente, în funcţie de cel controlat, de capacitatea sau de resusele respectivului.

Astfel, localitatea, instituţia, întreprinderea, şcoala, cooperativa agricolă sau sfatul popular începeau să fiarbă, în întâmpinarea evenimentului. Aceste controale reprezentau un eveniment câteodată foarte important în viaţa anostă şi monotonă a unor localităţi.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Viorel Muha in Memorii
Comenteaza! »