13 martie 2008
Eugen Simion, despre demersul său critic din lucrarea „Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei” (ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005):
„Am încercat, la începutul şi la sfârşitul cărţii, să fac un portret al scriptorului Eliade, omul care nu se resemnează în eşec, spiritul obsedat de superstiţia procesului, credinciosul fără religie (Cioran), enciclopedistul rătăcit în epoca modernă (Eugène Ionesco), Parsifal care ajunge, în fine, la curtea regelui bolnav al Occidentului (Noica) etc. Un portret care este o sumă de schiţe abandonate şi reluate. Căci omul, ca şi scriitorul, nu-i uşor de prins într-un portret definitiv. Ceva, în el, se ascunde, fuge din ramă, o bunătate şi o toleranţă în idei care deconcertează pe cel care vrea să-i prindă, cum anunţam mai înainte, figura spiritului. Prin ce este tipic şi atipic Mircea Eliade în generaţia şi în timpurile secolului său (căci sunt mai multe)? Ce-a adus regelui Marc acest Parsifal rătăcit în istoria religiilor? Ce-a mişcat, ce inerţii a distrus în proza românească admiratorul lui Papini şi imitatorul lui Joyce?”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
26 februarie 2008
Antologia dlor N. Crevedia şi Calotescu-Neicu, apărută într-o îngrijită ţinută editorială la Cartea românească din Bucureşti, este incontestabil o carte de succes. Scriitorul şi ziaristul Crevedia se bucură de simpatia admirativă a presei, a mai tuturor revistelor literare, de dreapta şi de stânga. În plus, e şi un fel de enfant gâté al unor oameni cu mare înrâurire în opinia publică şi literară, ca Nichifor Crainic şi Dragoş Protopopescu, care-l răsfaţă, considerându-l un liric nou, viguros în expresie şi nu mai puţin un pamfletar incisiv şi epigramist plin de savoare. Pe dl Calotescu-Neicu îl cunosc mai puţin, dar cred că nu merită ni cet exces dhonneur, ni cette indignité cu care l-a stigmatizat pana prea tinerească şi, deci, implacabilă, a dlui Octav Suluţiu de la România literară.
Oricâte lipsuri ar avea, antologia are şi un mare merit. A trezit interesul publicului, al presei şi al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franţa şi care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte Keyserling, un aer de spiritualitate latină şi de umor spontan şi sănătos.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Epigrame
5 februarie 2008
Începând cu piesa de teatru „Oile Domnului (Satul electronic)”, vom prezenta, într-un ritm lunar, integrala creaţiei dramaturgice semnată Valeriu Butulescu. Îi mulţumim autorului pentru faptul că ne-a acordat dreptul de a include cărţile sale în Biblioteca Citatepedia (în ediţii digitale, desigur).
„Oile Domnului (Satul electronic)” este a cincea piesă de teatru scrisă de Valeriu Butulescu şi una dintre cele mai de succes. Prima dată a fost publicată în 2001 sub forma unui volum cu acelaşi titlu, la Editura Polidava.
Piesa este una caracteristică pentru stilul lui Valeriu Butulescu, atât de cunoscut din aforismele sale: gânduri profunde, camuflate cu umor, aşteptând să fie descoperite prin implicarea personală a fiecăruia. Piesa conţine multe idei şi replici memorabile, uneori chiar aforistice.
Nu întotdeauna lectura unui scenariu e o plăcere, însă „Oile Domnului (Satul electronic)” este un deliciu chiar şi din acest punct de vedere. Umorul face parcurgerea textului vioaie, însă de multe ori simţi nevoia să te opreşti măcar o clipă pentru a medita (şi aici apare avantajul lecturii faţă de vizionarea spectacolului).
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Dragoste, Noutăţi despre site, Science fiction, Teatru
21 noiembrie 2007
Încerc să înţeleg Viaţa, să o simt, să o trăiesc. Încerc să dau valoare înlănţuirii necontenite şi ireversibile a secundelor. Fără îndoială, pe drumul existenţei noastre devenim. În fiecare clipă, timpul ne marchează trecerea minutelor, zilelor, anilor. Răsăritul soarelui este un început, apusul este un sfârşit… sau poate un nou început.
În orice clipă, o viaţă moare, lăsând loc naşterii, noului început. Fizic, viaţă este închisă în limite: început-sfârşit, naştere-moarte, limite între care ceasornicul neobosit al vieţii numără secundele trecerii.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
31 octombrie 2007
Cuvântul sub care ar trebui citit Lovinescu este acesta:
„Ironia conciliantă, pe care Lovinescu o recunoştea ca fiind proprie şi aproape absolută între atitudinile stilistice în cea de-a treia fază a activităţii sale (începute la Sburătorul), nu e însă unicul instrument al criticii. Mai des este cazul sarcasmului nimicitor. Acestă însuşire, spirituală să-i spunem, face din Lovinescu un mare polemist. Contestat nu o dată în chiar priceperea şi onestitatea lui literară, numit „marele eunuc” al literelor româneşti, insul refuzat de idee şi de sensibilitate şi, în deriziune, „graţiosul critic” , „criticelul”, „subtilul şi subtiletul critic”, „pasărea colibri”, „sensibilul critic colibri”, animatorul modernismului românesc nu a reprezentat deloc, cum credea el însuşi, spiritul tradiţional de resemnare, ci, intrat până la gât în noroaiele polemicii, a răspuns mai totdeauna la atacuri inteligent, corosiv, luându-şi peste picior adversarii, speculând inconsecvenţele de gândire şi insuficienţa de expresie. A păstrat însă o atitudine intelectuală în discuţie şi, trebuind să răspundă repetatelor atacuri, nu a coborât polemica dincolo de limitele permise. Una din sforţările criticului e tocmai aceea de a introduce în viaţa literară din epocă un climat favorabil discuţiei, efort iluzoriu, a cărui zădărnicie o constata, în amurgul carierei sale, cu amărăciune.” (Eugen Simion)
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi