Search Results

 10 noiembrie 2008

Comedia-Franceză la Bucureşti

Comedia-Franceză a fost înfiinţată la Paris, în 1680, la ordinul regelui Ludovic al XIV-lea. Asociaţie a comedianţilor francezi, cu o ierarhie clară între „societari” şi „pensionari”, Comedia-Franceză se defineşte ca fiind singura trupă de teatru permanentă din Franţa care se dedică repertoriului naţional pe care îl joacă, alternativ, pe scenele celor trei săli ale societăţii: Theatre du Vieux-Colombier, Studio-Theatre şi Salle Richelieu. Chiar dacă, aşa cum o cere tradiţia, Comedia-Franceză interpretează piese ce fac parte din repertoriul marilor clasici francezi, ea propune şi regii moderne şi se deschide către autori străini, de la Shakespeare la Pirandello şi, din ce în ce mai des, către autori moderni, precum Ionesco sau Beckett.

Cu ocazia Stagiunii culturale europene, organizată în cadrul Preşedinţiei franceze la Uniunea Europeană, Comedia-Franceză efectuează un turneu în zece ţări din Europa de Est care au aderat de curând la Uniunea Europeană: Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia, România. Cele două piese prezentate pun în valoare dimensiunea culturală europeană a acestui turneu, prin colaborarea cu un regizor englez care îşi pune talentul în slujba lui Moliere şi cu un regizor bulgar care dă viaţă unui text italian contemporan.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 7 noiembrie 2008

Împăratul muştelor

Împăratul muştelorLa Humanitas Multimedia a apărut audiobook-ul „Împăratul muştelor” de William Golding, 3 CD-uri cu o durată totală de 3:10, în lectura actorului Mihai Bendeac.

Un grup de copii scapă cu viaţă din catastrofa prăbuşirii unui avion şi încearcă să supravieţuiască pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului. Însă ceea ce ar putea fi aventura vieţii lor, o nouă robinsoniadă departe de adulţi şi de regulile acestora, se transformă într-un coşmar ucigător de vise: ura ia locul inocenţei şi crima se înstăpâneşte peste o lume care-şi rătăceşte busola. O parabolă de o forţă incredibilă care ne oferă un răspuns deopotrivă crud şi realist la întrebarea: este libertatea absolută calea spre paradis?


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 5 noiembrie 2008

Sadoveanu şi mirajul naturii, al poveştii şi al vânătorii

Mihail SadoveanuFragmente din volumul „Ţara de dincolo de negură” de Mihail Sadoveanu:

Acum câţiva ani, d-l Bădăuţă a tipărit o foarte frumoasă carte. Puţini au văzut cuprinsul ei; e o carte de ilustraţii fotografice. Puţini cunosc materialul de inspiraţie al acestei cărţi, pentru că românul, fiind din naştere esenţial şi integral patriot, n-are nevoie să-şi cunoască ţara. Patriotismul verbal se poate lipsi de faptă, chiar atunci când ea ne leagă de trecut şi de Dumnezeu; iar albumul d-lui Bădăuţă e o asemenea faptă.
În această carte vorbesc priveliştile şi oamenii acestui pământ. Munţii în care au împietrit parcă îndrăzneli de gândire singuratice; pâclele care acopăr liniştile văilor; apele care zvonesc cântarea vieţii etern înoite; codrii care suie râpile şi coboară văgăunile, deschizând luminii poieni şi grămădind întuneric în sihle nestrăbătute; satele înşirate pe coline, cu bisericile poetice; Dunărea şi Marea; oameni în costume pitoreşti râzând clipei care trece: cartea aceasta e un tribut de pietate Celui care eliberează necontenit minunile, de la mărgăritarul din scoica oceanului până la zâmbetul delicat al unei fecioare din munţii Bucovinei.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 5 voturi
Încarc...
 28 octombrie 2008

Scrisoarea unui stagiar repartizat în producţie

10 Decembrie una mie nouă sute şi ceva

Dragi părinţi,

Am ajuns cu bine, dar suportând o mică întârziere de douăzecişipatru de ore datorată atât ninsorii abundente, cât mai ales vântului năprasnic care, ca un făcut, s-a nimerit să bată tocmai din sens contrar înaintării trenului.
La întreprindere m-am bucurat din partea şefului serviciului personal de o primire de sezon, adică glacială, într-un birou cu geamurile murdare, dotat cu două fotolii prăfuite, având tavanul ornamentat cu pânze negre de păianjeni. Mi s-a atras atenţia că venirea mea era aşteptată încă de ieri, zi pentru care, figurând absent nemotivat, salariul îmi va fi diminuat cu patruzeci la sută, dar că mi se oferă şansa reabilitării prin prestarea de ore suplimentare, atât la serviciu cât şi acasă. Însă nu acasă la mine, ci acasă la director, care tocmai şi-a început zugrăvirea interiorului.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 octombrie 2008

Elegia toamnei

Plouă… ploaie îngândurată, sprijin tristețea cu podul palmei și las ochii împăienjeniți de focul fulgerului să-mi tune gândurile năvalnic, să umplu vidul cerului meu lipsit de albastru cu picăturile binecuvântate ale ploii.

Caldarâmul umed oglindește siluetele diforme ale clădirilor cenușii cu ochi de geam pe care se preling, într-o liniște solemnă, picături reci, de ploaie. Ascult pașii striviți pe caldarâm de oameni cenușii cu zâmbetul spălat de ploaie într-un rictus abia vizibil.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 13 octombrie 2008

Taina şoaptelor

Taina şoaptelorPrimele pagini ale volumului „Taina şoaptelor” de Costel Macovei, apărut la Editura Lumen:

Motto: Cu fiece poveste eu încerc să-ţi spun
Cum să alegi în viaţă drumul bun.

Despre ce să mai vorbim dac-ar fi să povestim? Despre prinţi? Despre prinţese? Zâne care viaţa-ţi ţese? Cosânzene? Feţi-Frumoşi? Împăraţi mai pântecoşi? Cai cu aripe-nstelate? Zmei făloşi sau solzoşi? Despre babe urâcioase, răpciugoase şi buboase? Sau pitici foarte mici? Ori castele înceţoşate cu fantome preumblate? Poate despre… Ei? Ce-aţi zis? Cum? Înca nu v-aţi decis? De n-aveţi nimic de zis, vă propun… să… da’ acum… Haideţi să pornim la drum!

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 3 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa '+dat +de +gol'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

octombrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii