Sunt zile în care, între răpăitul ploii pe frunze şi secundarul ceasului de perete, las viaţa să treacă cum vrea ea.

Nu vreau s-o văd, s-o pipăi, s-o gust sau s-o miros, nu vreau să ştiu ce cară cu ea dinspre ceas înspre geamurile în care bate ploaia. O simt doar trecând prin faţa mea, ca o femeie prin faţa unui bărbat orb. Nu vreau să ştiu nici cum arată, nici mersul nu vreau să i-l ghicesc şi-mi ţin răsuflarea ca să nu-i inspir din greşeală parfumul. Nu vreau decât să se ducă, ca şi când ar fi ultima femeie care mai are să-mi treacă pe dinainte.

Sufletul meu tânjeşte după ceva mai puţin amăgitor, ceva care piere şi renaşte în mod statornic, ceva pe care dorinţele mele să nu simtă imboldul să-l înşface.

6 voturi

Încarc...

Publicat de Silvia Velea in Eseuri
2 comentarii »

Din 1 octombrie 2010, filmul „Piranha 3D” va rula în premieră în România în cinematografele Hollywood Multiplex (Bucureşti şi Oradea), Movieplex, reţeaua Cinema City (Bucureşti: Cotroceni şi Sun Plaza; Cluj, Bacău; Iaşi; Piteşti; Timişoara; Arad), The Light Cinema, Odeon Cineplex Cluj.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cinema, Video, Ştiri
Comenteaza! »

Fragment din romanul „Martirii lui Eros”:

„Dacă le-ai văzut pe toate şi n-ai aflat ce-i frumuseţea, înseamnă că n-ai ochi; iar dacă le-ai văzut, dar n-ai simţit puterea frumuseţii, înseamnă că n-ai inimă” – spunea Schiller. Veronica văzuse totul la Viena şi aflase şi ce e frumuseţea, frumuseţea care încântă ochiul şi bucură urechea, adică arta, arhitectura, pictura, sculptura, teatrul, poezia, muzica… Puterea frumuseţii asupra sufletului ei o simţise prin ambasadorul Eminescu care-o purtase peste tot oraşul şi-i modelase sufletul ei de aur, i-l sensibilizase… ceva însă era în neregulă…

3 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Cărţi, Dragoste, Fragmente literare
Comenteaza! »

Norocel, venit din lumea largă cu lotrii care treceau Dunărea în căutare de căpătuială prin ţinuturile noastre, se lipi lângă moşia unui boier din partea locului. Venise cu încă trei flăcăi de prin părţile macedonene, trecând Dunărea iarna pe un ger năpraznic pe gheaţă. Ziceau că sunt şi ei tot români de-ai noştri, uitaţi de Dumnezeu de pe timpul împăratului Traian prin locuri străine. Si Norocel fu tocmit cu simbrie la un boier ca slugă. Boierul văzându-l isteţ nevoie mare, îl numi arendaş pe moşie.

Într-o zi, spre primăvară, o primăvară turbată cu flori şi vântoase şi ape mari şi ploi, venită ca un rai pe pământ, Norocel plecă cu boierul pe câmp să vadă recoltele. Si boierul îi zise:
– Norocele-tată, ia trăsura de la conac şi plimbă-mi a fată, că mi-a venit ieri în vacanţă de la Paris şi vrea şi ea să ia aerul primăverii…

2 voturi

Încarc...

Publicat de Ion Ionescu-Bucovu in Povestiri
Comenteaza! »

Revista lunară de satiră şi umor „Haz de Necaz” publică, în numărul 14 din iunie 2001, pe o pătrime de pagină, următoarele precizări ale lui George Corbu:

Prietenia (nu doar literară) ce m-a legat de emeritul umorist şi epigramist Mircea Trifu (24.02.1922 – 20.06.1994) stă la originea a ceea ce avea să devină „Războiul (duelul) sutei de sonete”. În compania, ilustră, a mult talentatului coleg, am purtat cea mai paşnică bătălie de-a lungul primelor trei luni ale anului 1970. Cele 101 sonete scrise atunci – probabil, cel mai lung duel de acest gen din literatura română – au avut ca martori pe Tudor Muşatescu şi Mircea Pavelescu, iar ca arbitru pe Victor Eftimiu. Ele îmbracă astăzi haina tiparului, înainte ca vreun editor, în a cărei venire mai sper, să le ofere veşmântul aristocratic al unei cărţi, aşa cum, de altfel, şi-au dorit protagoniştii acestei confruntări ironico-umoristice.

Meritul esenţial în acest inedit încă fapt literar – din care antologia umorului liric îşi va recruta, poate, unele piese de rezistenţă (modestia este virtutea mediocrilor), revine strălucitului confrate Mircea Trifu care, lansând provocarea, a dat startul impresionantei competiţii.

Să mi se îngădue, până la împlinirea sorocului strângerii acestor creaţii într-un volum, a-i aduce încă şi încă, omagiul meu devotat incomparabilului Mircea Trifu, pentru strălucirea cu care a slujit decenii de-a rândul epigrama românească.

Nu este, cred, lipsit de interes să amintesc faptul că despre existenţa acestui virtual volum făcea referire însuşi Mircea Trifu, anunţându-l, printre cărţile în pregătire, pe clapeta copertei primului său volum („Epigrama”, Bucureşti, Editura LITERA, 1976).

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame, Poezii, Umor
2 comentarii »

Un articol despre „bolile trupeşti ale epigramei” implică nu numai ariditate profesională, ci şi un oarecare risc: dacă pentru superlativele şi laudele duse la exces, înserate într-un medalion, într-o evocare sau prezentare de carte nu te trage nimeni la răspundere (ba, dimpotrivă, atrage simpatii!), exemplele de nereuşită, imperios necesare într-un asemenea articol, presupun responsabilitate şi atrag nemulţumiri şi antipatii. Totuşi, având în vedere că epigrama românească, proliferând într-o adevărată avalanşă de volume, pe lângă câştigurile mari pe care le-a realizat, manifestă o oarecare delăsare în privinţa prozodiei, deschizând porţile tuturor încercărilor şi încercătorilor, considerăm că e necesară o punere în lumină a lucrurilor, conform cu realitatea existentă. În plus, în redactarea rândurilor de faţă, am pornit de la considerentul că nu există epigramist – mic sau mare, cu vechi state în domeniu sau de curând afirmat – care să nu aibă şchiopătări prozodice, de rimă sau de exprimare. E necesară, totuşi, o precizare: una e se strecoare câte o abatere, câte o „zbârcă” de accent şi alta să ai „opera epigramatică” plină de „luxaţii”, „cârje” şi „proptele”, dând drumul în lume la volume care pot servi ca etalon în această direcţie. Şi asemenea cărţi s-au mai publicat şi ele circulă, dăunând epigramei din interiorul ei mai mult decât criticii literari, care o împing la periferia literaturii.

2 voturi

Încarc...

Publicat de Gheorghe Culicovschi in Epigrame
3 comentarii »