Blog.Citatepedia.ro
cărţi, teatru, cinema, muzicăSearch Results
Dimitrie Cantemir sau Uomo Universale în variantă autohtonă
Fragmente din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga (capitolul „Renascentism târziu: Dimitrie Cantemir”), Princeps Edit, Iaşi, 2007
„Nu numai prin imensa capacitate de cunoaştere, pornind intensiv de la cei vechi, dar şi prin modul de a construi el însuşi, moldoveanul Cantemir a fost, în frământata lume feudală, un umanist de statură renascentistă. Prin îngânduratul Miron Costin, prin Dosoftei, prestigiosul mitropolit de Iaşi, prin Nicolae Milescu, al cărui studiu teologic Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentalis splendens se tipărea în 1669 la Paris, de asemenea prin foarte instruitul muntean Constantin Cantacuzino, fracventator al Universităţii padovane (suprimat în 1716 la Constantinopol), apoi prin Cantemir, emulul acestora – unii de formaţie latină, alţii iniţiaţi şi în cultura Heladei -, se configura la confiniile Orientului cu Occidentul, un început autohton de renaştere.”
Continuare »
„Din istoria poeziei româneşti” de Paul Zarifopol
Alexandrescu – Bolintineanul Cu aceşti doi poeţi munteni, prin excelenţă aşezaţi între clasicii noştri şcolăreşti, stăm în plină influenţă a poeziei franceze.
Pe Alexandrescu îl cunoscuse Ion Ghica elev la Sfântul Sava, băiat măricel începea să-i mijească mustaţa băiat măricel cu memoria plină de versuri din clasicii francezi. Îmi pare că epistolele, satirele şi fabulele formează inventarul bun al lui Alexandrescu. Orientarea lui naturală a fost clasicistă. Melancolia întrucâtva insistentă, sentimentalism pe tema ruinelor, a fantomelor trecutului, sunt teme literare pe care le impunea literatura apuseană pe atunci. S-a observat, cu dreptate, că adoptarea unor teme ca aceasta nu ne permite a vorbi hotărât de un romantism român. Românii care căutau a face poezie în anii 30 până la 40 luau ce găseau pe piaţa literară franceză. Romantică era poezia aceasta franceză la ea acasă, în Bucureşti şi în Iaşi ea nu era romantică, era poezia nouă din Apus, poezia pe care tinerii români aveau a o pune împotriva poeziei de imitaţie neogreacă.
Continuare »
Iubirea, taină a tainelor
Nu încerc să cuprind iubirea într-o definiţie. E inutil. Nu s-au inventat cuvinte care să închidă iubirea în enunţuri concrete. Există doar încercări.
Cum înţeleg eu iubirea? Lacrimă de puritate picurată de divinitate în suflete alungate din Rai. Trăind într-un tărâm al mărginirii, omul caută neîncetat iubirea. Doar ea ne poate trimite spre infinit, spre libertatea neîngrădită de viaţă, timp, suferinţă.
Iubirea ne aruncă în abisurile morţii, ca apoi să ne învie din propria cenuşă, ridicându-ne pe culmile trăirii. Este un paradox neînţeles.
Continuare »
Felie de timp – Aşa am fost noi? Aşa vom fi oare?
– Se aprobă, se aprobă, tovarăşe, dar… ştiţi, soţia tovarăşului şi-a dorit atât de mult să… şi poate dumneavostră, având relaţiile de care ştiu că vă bucuraţi, s-ar putea să rezolvaţi această cerinţă şi imediat vă aprobăm cererea.
– Se poate, tovarăşe, noi am colaborat întodeauna cu cele mai bune intenţii şi vom fi solvabili şi în viitor. Vă rog să vă bazaţi pe disponibiltatea nostră. Vă salut. Cu tot respectul.
Continuare »
Pacientul meu, Sigmund Freud
Oricine este interesat de psihanaliză ştie că documentele autentice despre Sigmund Freud nu pot fi consultate – unele având interdicţie chiar până în 2113: notele sale clinice, scrisorile, toate sunt păstrate la Washington, în seifuri, sub cheie. Aceste arhive sunt tratate ca şi cum ar conţine un secret militar de primă importanţă, ca şi cum salvarea Occidentului ar depinde de menţinerea acestei interdicţii.
De curând, Pro Editură şi Tipografie a editat cartea „Pacientul meu, Sigmund Freud”, scrisă de Tobie Nathan. Romanul povesteşte viaţa lui Freud, naşterea psihanalizei, intrigile, conflictele, dar şi descrie cafenelele vieneze, efervescenţa intelectuală şi artistică a epocii, libertatea sexuală şi revoluţia care se pregătea.
Continuare »