26 decembrie 2007
A fost ce-a fost; dacă n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat. Împăratul acesta stăpânea o lume întreagă, şi în lumea asta era un păcurar bătrân şi o păcurăriţă, care aveau trei fete: Ana, Stana şi Lăptiţa.
Ana, cea mai în vârstă dintre surori, era frumoasă, încât oile încetau a paşte când o zăreau în mijlocul lor; Stana, cea mijlocie, era frumoasă, încât lupii păzeau turma când o vedeau pe dânsa stăpână; iară Lăptiţa, cea mai tânără soră, albă ca spuma laptelui şi cu păr moale ca lâna mieluşeilor, era frumoasă — mai frumoasă decât surorile sale împreună — frumoasă cum numai dânsa era.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Poveşti
25 decembrie 2007
Aplecată spre leagănul copilăriei, revăd tabloul feeric al iernii care aşează vederii chip de înger cu privire dumnezeiască, privind fulgii mari, mari, albi care ning flori de măr din glasuri de colindă sfântă în calea întrupării Cuvântului din Ceruri, de-a pururi, în timp de decembrie.
Cerul şi Pământul se îmbracă în dalbe straie, neprihănirea naşterii sfinte este adusă lumii în albul fulgilor de nea, ca mângâiere a Tatălui pe chipul pruncilor Lui, noi, toţi deopotrivă.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
18 decembrie 2007
Editura Humanitas îi invită pe iubitorii de carte să ia parte miercuri, 19 decembrie 2007, ora 18:00, la Libraria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45), la o lansare deosebită: ”Cartea cu bunici” (coordonator Marius Chivu), o colecţie cu peste o sută de povestiri inedite despre bunici, inclusiv unele scrise de nume sonore din mass-media autohtonă, scriitori, lideri de opinie, comentatori şi publicişti.
La eveniment vor participa şi vor vorbi Mihaela Rădulescu, Mihaela Spineanu, Lidia Bodea, Cătălin Ştefănescu şi Marius Chivu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
3 decembrie 2007
Fragmente din volumul „Lordul Jim”:
„Era amurgul unei zile de iarnă. Începând de la amiază, vântul se înteţise, întrerupând traficul pe fluviu, şi sufla acum cu puterea unui uragan, în răbufniri ce răsunau ca nişte bubuituri de tun, slobozite peste ocean. Ploaia cădea în pânze piezişe, care biciuiau şi se spulberau, lăsându-l pe Jim să întrezărească tumultul ameninţător al apelor învrăjbite; mici ambarcaţiuni săltate haotic de-a lungul malului, clădiri nemişcate în ceaţa deasă, bacuri mari legănându-se greoi la ancoră, vaste barcaje zvârlite în sus, în jos şi dispărând într-un nor de spumă. O nouă rafală păru să nimicească tot ce se ivea văzului. Văzduhul era o apă zburătoare. S-ar fi zis că furtuna avea un scop hain, că în urletul vântului şi-n tumultul brutal al cerului şi al mării era o furie dezlănţuită împotriva lui, tăindu-i răsuflarea de spaimă. Stătea încremenit. I se părea că-l duce vârtejul.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Cărţi, Fragmente literare
27 noiembrie 2007
Dacă ar fi să aleg dintre toate lucrurile de pe lumea asta unul singur faţă de care să ştiu cu certitudine că voi nutri o admiraţie eternă, nu am niciun dubiu despre ce aş alege: oamenii care îşi fac bine şi cu pasiune meseria. Mă fascinează cei care au ştiut să găsească în viaţă lucrul acela la care sunt cei mai buni, care sunt capabili să le spună celorlaţi Secretul, fără teamă că li s-ar fura ceva cu asta, şi fără umbră de îndoială; care ştiu, în meseria lor, că 1+1 face 2 şi de ce.
Nu ştiu cum citesc alţii cărţi, însă pentru mine critica literară este o lectură pe care cu greu o pot compara cu alte tipuri de carte. Mă pasionează miracolul interpretării, mă fascinează surpriza ipotezei, mă bucură să găsesc, uneori, cristalizate gânduri pe care le-am avut şi eu la lectură, dar n-am ştiut a le aşeza în vorbe. Îmi sunt apropiaţi criticii literari mai mult decât scriitorii în sine, care – cu excepţia câtorva la care rezonez – îmi par uneori aşezaţi undeva departe, ca într-un soi de laborator, în lamele, sub ochiul microscopului critic. Cei care mi-i apropie, mi-i desluşesc şi mi-i dezvăluie în întreaga lor splendoare au parte de eterna mea recunoştinţă. Şi un astfel de om este profesorul Nicolae Manolescu. Nu-i cunosc viaţa personală, nici cariera politică nu i-am urmărit-o; din punctul meu de vedere, Manolescu rămâne unul dintre cei care m-au lămurit ce înseamnă a face critică literară.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
14 noiembrie 2007
Cu doftorie amară,
Acel bolnav înviază,
Cu critică şi ocară,
Răul moral se-ndreptează.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Eseuri