9 mai 2008
Fragmente din capitolul „Blaga: modernitate şi orizont mitic” din volumul „Personalitatea literaturii române” de Constantin Ciopraga:
„O mie nouă sute nouăsprezece – toamna! La apariţia Poemelor luminii, Nicolae Iorga descoperea în Lucian Blaga un creator de o ‘sinceritate înduioşantă’, de un mare ‘simţ al misterului’, calităţi care ‘nu se mai întâlniseră în aceeaşi măsură la poeţii tineri’. Mult timp, problematica încadrării lui Blaga în tendinţele poetice ale epocii a generat controverse. Suportul intelectual, întrebările obsedante rezolvate liric, notele expresioniste, acestea pledau pentru actualism, motiv ce determina pe E. Lovinescu să-l includă (în Istoria literaturii române contemporane din 1927) între moderni.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
6 mai 2008
A patra piesă pe care o prezentăm din integrala creaţiei dramaturgice a lui Valeriu Butulescu este „Veşnicie provizorie”, o dramă în două acte, cunoscută mai ales ca „Hoţul cinstit”, titlul sub care s-a jucat.
Scenariul a fost categorisit în multe feluri, de la tragedie la comedie. Este stilul specific lui Valeriu Butulescu de a trata cu umor subiecte serioase şi profunde. Realismul cotidian este împins în absurd, jocurile de cuvinte şi idei sunt în lumea lor, multe replici sunt memorabile.
Piesa a avut premiera absolută pe 8 aprilie 1993, la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu” din Petroşani, regizat de Rodica Băiţan. Această premieră reprezintă şi debutul ca dramaturg al lui Valeriu Butulescu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Biblioteca, Noutăţi despre site, Teatru
24 aprilie 2008
Anul 2007 a marcat semicentenarul comemorării lui Constantin Brâncuşi. Printre manifestările care au omagiat memoria genialului sculptor, a fost şi premiera piesei „Infinitul Brâncuşi” de Valeriu Butulescu, la Teatrul Naţional Radiofonic. Ulterior, piesa a trezit interes şi peste hotare, fiind deja tradusă în portugheză, engleză şi franceză.
Recent, Valeriu Butulescu i-a acordat un amplu interviu despre piesă şi despre Constantin Brâncuşi poetului şi eseistului Vasile Ponea, redactorul şef al revistei gorjene de cultură „Caietele Columna”. Avem plăcerea să prezentăm integral acest interviu.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Interviuri, Teatru
23 aprilie 2008
Fragmente din capitolul “Shakespeare – centrul canonului” al cărţii “Canonul occidental. Cărţile şi Şcoala Epocilor” de Harold Bloom, apărută la Grupul Editorial Art, Bucureşti, 2007, în traducerea Deliei Ungureanu:
„Shakespeare şi Dante se află în centrul canonului pentru că ei îi depăşesc pe toţi ceilalţi scriitori prin acuitatea cognitivă, forţa lingvistică şi puterea de invenţie. S-ar putea ca aceste trei înzestrări să se contopească într-o pasiune ontologică, adică o capacitate de a se bucura sau, cum spunea Blake în Proverbs of Hell (Proverbele iadului): ‘Exuberanţa înseamnă frumuseţe’. Energiile sociale există în fiecare epocă, dar ele nu pot compune piese, poeme sau naraţiuni. Forţa creatoare este un dar individual, prezent în orice epocă, dar încurajat în mare măsură de anumite contexte, mişcări naţionale, pe care le vom studia doar pe segmente, pentru că unitatea unei epoci mari este, de obicei, o iluzie. A fost Shakespeare un accident?”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
9 aprilie 2008
Fragmente din volumul “Scriitori francezi”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 – autorul articolului este Al. Dimitriu-Păuşeşti:
„Omul şi poetul s-au sustras cu îndărătnicie oricărei critici metodice sau exhaustive, oricărei încercări de clasificare sau de încadrare. Din numărul considerabil de lucrări asupra lui Baudelaire publicate în limba franceză – biografii, monografii, teze de doctorat, eseuri -, unele strălucite, altele meritorii, un cititor, oricât de obiectiv şi de imparţial, cu greu şi-ar putea face o idee definitivă despre viaţa şi opera sa.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
19 martie 2008
Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede ţâşnită din cremene când o izbeşte amnarul. Aş compara-o, de asemenea, cu un mic lampion veneţian care, înconjurat de umbra nopţii, dă lumina-i capricioasă şi străluceşte ca o candelă ambulantă pe întunericul mişcător şi rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfăşurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligenţa subtilă şi pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în feţe strălucitoare şi multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit şi se răsfrânge în minţile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumuseţează claritatea unei oglinzi de preţ.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Epigrame
