Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), pe numele său adevărat Jean-Baptiste Poquelin, este subiectul unui articol din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, semnat de Irina Eliade:

Apropiindu-ne de acel loc privilegiat – scena – unde chipul actorului cu greu poate fi deosebit de masca personajului, zâmbetul de grimasă, pasul cu grijă făcut de saltul imprudent şi cuvântul îndelung cântărit de replica spontană, vom avea, credem, mai multe şanse de a-l întâlni pe Molière decât încercând să reclădim puntea, astăzi prăbuşită, ce va fi legat cândva omul supus contingenţelor de cel care a izbutit să le depăşească, alcătuindu-şi opera. Oricare vor fi fost motivele care l-au îmboldit pe tânărul burghez să se „declaseze” intrând în tagma actorilor, cert este că opţiunea lui Molière pentru teatru s-a dovedit a fi nu fapta nesăbuită a unui tânăr îndrăgostit de o actriţă sau a unui fiu doritor să scape de tutela unui burghez cu vederi înguste, ci un gest dictat de motive mult mai profunde.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

Poetul Dan Sociu a debutat editorial în proză în 2008, la Editura Polirom, cu romanul „Urbancolia„. Recent a apărut la aceeaşi editură, în colecţia „Ego. Proza”, al doilea său roman, „Nevoi speciale„.

Respectând covenţionalitatea autobiografiei literaturizate, romanul îl are în centru pe Dan, un tânăr scriitor român care a primit o bursă la Akademie Solitude. Şederea aici îi dă ocazia „impactului” cu alte personaje ce împărtăşesc valori diverse, întruchipând tineri creatori de artă de pe tot Mapamondul.

Relaţiile cu ceilalţi îl îndrumă în faţa oglinzii în care îşi analizează chipul contorsionat de trecerea timpului, iar semnele primite de la ei reîntregesc un stream of consciousness fragmentat în amintiri până acum uitate.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
1 comentariu »

Joi, 18 decembrie, de la ora 18:00, Editura Polirom organizează lansarea celui mai recent volum al lui Daniel Bănulescu: „Cel mai bun roman al tuturor timpurilor„. Evenimentul are loc la USR Bucureşti, în Sala Oglinzilor. Prezintă, alături de autor, Paul Cernat şi Daniel Cristea-Enache.

„Cel mai bun roman al tuturor timpurilor este Biblia”, afirmă la un moment dat un personaj din roman. De ce şi-a intitulat astfel Daniel Bănulescu romanul, care face parte din clanul de romane „Am văzut, lucrând, degetul lui Dumnezeu?”. El este Cartea Cărţilor Epocii de Aur şi, împreună cu „Te pup în fund, Conducător iubit!” şi „Cei şapte regi ai oraşului Bucureşti”, a reuşit să pătrundă în toate subteranele dictaturii comuniste şi să demonteze toate componentele mecanismelor malefice ale opresiunii. Este o carte care va face lumină şi va rescrie istoria.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Comenteaza! »

Eugen Ionescu este, îndeobşte, recunoscut drept părintele teatrului absurd, pe care l-a scris însă în limba franceză – dintr-o repudiere vehementă şi definitivă a românismului (aşa s-a spus, dar am mai putea discuta asta…). Cele mai reuşite scrieri în limba română sunt eseurile reunite în volumul intitulat „Nu”, pentru care un juriu i-a acordat un premiu pentru „scriitori tineri needitaţi”. Lucrarea va stârni un uriaş scandal în epocă şi va fi respinsă la publicare, apărând totuşi în 1934 la Vremea. Ediţia va avea pe contrapagina de titlu următoarea notă: „Operă selecţionată şi publicată de Comitetul pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi, cu împotrivirea a doi din cei şapte membri ai comitetului.” Cei doi erau Tudor Vianu (care şi-a şi dat demisia în semn de protest pentru această premiere) şi Şerban Cioculescu. Ceilalţi erau: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ion I. Cantacuzino, Romulus Dianu – pe toţi, scriitorul îi “atinsese” în manuscrisul pe care li-l trimisese spre citire şi premiere.

După o metodă care îi va deveni proprie, cartea produce uimire, derută şi comic irezistibil. Autorul atacă figurile uriaşe ale literaturii române din acea vreme (am selectat aici fragmente despre Tudor Arghezi, Ion Barbu şi Camil Petrescu), susţinând injurios că ei nu ar fi creat o operă valabilă, deconspirând, în final, miza polemică şi ludică, totul într-un discurs imbatabil din punct de vedere logic şi extrem de valoros la nivelul argumentării.

1 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi, Fragmente literare
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul este semnat de Angela Ion:

Primul – în ordine cronologică – dintre cei patru mari poeţi ai Romantismului francez, Lamartine a intrat în literatură la treizeci de ani, însoţit de aura succesului imediat. Micul volum de versuri, apărut anonim, în 1820, Méditations poétiques (douăzeci şi patru de poezii în ediţia originală), a marcat una dintre datele importante ale secolului trecut, pe care Sainte-Beuve o evoca în aceşti termeni într-o scrisoare către Verlaine, din 19 nov. 1865: „Nu, cei care n-au fost martori n-ar putea să-şi imagineze impresia adevărată, legitimă, de neşters pe care contemporanii au primit-o de la primele Meditaţii…”

10 voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »

Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul semnat de Al. Dimitriu-Păuşeşti analizează opera lui Louis Aragon, pe numele său adevărat Louis-Marie Andrieux (3 octombrie 1897 – 24 decembrie 1982).

Niciunul dintre marii poeţi ai Franţei contemporane nu a trăit mai intens evenimentele, nu a participat mai activ la istorie decât Aragon. Ca şi Victor Hugo – de la care s-a reclamat şi al cărui exemplu de cetăţean şi de poet l-a urmat – Aragon este din plin „ecoul sonor al epocii sale”. Datorită lui, poezia evenimentului este reintrodusă în poezia franceză, după multe tentative febrile de a o statornici pe drumul ermetismului.

fără voturi

Încarc...

Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
Comenteaza! »