Documentele studiate nu ne permit a reţine faptul că Cincinat ar fi fost înregimentat politic în partidele existente. Rezultă însă că a făcut politică în slujba ţării sale, a reîntregirii ei şi a culturii acesteia, în perioada 1917-1924, deci în timpul şi imediat după primul război mondial când – ocolind prin nordul continentului – ajunge la Paris, leagă importante prietenii, deschide un salon literar în care se întruneau personalităţi artistice franceze şi române, militează pentru recunoaşterea Unirii Transilvaniei, editează – ca director – „Le courrier franco-roumaine, poilitique, economique et litteraire” fără a fi sprijinit de oficialităţile noastre diplomatice.
Reîntors în România Mare, are dificultăţi în a-şi reocupa funcţia de magistrat, ce avusese până la război. Chiar după reuşita reîncadrării este mutat din instanţă în instanţă nereuşind a se stabili la Bucureşti pentru a fi în centrul vieţii culturale a României, acolo unde era dorit şi dorea din toată inima.
Martori oculari ai ridicării Coloanei au rămas puţini, astăzi, la peste şaptezeci de ani de la consumarea evenimentului. Amintirile lor sunt cu atât mai preţioase. Unul dintre aceştia este mama mea, Ana Butulescu, femeie simplă din Preajba, care a intrat neinhibată în al nouăzecilea an al vieţii. E cel mai vârstnic locuitor nativ al satului Preajba, devenit între timp localitate componentă a municipiului Târgu Jiu.
Mama, ca orice om foarte bătrân, are unele probleme de memorie, când e vorba de întâmplările recente. Dacă o rugaţi să vă enumere toţi miniştrii din guvernul Tăriceanu, pe unii cu siguranţă nu-i mai ţine minte. Dar evenimentele, mari sau mici, înregistrate în copilăria, adolescenţa şi tinereţea ei par săpate cu dalta, adânc, în memorie. Poate să vă spună data naşterii, a căsătoriei şi a morţii pentru un număr impresionant de prejbeni, poate reconstitui arborii genealogici stufoşi ai unor neamuri de ciobani locali, precum Năgăra, Lăguţ, Ciocăzanu, Şerban, Sâiu, Luculescu, Moianu etc, fiind una din sursele cele mai prolifice ale lui Al. Doru Şerban, istoric neobosit al meleagurilor prejbene.
Începând de vineri, 14 august 2009, poate fi vizionat în România filmul „Vrei să te însori cu mine?” („The Proposal”), o comedie regizată de Anne Fletcher, după un scenariu original de Peter Chiarelli, cu Sandra Bullock şi Ryan Reynolds în rolurile principale. Premiera are loc în cinematografele Movieplex, Multiplex, Cinema City (din Iaşi, Bacău, Timişoara, Cluj), Odeon, The Light, Starplex, Cityplex, Cinema Pro şi Băneasa Drive in Cinema.
„Păstorel” este pseudonimul scriitorului Alexandru Osvald Teodoreanu, născut la 30 iulie 1894 în Dorohoi, nepot al lui Alexandru Teodoreanu şi fiu al lui Osvald Teodoreanu, botezat atribuindu-i-se prenumele ambilor înaintaşi paterni. Apreciind probabil prea împovărătoare prenumele sale, şi le prescurtează semnând oficios Al.O. Teodoreanu şi, ca scriitor, cu pseudonimul Păstorel, ales deloc întâmplător, după cum afirmă în volumul „Caiet – Foi îngălbenite”, 1938, prin a sa literară
Spovedanie
Cântat-am vinul şi-l băui pre el,
Şi-aşa, precum din flori slăvitul soare,
Cules-am toată roua din pahare,
Voios ca cel din urmă menestrel.
Am păstorit în viaţă vinuri rare
(De-aceea îmi şi zice Păstorel)
Şi de la Grasă pân’ la Ottonel,
Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare.
Cunoscutul istoric Neagu Djuvara povesteşte istoria lui Vlad Ţepeş în cartea audio „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul„, apărută la Humanitas Multimedia, cu acelaşi farmec cu care ne-a obişnuit. Chiar de n-ar fi adevărate decât o zecime dintre faptele ştiute despre domnitorul român şi tot ar fi fost de-ajuns să frapeze imaginaţia contemporanilor – mai cu seamă a celor care au avut de suferit de pe urma lui. Într-atâta încât numele lui Dracula a devenit, cu vremea, un adevărat simbol al cruzimii gratuite, diabolice, iar astăzi, oricât ne-am strădui, nu mai putem desfăşura şuviţa încâlcită a vieţii şi faptelor adevărate ale lui Vlad Vodă zis Ţepeş, zis Dracula.
Iată un fragment reprezentativ pentru calităţile de povestitor ale lui Neagu Djuvara:
„Cântecul iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke” – titlul sub care este, în general, cunoscut textul, este o odă închinată iubirii şi eroismului, puternic impresionistă, cu efecte muzicale excepţionale. Opera a devenit imediat o carte-cult, datorită tematicii sale legate de viaţa pământească, aşa cum este ea redusă ca importanţă pentru învăţăturile creştine. Fragmentele de mai jos fac parte dintr-o traducere aparţinând lui Eugen Jebeleanu, numită – puţin diferit – „Povestea iubirii şi morţii stegarului Christoph Rilke”.
Prologul:
…La 24 noiembrie 1663, Otto de Rilke, din Langenau-Gränitz şi Ziegra pe Linda, fu înstăpânit pe partea din moşia Linda rămasă în urma fratelui său Christoph, căzut în Ungaria; dar trebui să dea un zapis, potrivit căruia ar fi fost decăzut din avutul moştenit, în caz că fratele său Christoph (care, după actul de moarte adus, pierise ca stegar în compania baronului de Pirovano a împărătescului regiment austriac de cavalerie din Istria) s-ar reîntoarce…
Documentele studiate nu ne permit a reţine faptul că Cincinat ar fi fost înregimentat politic în partidele existente. Rezultă însă că a făcut politică în slujba ţării sale, a reîntregirii ei şi a culturii acesteia, în perioada 1917-1924, deci în timpul şi imediat după primul război mondial când – ocolind prin nordul continentului – ajunge la Paris, leagă importante prietenii, deschide un salon literar în care se întruneau personalităţi artistice franceze şi române, militează pentru recunoaşterea Unirii Transilvaniei, editează – ca director – „Le courrier franco-roumaine, poilitique, economique et litteraire” fără a fi sprijinit de oficialităţile noastre diplomatice.
Încarc...
8 voturi