Martori oculari ai ridicării Coloanei au rămas puţini, astăzi, la peste şaptezeci de ani de la consumarea evenimentului. Amintirile lor sunt cu atât mai preţioase. Unul dintre aceştia este mama mea, Ana Butulescu, femeie simplă din Preajba, care a intrat neinhibată în al nouăzecilea an al vieţii. E cel mai vârstnic locuitor nativ al satului Preajba, devenit între timp localitate componentă a municipiului Târgu Jiu.

Mama, ca orice om foarte bătrân, are unele probleme de memorie, când e vorba de întâmplările recente. Dacă o rugaţi să vă enumere toţi miniştrii din guvernul Tăriceanu, pe unii cu siguranţă nu-i mai ţine minte. Dar evenimentele, mari sau mici, înregistrate în copilăria, adolescenţa şi tinereţea ei par săpate cu dalta, adânc, în memorie. Poate să vă spună data naşterii, a căsătoriei şi a morţii pentru un număr impresionant de prejbeni, poate reconstitui arborii genealogici stufoşi ai unor neamuri de ciobani locali, precum Năgăra, Lăguţ, Ciocăzanu, Şerban, Sâiu, Luculescu, Moianu etc, fiind una din sursele cele mai prolifice ale lui Al. Doru Şerban, istoric neobosit al meleagurilor prejbene.

Despre ridicarea Coloanei fără Sfârşit ştie lucruri interesante şi inedite. Inedite, pentru că aceste aspecte erau minore pentru marii exegeţi ai lui Brâncuşi, care nu le-au acordat importanţă. A fost aproape, participând efectiv la lucrările de amenajare a şantierului, în vara anului 1937. Am socotit interesantă imaginea Coloanei, aşa cum se răsfrângea ea atunci, în ochii unei adolescente de la ţară, relatată în limbajul neaoş al ţărănimii gorjene. Aşa s-a născut acest interviu, singurul acordat de mama, în lunga şi zbuciumata ei viaţă:

Valeriu Butulescu: Mamă, aş vrea ca pentru început să ne vorbeşti despre locul unde se ridică astăzi Coloana. Cum arăta înainte?

Ana Butulescu: Cum să arate! Era loc gol. Izlaz. Pe acolo păşteau caii ţâganilor…

Valeriu Butulescu: Dar acolo era Târgul de fân…

Ana Butulescu: Sigur că era! Acolo Ştefan Popescu şi-a adus presa. Umbla prin sate, aduna fân de pe la oameni. Acolo, mai la răsărit de locul unde-i Coloana, era plin de clăi…

Valeriu Butulescu: Cine era Ştefan Popescu?

Ana Butulescu: Un negustor priceput. De loc, din Moneşti. Capul dinspre apus al Drăgoienilor se chema Moneşti. Apoi venea satul Vărsături. Moneştii ţineau de Drăgoieni. Aveau şi ei cramul de Rusalii. Vărsăturenii aveau cram de Sf. Dumitru…

Valeriu Butulescu: Ştefan Popescu era bogat?

Ana Butulescu: Păi, vezi tu bine că era bogat! Avea presă de făcut baloţi. Avea şi batoză de grâu. Îşi luase şi muiere bogată. O fată de-a lui Gorcean, din Drăgoieni. A avut cu ea doi băieţi, dar până la urmă a lăsat-o. Nu s-au înţeles. Unul din băieţi, Victor, lucra cu noi la presă…

Valeriu Butulescu: Ai lucrat la presă, în Târgul de fân?

Ana Butulescu: Am lucrat. Şi eu şi Ioana lu’ Andrei. Aia care mai târziu s-a măritat cu unu’ Dină, în comuna Roşu, de lângă Bucureşti. Multe fete din Preajba au lucrat la Târgu de fân. Eu am lucrat prin luna iunie, 1937, imediat după coasă. Nu era greu. Luam fânul în furcă şi dădeam cu el în presă. Din presă ieşeau baloţi. Apoi luam baloţii, îi urcam în car şi-i duceam la gară. Chiteam baloţii lângă calea ferată. Ne plătea cu ziua…

Valeriu Butulescu: Cine vă plătea?

Ana Butulescu: Ştefan Popescu. Ne plătea cu un pol pe zi. Un pol, adică douăzeci de lei. Erau bani buni. Atunci kilu’ de vin era cinci lei. La nuntă, o familie plătea dar cincizeci de lei. Naşul dăruia trei sute…

Valeriu Butulescu: Pe-atunci nu era nici urmă de Coloană…

Ana Butulescu: Ba era. În locul unde s-a ridicat Coloana, când lucram eu la presă, în Târgul de fân, era o groapă mare. Şi din groapă ieşea un moţ de fier. De jur împrejur erau numa’ plaste de fân. Şi presa aceea de făcut baloţi. Cu Ştefan Popescu era asociată una Anica lu’ Magherescu. Presa era a lor. Era presă mare şi grea. Am fost odată cu Ion al Mărinii şi-am adus presa cu caru’ de la Borăscu. A fost nevoie de trei perechi de boi.

Valeriu Butulescu: Cum se ajungea la Târgul de fân?

Ana Butulescu: Pe Şoseaua Mare. Vine, cum să-ţi spun, diladeal de Coloană. Veneai dinspre Drăgoieni, pe la Regiment, apoi coteai la dreapta, pe lângă Şcoala de Comerţ. Ajungeai la Cişmeaua lu’ Ilie Grecu, unde pe o ţeavă curgea apă bună de beut. Ilie Grecu avea oi multe. Mulţi prejbeni mergeau la el, la tuns de oi. Apoi, înainte de calea ferată era birtul lu’ Antonie Iliescu. Acolo se vindea beutură…

Valeriu Butulescu: Dar drumul de la miazăzi de Coloană nu era?

Ana Butulescu: Care drum?

Valeriu Butulescu: Cel ce trece calea ferată peste viaduct.

Ana Butulescu: Viaduct, vezi tu bine că nu era! Viaductul l-au făcut comuniştii. Pe-acolo era un drum nepietruit, pe care veneau carăle de peste Jii, cu varză de la Ceauru, veneau oameni cu oi, purcei şi viţei, în fiecare joi, dincolo de Regiment, la Târgul de vite. Nu era nici o casă pe lângă drum. Mai târziu, şi-au făcut oamenii căşi. Printre ei, şi câţiva prejbeni. Ion Ştefănoiu, zis Oneci, fost primar de Vădeni, cel mai bogat din Preajba, i-a făcut acolo casă lu’ fiu-su. Acolo a cumpărat sâlişte şi Ghiorghe Pădureanu, pentru fiu-su, Culiţă… Apoi, trebuie spus că la apus de Coloană, era o văioagă, destul de adâncă, pe care au umplut-o cu pământ…

Valeriu Butulescu: Când a început lucrul la Coloană, Târgul de fân a fost mutat?

Ana Butulescu: Păi, vezi tu bine că l-au mutat. De Coloană se ocupau oameni mari. Ghiorghe Tătărăscu, care era prim ministru. Cred că a fost singurul fiu al Gorjului, ajuns premier. Era din Poiana, da’ venea şi prin Preajba, pentru că avea un conac la Curtişoara. Venea mai ales cocoana lui, cu cumnata ei, şi cu doi băieţi. Se îmbrăcau ungureneşte, cocoanele îşi puneau vălitori pe cap. Aşa venerau la horă. Tătărăscu a ridicat judeţul. Pe timpul lui s-au făcut primele fabrici: Regia de ţâgări, Fabrica de marmeladă de la Vădeni, Fabrica de cânepă, Moara de foc de lângă Regiment…

Valeriu Butulescu: Şi unde s-a mutat Târgul de fân?

Ana Butulescu: Departe, la deal, dincolo de Ţâgănie, pe Câmpu’ Vădenilor. Dar tot Ştefan Popescu aduna fânul. Atunci îşi lăsase muierea. Trăia cu una, Leonora… O fată frumoasă, tot din Moneşti…

Valeriu Butulescu: Cum ai ajuns să lucrezi pe şantierul Coloanei?

Ana Butulescu: Frate-miu, Vasile Năgăra, era ajutor de primar la Vădeni. El ne găsea de lucru. Cumnatu’ Niculae Popescu, zis Babau, avea căruţă… Avea şi doi cai frumoşi. Pe unul îl chema Puiu, pe celălalt, Cezar. El căra piatră cu căruţa de la Jii. Piatra o aduceam la Coloană, dar şi pe Calea Eroilor, care încă nu era pietruită. Pe mine şi pe Ioana lu’ Andrei ne-a luat Niculae Popescu, să-l ajutăm la piatră. Noi intram în Jiu şi scoteam pietre rotunde şi turtite, adică lespezi… Numai de astea aveau nevoie pietrarii… Aruncam pietrele pe mal, iar cumnatu’ Niculae le punea în căruţă. Apoi veneam cu căruţa pe Calea Eroilor în sus, până la Coloană. Şi acolo descărcam pietrele…

Valeriu Butulescu: Coloana era ridicată?

Ana Butulescu: Nu era ridicată. Când am început eu lucrul la piatră, groapa de care vorbeam fusese astupată. Se vedea doar moţul acela de care vă vorbeam, adică un ciot de fier, ca un stâlp scurt, care ieşea din pământ.

Valeriu Butulescu: În ce lună ai lucrat la Coloană?

Ana Butulescu: Nu mai ştiu exact. Dar sigur era vara lui 1937. Cred că în august. În toamna acelui an m-am măritat, dar eu am lucrat vara. Apa Jiului era caldă. Intram în apă să căutăm şi să scoatem pietre rotunde.

Valeriu Butulescu: Era vara lui 1937 şi ai văzut moţul acela de fier? În unele cărţi se spune că fundaţia Coloanei s-a turnat în toamna friguroasă a lui 1937. Atunci a fost încastrat şi pivotul portant, din oţel, adică moţul…

Ana Butulescu: Eu nu ştiu de ce fundaţie vorbeşti tu. Dacă aşa scrie în cărţi, înseamnă că aşa a fost. Cărţile nu mint. Dar moţul acela de fier ieşea din pământ încă din vară. În jurul acelui moţ, pietrarii aşezau pietrele aduse de noi, de la Jii. Le puneau în dungă, una lângă alta, în formă de rotund, aşa cum ţi-am mai spus… Ţin bine minte. Iar mărgelele alea mari de fier încă nu veniseră de la Petroşeni. Şi de jur împrejurul moţului de fier era ridicată o schelă de lemn. Cred că se pregăteau să prindă stâlpul, cu şuruburi. Noi aduceam pietrele acelea rotunde şi turtite, pe care le făceam grămezi, acolo unde ne spuneau pietrarii.

Valeriu Butulescu: Cine erau pietrarii?

Ana Butulescu: Nişte oameni care făceau pavaje. Puneau pietrele acelea turtite în dungă, una lângă alta în jurul moţului de fier. Peste pietre presărau nisip cu lopata. Făcuseră astfel un rotund, de jur împrejur, cam la doi metri de moţul de care ţi-am spus.

Valeriu Butulescu: Specialiştii, în zilele noastre au turnat ciment în jurul Coloanei.

Ana Butulescu: Păi e foarte bun şi cimentul. Se aşează mai bine ca pietrele. Şi nu se face noroi în jur.

Valeriu Butulescu: Dar Brâncuşi a pus piatră de râu, în dungă, şi nu ciment.

Ana Butulescu: Nu Brâncuşi punea piatra, ci pietrarii. Pietrarii erau harnici, da’ nu toţi erau serioşi. Măria lu’ Scoverdea, tot din Preajba, lucra şi ea la Coloană. Dădea piatră „la mână” pietrarilor. S-a cunoscut cu un pietrar, unu’ Dănescu, cu care s-a măritat, da’ fără să se treacă în acte. Seara veneau la Preajba şi dormeau la Taica, adică la Scoverdea al bătrân. Dănescu acesta a fost un hoţ… A furat ceva de pe şantier, nu se ştie ce… Jandarmii l-au legat şi au venit cu el la Scoverdea, să caute ce furase… Atunci a aflat Măria lu’ Scoverdea că Dănescu mai avea o muiere, peste munte, pe la Simeria. Iar pe Măria a călcat-o în 1944 o maşină militară rusească. A omorât-o, iar şoferul nici măcar n-a oprit. Se grăbea să ajungă la Berlin…

Valeriu Butulescu: Unde aţi mai dus piatră?

Ana Butulescu: Noi am dus piatră şi pe Calea Eroilor. O făceam grămezi, grămezi pe marginea drumului. Iar drumul era drept. Pleca de la ciotul Coloanei, adică de la moţul acela de fier, şi dădea drept în Grădina Publică, unde puseseră o masă de piatră cu douăsprezece scaune. Lumea era cam supărată. Ca să facă drumul drept au trebuit stricate mai multe căşi. Doamna avocat Papa, la care i-am dus lapte mai târziu, a avut noroc. Calea Eroilor trecea chiar pe sub fereastra ei. Dacă era doi metri mai la deal, i-ar fi stricat casa…

Valeriu Butulescu: Lumea era nemulţumită?

Ana Butulescu: Unii, vezi tu bine că erau! Mutaseră Târgul de fân tocmai la Pădurea Vădenilor. Stricaseră atâtea căşi, ca să facă drumul drept. Unii mai înjurau…

Valeriu Butulescu: Pe Brâncuşi?

Ana Butulescu: N-aveau ei treabă cu Brâncuşi, ci cu Tătărăscu! Lumea vorbea că Tătărăscu comandase Coloana aceea înaltă, ca să-i facă pe plac Regelui Carol. Oamenii erau nerozi. Nu înţelegeau de ce trebuia să fie drumul drept. Nu pricepeau ce vrea să reprezinte Coloana. Pe-atunci nu-i spuneau Coloana Infinitului, cum îi spuneţi voi azi…

Valeriu Butulescu: Dar cum îi spuneau?

Ana Butulescu: Mi-e ruşine să spun. Sunt muiere bătrână…

Valeriu Butulescu: Te rog!

Ana Butulescu: Ţi-am spus. Lumea de-atunci nu era ca cea de azi. Era năroadă, fără ştiinţă de carte. Cei răutăcioşi porecliseră Coloana. Îi spuneau „sula lui Carol”. Dar noi, cei care căram piatră, eram foarte mulţumiţi. Ne plăteau bine, pentru fiecare căruţă…

Valeriu Butulescu: Câţi bani primeai?

Ana Butulescu: Tot un pol pe zi. Atâta era şi o zi de sapă la porumb.

Valeriu Butulescu: Ce-ai făcut cu banii?

Ana Butulescu: Mi-am cumpărat material de cămaşă. Un metru de pânzoaică, de calitatea a doua, costa cam tot un pol. Şifonul de Novaci era mai bun, dar era scump. Mi-am luat trei metri jumătate de pânzoaică, din care mi-am cusut cămaşa de nuntă.

Valeriu Butulescu: Când ai auzit prima dată numele lui Brâncuşi?

Ana Butulescu: Atuncea. Umbla vorba că Tătărăscu vrea să ridice un stâlp de fier, dar nu se pricepe. Şi a trebuit să cheme un meşter bun, care e tot român, dar stă la Paris. Pe unu’ Brâncuşi…

Valeriu Butulescu: L-ai văzut pe Brâncuşi?

Ana Butulescu: Sigur că l-am văzut. L-am văzut pe Brâncuşi lângă schele. Tocmai descărcasem căruţa cu piatră, lângă ciotul Coloanei. Pietrarii erau cam speriaţi. Unul din ei a strigat, nu prea tare: „Bă, vedeţi că vine domnu’ Brâncuşi!” Se temeau de el, da nu ştiu de ce. Că era un om mărunt, mic de statură, cu o barbă prică, şi albă, şi neagră. Era îmbrăcat într-o haină trei sferturi, de culoare deschisă şi, ţin bine minte, avea în mână o ruletă de măsurat. Pe cap purta pălărie neagră. Era mărunt, dar bine legat. Mergea repede şi da mereu din mâini. Gesticula. Se ţinea de el scai o grămadă de domni, bine îmbrăcaţi, care tot scriau ceva în nişte carnete. Nu ştiu ce le spunea, da’ îl ascultau cu mare atenţie. Atunci a trebuit să plecăm. Cumnatu’ Niculae înhămase caii… Trebuia să mergem înapoi la Jii, să mai încărcăm o căruţă…

Valeriu Butulescu: L-ai mai văzut de-atunci pe Brâncuşi?

Ana Butulescu: L-am mai văzut o singură dată, în zilele următoare. Făcea poze cu un aparat de pozat. Noi nici nu ştiam atunci că acea Coloană este a lui Brâncuşi. Nu-i dădeam mare importanţă. Nu ne plătea el…

Valeriu Butulescu: Dar voi ce ştiaţi atunci? Cine credeaţi voi că a făcut Coloana?

Ana Butulescu: Noi ştiam că e Coloana lu’ Tătărăscu. Noi aşa credeam. Iar cel care făcea Coloana era Ioniţă Ţâganu’. Se căţăra pe schele ca o pisică. Apoi, mai târziu, când schelele s-au ridicat sus de tot, era singurul care se urca până în vârf. De-acolo i s-a şi tras, săracu’! A răcit pe schele. A murit de plămâni, în anu’ în care s-a terminat Coloana… Dumnezeu să-l odihnească!

Valeriu Butulescu: Cine era acest Ioniţă?

Ana Butulescu: Era copilu’ lu’ Mitu Ţâganu’ din Drăgoieni. Un ţâgan muncitor şi frumos. Stătea la părăul lui Mihalache Şorop. Juca înainte în horă, cu rumâncele, de ziceai că-i rumân. A răcit pe schele şi a murit. L-au îngropat la biserica de la Drăgoieni. Noi credeam că Ioniţă Ţâganu a făcut Coloana. Despre Brâncuşi, lumea vorbea că e inginer…

Valeriu Butulescu: Ai fost la lucru şi când s-au montat segmentele romboedrice?

Ana Butulescu: Alea ce mai sunt?

Valeriu Butulescu: Mărgelele acelea de fontă, turnate la Petroşani…

Ana Butulescu: Nu. N-am mai fost. În toamna acelui an, pe 13 octombrie, m-am măritat. Dar de câte ori mergeam la Târg, cu lapte şi brânză, mă uitam la Coloană. Era tare frumoasă. Primăria avea grijă. Erau multe flori în jur. Chiar şi în timpul războiului, locul acela era îngrijit…

Valeriu Butulescu: Când s-a stricat treaba?

Ana Butulescu: Pe vremea comuniştilor ăi dintâi. Pe timpul lui Dej. Atuncea locul rămăsese iar de izbelişte. În jurul Coloanei păşteau iar caii ţâganilor. Lumea vorbea că unii de la raion au vrut să o dea jos. Au tras de ea cu tractoru’. Da’ se vede că era bine făcută. N-a căzut.

Valeriu Butulescu: Ce aveau comuniştii cu Coloana?

Ana Butulescu: De unde să ştiu eu? Lumea vorbea că erau supăraţi pe Tătărăscu, care fusese liberal. Spuneau că Tătărăscu a stricat banii poporului pentru coloane fără sfârşit, în loc să dea pâine la clasa muncitoare. Trebuie să fi fost ceva adevărat la mijloc. Comuniştii îi luaseră lui Tătărăscu, şi moara de foc, şi casa boierească de la Poiana. Săracu’ om! A murit în puşcărie…

Valeriu Butulescu: Cine vă spunea aşa ceva?

Ana Butulescu: Era unu’ Firică al lu’ Comănescu. Mare activist de partid. El ne chema seara la şcoală şi ne punea să strigăm: „Stalin şi poporul rus/ Libertate ne-a adus!” El ne îndemna să ne întovărăşim!

Valeriu Butulescu: Dar când s-a schimbat atitudinea comuniştilor faţă de Coloană?

Ana Butulescu: În 1965, când a venit Ceauşescu la putere. Atuncea au aflat şi ei că această Coloană e valoroasă. Americanii au vrut să ne-o cumpere. Dădeau pe ea milioane de dolari. Lumea aşa vorbea. Înseamnă că era valoroasă.

Valeriu Butulescu: Crezi că era bine dacă o vindeam?

Ana Butulescu: Acuma ştiu că nu era bine. A devenit simbolul Gorjului. Da’ atuncea lumea socotea altfel. Era un târg bun, să iei milioane de dolari pe un stâlp de fier. Puteam să o vindem. Scoteam bani frumoşi. Şi noi făceam alta, la Petroşeni. Aşa vorbeau oamenii, pe la colţuri.

Valeriu Butulescu: Acum Coloana a devenit emblema municipiului Târgu Jiu…

Ana Butulescu: Am auzit. N-am mai fost la Târg de şapte ani. Da’ am văzut la televizor. S-au ocupat de ea, şi domnu’ Mischie, şi domnu’ Cârciumaru, şi domnu’ Călinoiu. Cinste lor! Iar eu, să nu uitaţi! Sunt cel mai în vârstă locuitor al satului Preajba. Sat de ciobani ungureni. Eu am lucrat la Coloană. Am pus şi eu la temelia ei câteva pietricele. Acolo, lângă schele, cu ochii mei l-am văzut pe Brâncuşi…

Preajba, 12 iulie 2009

Interviul a fost publicat pentru prima dată în volumul „Infinitul Brâncuşi”, apărut în august 2009 la Editura Măiastra din Târgu-Jiu

8 voturi

Încarc...

Publicat de Valeriu Butulescu in Interviuri, Memorii
1 comentariu »