Actualitatea ideilor lui Cincinat Pavelescu despre funcţia socială a epigramei, despre rolul ei în politică şi raporturile ei cu presa
Documentele studiate nu ne permit a reţine faptul că Cincinat ar fi fost înregimentat politic în partidele existente. Rezultă însă că a făcut politică în slujba ţării sale, a reîntregirii ei şi a culturii acesteia, în perioada 1917-1924, deci în timpul şi imediat după primul război mondial când – ocolind prin nordul continentului – ajunge la Paris, leagă importante prietenii, deschide un salon literar în care se întruneau personalităţi artistice franceze şi române, militează pentru recunoaşterea Unirii Transilvaniei, editează – ca director – „Le courrier franco-roumaine, poilitique, economique et litteraire” fără a fi sprijinit de oficialităţile noastre diplomatice.
Reîntors în România Mare, are dificultăţi în a-şi reocupa funcţia de magistrat, ce avusese până la război. Chiar după reuşita reîncadrării este mutat din instanţă în instanţă nereuşind a se stabili la Bucureşti pentru a fi în centrul vieţii culturale a României, acolo unde era dorit şi dorea din toată inima.
Potrivit susţinerilor lui Cincinat Pavelescu, epigrama are o funcţie socială, aceea de a scoate în evidenţă tarele societăţii şi a contribui prin aceasta la combaterea sau înlăturarea acestora. Este deci o armă de luptă socială, fapt confirmat de frecvenţa ei înainte de revoluţia franceză şi de relativa scădere a interesului faţă de aceasta după ce revendicările sociale vor scădea în intensitate.
Constatarea „Ca şi în literatură, epigrama s-a făcut temută şi în politică” aparţine lui Cincinat şi a fost făcută cu peste trei sferturi de secol în urmă. Tot de atunci datează şi aprecierea că „Sub toate guvernele de apăsare şi de dictatură ea devine revanşa spiritului contra forţei brutale”.
Atent examinator şi diriguitor al epigramei româneşti, Cincinat Pavelescu remarca faptul că „Jurnalismul tinde să înlocuiască nu numai satira şi epigrama, dar încă toate genurile literare, precum şi instituţiile sociale. Presa, uneori, nu mai e susţinătorul făţiş al unui regim, ci caută să i se substitue. S-ar putea zice că, azi, presa e oda şi ditirambul care s-a perimat din lipsa de epitete, nu din lipsa de eroi. Ea este elegia care plânge pe ruinele trecutului şi înlocuieşte elocinţa, critica şi morala”, subliniind că “Presa a devenit trâmbiţa de aur a reputaţiilor care se ridică şi epitaful lapidar al gloriilor care se duc. S-o salutăm dar cu simpatie şi cu oarecare teamă.”
Se pare că, după trecerea a o atâta vreme, constatările de atunci ale maestrului Cincinat se dovedesc a fi la fel de valabile, dacă nu cumva chiar şi mai şi!
Chiar dacă nu era încadrat politic, Cincinat nu ocolea problemele politicii şi ale oamenilor politici, creând epigrame dintre cele mai reuşite.
Cincinat a scris puţine epitafuri, printre care şi un:
Epitaf unui om politic
Nu-l plângeţi! Moartea îl răsfaţă
Şi-n dar i-aduce nemurirea,
Nimbându-i fruntea cu mărirea
Pe care n-a avut-o-n viaţă!
Cincinat a scris epigrame din care rezultă a fi luat atitudine faţă de rivalităţile oamenilor politici, precum:
[ Vaida şi Maniu ]
Că domnii Vaida şi Maniu
Se duşmănesc, ce vă miraţi!?
Şi Cain a omorât pe Abel!
Şi erau fraţi!
Lui C. Dissescu
Rotaţiunea cea mai bună,
Ce, ieri, de rege s-a semnat,
E că ministrul C. Dissescu
A fost numit iar avocat.
Pe soclul unui far stins
O, far înalt, obscur, sinistru!
Eu undeva te-am mai văzut,
Grozav te-asemeni c-un ministru
Ce-a licărit şi a căzut!
Marelui diplomat interbelic român îi sunt dedicate o hexagramă şi un catren în care autorul lor îi aprobă unele măsuri:
[Lui N. Titulescu]
[1]
Îţi va fi gloria eternă,
Căci şi-n politica internă
Când forţa ta-i amestecată,
Dai libertate lui Bujor;
Şi prin jurnal omorâtor
«Garda de fier» e dizolvată.[2]
Nicu nu-i om să dea cu barda,
Prea-i diplomat superior.
Când liberează pe Bujor,
E logic să suprime “Garda”.
Dimpotrivă, misiva având trei părţi, adresată altui politician român, dezaprobă gesturile politice ale acestuia:
[Lui Argetoianu]
[1]
Argetoianu nu-şi ascunde morga
Şi prin cinismu-i rece te uimeşte,
Ca Iuda pe Isus vându pe Iorga,
Zâmbind şi cu ţigara-n dinţi…
Dar, generos, savantul îi şopteşte:
«Eu fac mai mult ca treizeci de arginţi»[2]
Râzând de chinurile noastre,
Agetoianu, zile-ntregi,
Ne pune suliţa în coaste
Cu legi ce sunt fărădelegi.[3]
Argetoiene, răutatea
Noi ţi-o iertăm, căci ne iubeşti,
Dar ce va şti posteritatea?
Că-ţi datorăm fiscalitatea
Şi «pacea de la Bucureşti».
Tot aşa, Cincinat biciuieşte fără milă şi alte «personalităţi ale timpului» prin catrenele ce le adresează:
Unui ministru
Ministre, ţi-am scris o scrisoare
Şi nu ştiu, severa-ţi tăcere
E probă că eşti o putere,
Sau spune că eşti o putoare!
Unui puternic al zilei
Simplu ministru-ntr-un guvern
Steluţă gata să apună
Eşti rău, nedrept, te crezi etern!
Eternă-i numai fapta bună!
Actualul epigramist, Gheorghe Chirilă, deplânge – în cele două texte de mai jos – consecinţele pe care azi le-ar putea avea curajul de a aborda asemenea teme precum cele de mai sus:
Reflecţii amare
Săgeţile lui Cincinat
Azi prea puţini le-ar fi gustat,
Ba poate că păţea şi el
Cam ce-a păţit şi Păstorel.
şi
Paralelă, lui Cincinat
Mai ieri, cu epigramele-ţi măiestre,
Mereu elogii culegeai, maestre;
Azi, te-ai trezi purtat prin tribunale
Pentru pretinse „şifonări” morale.
Tot aşa, ca să fim la curent cu „situaţia politică actuală”, reproducem o constatare a epigramistului Ion Bucheru:
Partidele politice acţionează conjunctural şi confuz
Şefu-ntreabă (strict pro forma):
– Cine-i contra? Cine-i pentru?
…Gata, s-a votat platforma;
E de stânga – dreapta – centru!
Asemenea exemplificări am putea cita cu sutele dintre creaţiile epigramiştilor români actuali, publicate în revistele cenaclurilor ce cultivă epigrama, precum şi pe internet şi, mai rar, în restul presei noastre. Din păcate, cu rare excepţii, cei vizaţi de epigramele semenilor noştri nu ajung nici măcar a afla despre mesajul transmis prin aceste creaţii, dat fiind că, după cum ştim, numeroasele cărţi şi reviste cu epigrame apar în cel mult 400 exemplare care nu sunt suficiente nici măcar pentru a ajunge în bibliotecile epigramiştilor existenţi în ţara noastră.
Poate că editurile şi presa ar trebui să se implice – cu şanse mari de succes – în publicarea şi difuzarea epigramei şi altor creaţii umoristice, cât şi ca epigramiştii consacraţi să-şi mărească preocuparea făţă de difuzarea pe internet a producţiilor proprii, valorificându-şi şansele ca aceasta să fie cunoscută nu doar în ţară, ci şi pe întreg mapamondul.
Marele maestru al epigramei româneşti, Cincinat Pavelescu, atrage atenţia şi asupra unei probleme actuală şi acum, după cum era şi pe când dânsul afirma: „Succesul epigramei e pururea condiţionat de calitatea auditoriului. Publicul ales care te citeşte sau te ascultă completează pe scriitor. Această colaborare începe cu atenţia şi continuă cu înţelegerea şi se sfârşeşte prin etuziasmul nestăpânit al aplauzelor.” Desigur că se impun multe preocupări pentru rezolvarea unui asemenea deziderat. Putem totuşi să considerăm că Maestrul Cincinat poate fi mulţumit cel puţin de faptul că, iată, după 75 de ani de când aborda o asemenea importantă preocupare, anual se ivesc peste 25 de prilejuri la care publicul ascultă epigrame de bună calitate, prezentate de chiar autorii lor, invitaţi la festivalurile de epigramă românească organizate în toate părţile ţării noastre şi chiar şi peste hotarele ei.
fără voturi
Încarc...