Search Results

 29 decembrie 2016

„Asupra criticii” de Constantin Dobrogeanu-Gherea

Aveam de gând să scriem o schiță critică despre talentatul și simpaticul nostru nuvelist Barbu Ștefănescu-Delavrancea. Spre acest sfârșit am citit multe din criticile ce s-au scris despre dânsul și, citindu-le, ne-am schimbat ideea; ne-am hotărât să spunem câteva cuvinte despre critica noastră, despre cum este ea și cum ar trebui să fie. Aceste câteva cuvinte despre critică ne par trebuitoare înainte de a urma cu cercetările noastre.

Oricine își va arunca ochii asupra criticilor ce se fac la noi, fie în foiletoane, fie în reviste, nu va putea să nu se simtă mâhnit. Critica românească, cu foarte mici excepții, e cât se poate de deșartă, o critică de frunzăreală. E mare rețeta în literatura noastră, dar mai mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii, dușmani ai artistului, îl ocărăsc, îl numesc om fără talent, nulitate, așa din senin fără nici o motivare; alții, prieteni, îl ridică în slavă și iarăși fără de motivare. Astfel scriitorul ajunge după unii o nulitate, după alții un maestru, un talent fără pereche. Iar prieteșugul și dușmănia atârnă de niște factori care îndeobște n-au nici o legătură cu literatura, ca de pildă: colaborarea la aceeași revistă, înregimentarea în aceeași gașcă literară, ba de multe ori își vâră coada și politica de partid. Așa că un scriitor care e maestru, talent mare, geniu când face parte din partidul politic al criticului, ajunge nulitate când trece în alt partid.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 iulie 2016

Săptămâna filmului românesc despre Marele Război

În perioada 25-31 iulie 2016, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română (ANF), în parteneriat cu Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), organizează, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforiei nr. 2), evenimentul „Săptămâna filmului românesc despre Marele Război”. Proiecţiile de filme din cadrul retrospectivei sunt însoţite de expoziţia de fotografii „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, oferită de ONCE şi găzduită în foaierul Cinematecii Eforie. Expoziţia ilustrează cele mai reprezentative cimitire şi monumente de război, de pe teritoriul României, dedicate militarilor români care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial.

afis_film

Afiş realizat de Sebastian Radeş

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...
 10 decembrie 2012

Making Waves – la final

Festivalul cinematografiei româneşti la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, s-a încheiat în seara zilei de 5 decembrie 2012 cu proiecția celui mai titrat film românesc al anului, „După dealuri”, în prezența actrițelor Cristina Flutur și Cosmina Stratan. Sala Walter Reade din cadrul Lincoln Center s-a dovedit neîncăpătoare, iar mulți dintre cei veniți la un bilet în plus nu au putut intra, trebuind să aștepte lansarea americană din februarie 2013. Chiar în ziua închiderii festivalului organizat de Romanian Film Initiative și Film Society of Lincoln Center, cotidianul The New York Times a publicat un interviu cu regizorul filmului, Cristian Mungiu, intitulat „Guiding Stars Who Had Never Acted Before”.

Oana Radu, Corina Şuteu, Ursula Wolcz, Mihai Chirilov şi Florin Mihăilescu (foto de Julie Cunnah)

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 19 octombrie 2012

Scrisoare deschisă: La Milano voi fi singur

Câteva zile mai sunt până când se va deschide prima ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Milano. De mult se ştie, aproape de la începutul anului, că printre cei trei scriitori din Europa, invitaţi de onoare ai manifestării aflată sub patronajul Consiliului Europei, alături de un nord irlandez şi un francez, se numără şi un român, subsemnatul Adrian Munteanu, autorul a şapte volume de sonete, membru al Uniunii Scriitorilor din România. De aproximativ o lună, organizatorii Târgului milanez m-au anunţat că am fost ales să mi se decerneze, într-o conferinţă de presă care va avea loc în 28 octombrie, ora 10, marele premiul al acestei ediţii inaugurale a Târgului Internaţional de Carte, premiul european NUX. Un sonetist român premiat chiar în patria lui Petrarca!

Pe parcursul lunilor din urmă, organizatorii au trimis adrese tuturor instituţiilor româneşti care îşi asumă sarcini culturale, adrese prin care anunţau că un scriitor român urmează să deschidă seria premiilor acestui eveniment, îşi exprimau „onoarea de a celebra cultura română în Europa”, şi îi invitau să devină, în mod gratuit, parteneri ai manifestării. Singura lor obligaţie, mai mult morală, era aceea de a populariza evenimentul, de a se lăuda cu truda şi izbânda scriitorului care îi reprezintă. Pentru aceasta, sigla instituţiei respective ar fi tronat pe site-ul Târgului milanez de carte. Singura instituţie care a răspuns acestei invitaţii a fost Primăria Braşov, oraşul meu natal, a cărei siglă se poate vedea pe site-ul www.saloneinternazionaledellibro.it.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 13 voturi
Încarc...
 6 octombrie 2011

Killer Elite: Înfruntarea

În regia lui Gary McKendry şi cu o distribuţie de zile mari formată din Jason Statham, Clive Owen, Robert De Niro, Yvonne Strahovski şi Dominic Purcell, thrillerul de actiune „Killer Elite: Înfruntarea” („Killer Elite”) va rula, începând de vineri, 7 octombrie 2011, la cinematografele bucureştene Hollywood Multiplex Bucureşti Mall, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex (Băneasa), la cinematografele din reţeaua Cinema City – Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Baia Mare, Bacău, Brăila, Arad, Timişoara, Piteşti şi Constanţa, precum şi la Odeon Cineplex Cluj-Napoca.


Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...
 21 decembrie 2010

Oglinda mării

Editura pentru Literatură Contemporană, sub auspiciile Universităţii din Bucureşti, Director Lidia Vianu (Catedra de Engleză), în colaborare cu Consiliul Britanic şi Institutul Cultural Român, a publicat volumul „Oglinda mării / The Mirror of the Sea” de Joseph Conrad, ediţie bilingvă, trandusă de Lidia Vianu, cu o Introducere de George Sandulescu.

Volumul poate fi consultat şi descărcat la adresa de internet http://editura.mttlc.ro/conrad-vianu.html.

Continuare »

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...


Rezultatele cautarii dupa 'regiment'.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

noiembrie 2024
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Arhiva

Categorii

Meta

Fani pe Facebook

Cele mai recente comentarii