12 decembrie 2008

De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul

Cunoscutul istoric Neagu Djuvara povesteşte istoria lui Vlad Ţepeş în cartea audio „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul„, apărută la Humanitas Multimedia, cu acelaşi farmec cu care ne-a obişnuit. Chiar de n-ar fi adevărate decât o zecime dintre faptele ştiute despre domnitorul român şi tot ar fi fost de-ajuns să frapeze imaginaţia contemporanilor – mai cu seamă a celor care au avut de suferit de pe urma lui. Într-atâta încât numele lui Dracula a devenit, cu vremea, un adevărat simbol al cruzimii gratuite, diabolice, iar astăzi, oricât ne-am strădui, nu mai putem desfăşura şuviţa încâlcită a vieţii şi faptelor adevărate ale lui Vlad Vodă zis Ţepeş, zis Dracula.

Iată un fragment reprezentativ pentru calităţile de povestitor ale lui Neagu Djuvara:

„De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul” conţine:
1. De unde vine porecla de Dracula sau Draculea (04:55)
2. Vlad Dracul este un mândru cavaler feudal… (03:09)
3. Vlad Ţepeş se urcă pe scaunul de la Târgovişte (33:23)
4. Ce i se întâmplă lui Vlad Ţepeş când trece Carpaţii în Ardeal (07:32)
5. Vlad Ţepeş stă 12 ani în Ungaria, prizonier al regelui Matei Corvin (02:57)
6. A III-a domnie a lui Vlad Ţepeş şi moartea lui (02:59)
7. Ce nemaipomenite poveşti s-au scris despre Vlad Ţepeş chiar de pe vremea când trăia (09:13)
8. Romanul Contele Dracula al lui Bram Stoker (04:11)

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de mai îndepărtată origine aromână care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi, profesori şi oameni de ştiinţă. Şi-a făcut studiile la Paris: licenţă în litere (istoric), 1937; doctorat în drept, 1940; doctorat de stat în litere (filozofie a istoriei), 1972; diplomă a Institutului de Limbi şi Civilizatii Orientale (I.N.A.L.C.O.), 1988. În 1941 participă cu Regimentul 6 Dorobanţi de Gardă „Mihai Viteazul“ la campania din Basarabia şi Transnistria. În 1943 intră prin concurs la Ministerul de Externe. La 23 august 1944 e trimis de Mihai Antonescu curier diplomalic la Stockholm pentru reluarea negocierilor de pace cu URSS. Guvernul de după 23 august 1944 îl numeşte Secretar de Legaţie în Suedia, unde stă până la preluarea definitivă a puterii de către comunişti în toamna anului 1947, când hotărăşte să nu se întoarcă în ţară. Din 1948 până în 1961 şi din 1984 în 1989 a activat în sânul exilului românesc (Comitelul de asistenţă pentru românii refugiaţi, Radio Europa Liberă, Fundaţia Carol I, Casa Românească etc). Între 1961 şi 1984 a stat în Africa subsahariană, în calitate de consilier diplomatic şi juridic la Ministerul de Exteme al Republicii Niger. În virtutea acestei funcţii, a călătorit mult în Africa, Europa şi America. În 1990 s-a întors în ţară, fiind, din 1991 în 1997, profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti.