3 octombrie 2008
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul semnat de Al. Dimitriu-Păuşeşti analizează opera lui Louis Aragon, pe numele său adevărat Louis-Marie Andrieux (3 octombrie 1897 – 24 decembrie 1982).
Niciunul dintre marii poeţi ai Franţei contemporane nu a trăit mai intens evenimentele, nu a participat mai activ la istorie decât Aragon. Ca şi Victor Hugo – de la care s-a reclamat şi al cărui exemplu de cetăţean şi de poet l-a urmat – Aragon este din plin „ecoul sonor al epocii sale”. Datorită lui, poezia evenimentului este reintrodusă în poezia franceză, după multe tentative febrile de a o statornici pe drumul ermetismului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară
16 iunie 2008
Fragmente din lucrarea „Istoria literaturii italiene” de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965:
„Dacă deschizi acum Decameronul şi citeşti doar prima nuvelă, ai impresia că ai căzut din nori şi te întrebi împreună cu Petrarca: ‚Cum am venit eu oare aici, sau când?’ Nu este o evoluţie, ci o catastrofă sau o revoluţie care, de la o zi la alta, îţi înfăţişează lumea schimbată. Aici, Evul Mediu nu este numai negat, dar luat în râs.”
Continuare »
Încarc...
Publicat de Iulia Muşat in Critică literară, Cărţi
8 aprilie 2008
Paşii pierduţi prin sala tablourilor fără nume, împart ecoul celor ce au trecut din prezent, către amintire pe calea mea. Rămăsiţe de trecut, curbează lumina în cercuri concentrice, tot mai fade din interiorul fiinţei mele, către marginea care mereu este viitor necunoscut.
Astăzi şerpuiesc pe poteca vie, către galeria numelor uitate, numere închise dincolo de retina împietrită într-o clipă de efemeritate. Chipuri de viaţă… chipuri dintr-o viaţă… a mea… Gândul se opreşte în aşteptarea cuvântului.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Mirela Nicoleta Toniţă in Eseuri
19 martie 2008
Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede ţâşnită din cremene când o izbeşte amnarul. Aş compara-o, de asemenea, cu un mic lampion veneţian care, înconjurat de umbra nopţii, dă lumina-i capricioasă şi străluceşte ca o candelă ambulantă pe întunericul mişcător şi rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfăşurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligenţa subtilă şi pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în feţe strălucitoare şi multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit şi se răsfrânge în minţile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumuseţează claritatea unei oglinzi de preţ.
Continuare »
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Epigrame
