22 august 2007
După ce ai citit noul roman al lui Dan Perşa, „Cu ou şi cu oţet” (editura Cartea Românească, 2007), începi să ai dubii în privinţa eventualei sale clasificări: e un roman cuminte, mimetic, care cultivă fabulosul şi valorifică la maximum disponibilitatea către imaginaţie a autorului, sesizabilă şi din cărţile anterioare sau, după cum subtitlul („hărţuire textuală”) ne avertizează, un joc inteligent cu formulele, tonalităţile şi procedeele epicului?
E drept, titlul te trimite la o sancţionare verbală care face regretabilă orice pedeapsă fizică, dar motto-urile amintesc prompt cum că oul şi oţetul sunt „simboluri ale pătimirii lui Iisus”. Deschizi cartea şi înaintezi: ticurile scriitorului sunt, cu siguranţă, cele ale unui ludic incurabil, cu o detentă stilistică aptă să-l plaseze printre virtuoşii genului.
Articolul integral din Adevărul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
Cine s-ar fi gândit să-l primească pe Alexandre Dumas între nemuritorii Academiei Franceze la mijlocul secolului al XIX-lea, la împlinirea a cincizeci de ani şi după ce îi apăruseră cele mai populare cărţi, citite de atunci până astăzi de generaţii întregi – Cei trei muschetari, Contele de Monte-Cristo? Abia în 30 noiembrie 2002, la bicentenarul naşterii lui Dumas, rămăşiţele sale pământeşti ajung în Panteon.
Înaintea acestui omagiu postum, cel mai popular autor francez din lume primise alt fel de omagiu adus de Arturo Perez-Reverte prin Clubul Dumas (tradus în româneşte de Mihai Cantuniari, Editura Polirom, 2004). Scriitorul spaniol a inaugurat şi o serie de romane istorice Căpitanul Alatriste, având ca erou un frate bun al muschetarilor. Arturo Perez-Reverte a devenit, la cincizeci de ani, membru al Academiei spaniole.
Alexandre Dumas are însă şi alt urmaş, cel puţin tot atât de spectaculos: este georgianul Grigori Şkartişvili, născut în 1956 la Tbilisi şi stabilit la Moscova, un prestigios editor şi traducător din japoneză şi din engleză, dar care scrie sub pseudonimul Boris Akunin. Din 2000 se dedică ficţiunii şi cele 25 de romane (scrie trei cărţi pe an) s-au vândut în tiraje ce au depăşit patru milioane de exemplare. Într-un interviu, recunoştea că a vrut să-i ofere soţiei (care citise încântată Numele trandafirului şi nu găsea nimic similar în proza rusă), un roman care să-i placă şi să o amuze.
Articolul integral din Adevărul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
15 august 2007
Cine este misterioasa făptura pe care rapsozii antici o implorau ca pe o divinitate pentru a le insufla forţa de a intona epopei (aşa cum o face Homer, în Iliada: „Cântă, zeiţă, mânia ce-aprinse pe Ahil-peleianul…”), care îl călăuzea pe Dante în periplul său paradisiac, pe care o idolatrizau romanticii, sub diferite chipuri şi nume?
Figură principală în mitologia culturală, Inspiraţia îi bântuie şi astăzi pe scriitori, dovadă – Mironosiţele de Federico Andahazi (Editura RAO, 2007, col „rao contemporan”, traducere de Ileana Scipione), o mică bijuterie în care subiectul îl constituie pactul scriitorului romantic cu inspiraţia, ca şi biografia fabuloasei făpturi.
Articolul integral din Adevărul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Cărţi, Ştiri
25 iulie 2007
Paul Valéry spunea undeva că inspiraţia nu e starea în care un autor scrie, ci mai curând starea în care acesta speră să-şi aducă cititorii.
Fără a fi afirmat explicit aşa ceva, Ernesto Sábato se situează, în mod clar, pe o poziţie asemănătoare, mai ales dacă ne raportăm la volumul Înainte de tăcere (Antes del fin, 1998)*. Un volum ce reprezintă, în acelaşi timp, o carte de memorii, dar şi un veritabil testament (literar şi nu numai) al scriitorului argentinian.
Reluând o serie de idei exprimate încă din paginile romanului Abaddon Exterminatorul, în special cele referitoare la rolul şi destinul artei în lumea contemporană, Sábato reuşeşte, şi în acest text, să treacă dincolo de graniţele clar definite ale discursului strict autobiografic şi să vorbească, aşa cum a făcut-o, de altfel, încă din Tunelul (1948), despre om şi despre problemele esenţiale ale condiţiei umane în epoca modernă.
Articolul integral din Adevărul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
Mircea Cărtărescu:
Într-un roman poţi vehicula teorii ştiinţifice fără să ai pretenţia de adevăr, teorii metafizice fără să construieşti sisteme, teorii religioase fără să vrei să converteşti pe nimeni. O faci pentru frumuseţea lor, pentru umanitatea lor mai bogată decât ar putea fi orice scriere prea strictă.
Cred că una dintre marile probleme ale scriitorilor de azi e că citesc doar literatură. Întotdeauna va câştiga cel cu o adevărată cultură, în care se includ matematicile, filozofia, ştiinţa, mistica, dar şi fenomenele de zi cu zi ale culturii populare: muzici, vestimentaţie, gadgeturi, stencils, iPods şi iPhones, bloguri şi chatting etc.
Interviul integral din Cotidianul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Interviuri
18 iulie 2007
Literatura memorialistică, alcătuită din jurnale intime, corespondenţă, confesiuni şi amintiri, denumită de Tudor Vianu „literatura subiectivă”, are o funcţie cognitivă în definirea unor personalităţi din trecut, în cercetarea fenomenului literar, artistic şi ştiinţific dintr-o anumită epocă.
Evident, toate categoriile literaturii subiective trebuie privite cu o anume circumspecţie, impusă de însăşi substanţa lor, însă asupra gradului autenticităţii conţinute nu e necesar să planeze o atitudine preconceput dubitativă. Dimpotrivă, pot releva adevăruri confirmate şi pe alte coordonate.
Articolul integral din Adevărul…
Încarc...
Publicat de Lucian Velea in Ştiri
