Evocări şi documente literare inedite
Literatura memorialistică, alcătuită din jurnale intime, corespondenţă, confesiuni şi amintiri, denumită de Tudor Vianu „literatura subiectivă”, are o funcţie cognitivă în definirea unor personalităţi din trecut, în cercetarea fenomenului literar, artistic şi ştiinţific dintr-o anumită epocă.
Evident, toate categoriile literaturii subiective trebuie privite cu o anume circumspecţie, impusă de însăşi substanţa lor, însă asupra gradului autenticităţii conţinute nu e necesar să planeze o atitudine preconceput dubitativă. Dimpotrivă, pot releva adevăruri confirmate şi pe alte coordonate.