8 decembrie 2008

Gala Premiilor Manuscriptum

Miercuri, 10 decembrie 2008, de la ora 19:00, la Centrul Tinerimea Română (str. Johann Gutenberg nr. 19, vis-a-vis de Teatrul Bulandra), Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează cea mai importantă manifestare a sa din anul 2008: Gala Premiilor Manuscriptum.

Aşezată pe temelia fostului Premiu Perpessicius (acordat, din păcate, cu mari intermitenţe), Gala îşi propune să dea o notă cât mai înaltă străduinţelor Muzeului Naţional al Literaturii Române de împrospătare a imaginii sale publice.

Un juriu alcătuit din Ion Pop (preşedinte), Alexandru Cistelecan, Daniel Cristea-Enache, Tudorel Urian şi Radu Călin Cristea (membri) a selectat în vederea premierii ceea ce a considerat a fi cele mai importante apariţii editoriale din anul în curs. Alte premii vor fi acordate unor instituţii şi personalităţi culturale fără de care 2008 ar fi fost mai fad şi lipsit de inspiraţie. Aşadar, vor fi înmânate următoarele premii: Marele Premiu „Manuscriptum”, Premiul pentru Opera Omnia, Premiul pentru Poezie, Premiul pentru Proză, Premiul pentru Critică literară, Premiul pentru Debut literar, Premiul pentru Traducere, Premiul Special, Premiul pentru Instituţie culturală, Premiul pentru Ediţii critice, Premiul pentru memorialistică.

Toată floarea cea vestită a literaturii române şi-a confirmat acordul de a participa la sărbătoarea Galei. Pentru a menţine suspansul, organizatorii menţionează doar că vor fi prezenţi la Gala Premiilor Manuscriptum, fie ca simpli spectatori, fie ca premianţi, personalităţi de talia unor Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu sau Horia Roman Patapievici. Va fi un spectacol conceput ca atare, cu Toni Grecu asigurând prin prezentarea sa o ţinută de o surâzătoare sobrietate.

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook