3 septembrie 2007

Viciile scriitorilor români, pârâte de memorialistică

Alcoolici depresivi, amatori de droguri şi, mai ales, clienţi frecvenţi ai bordelurilor din toată lumea. Literatura română a cunoscut prin autorii ei mai toate viciile, iar diaristica şi contemporanii nu le-au trecut cu vederea.

Pe Eliade îl epuizau orgiile, Cioran se chinuia să stea departe de pahar, Mateiu Caragiale număra zilele în care a rezistat fără tutun, femei şi alcool, iar pe Ion Barbu l-a prins nevasta cu cocaina în buzunar. Patimile scriitorilor autohtoni ies la iveală, fără menajamente, din paginile de corespondenţe, jurnale şi memorii.

Articolul integral din Cotidianul…

SlabAcceptabilOKBunExcelent fără voturi
Încarc...

3 thoughts on "Viciile scriitorilor români, pârâte de memorialistică"

  1. Iulia Muşat spune:

    Extrem de interesant. Atâta că e nevoie de mult discernământ ca să citeşti ce scrie acolo. Iar premisa pe care construiesc autorii articolului e jalnică dintr-un început. Un singur exemplu: „Nu!” al lui Eugen Ionescu nu poate fi adus ca argument într-o astfel de demonstraţie; este cunoscută (în domeniu) miza juvenilă şocantă pe care o fixează ca scop în sine autorul. Iar restul exemplelor pornesc de la ideea că jurnalele prezintă adevăruri, iar când scriau despre ei înşişi ţineau mâna pe Biblie; ceea ce e fals, pentru că jurnalul e o convenţie literară ca oricare alta. Cât despre părerile unora despre alţii… poate ar fi trebuit să se fi discutat şi amiciţiile şi inamiciţiile literare: se urau şi se iubeau între ei ca orice om pe pământul ăsta. Viciile rămân, dar, sincer, pasiunea pentru femei a lui Eliade pe mine mă afectează foarte puţin. Teamă-mi e că articolele de genul ăsta ar trebui publicate în reviste de specialitate. Altfel, rămâne în picioare sărmanul Eminescu; citiţi partea a II-a din „Scrisoarea I”: „Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă”.

  2. Lucian Velea spune:

    Există o tendinţă de mitizare a marilor scriitori, a marilor artişti în general, iar astfel de articole ne amintesc că, la urma urmei, au fost şi ei oameni.

  3. Iulia Muşat spune:

    :) De acord. Atâta timp cât suntem conştienţi că le studiem arta, nu viaţa; şi cât (mai rău chiar) nu le folosim detaliile biografice ca pe scuze să nu-i citim.
    Oricum, pentru cei interesaţi, există în arhivele „Dilemei” un număr excepţional care se înscrie în campania de „denigrare” a numelor mari ale literaturii noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook