24 martie 2015

Prin Bucureștii lui Mircea Eliade

Sâmbătă, 28 martie 2015, de la ora 17:00, ARCEN – Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate invită bucureștenii la un nou traseu – cultural pietonal, intitulat „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade”, care aduce în atenție o zonă reper pentru Bucureștii începutului de secol XX. Participarea la traseu este gratuită.

Prin Bucurestii lui Eliade

Traseul se desfășoară în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 28 martie – 5 aprilie 2015, de la ora 17:00, în perimetrul străzilor: Mântuleasa – Romulus – Popa Soare – Dimineții – Pictor Romano – Sf. Ștefan – Plantelor – Negustori – Dumitru Stăniloae – Calea Moșilor – Sfinților, având ca punct de pornire Biserica Mântuleasa (str. Mântuleasa, nr. 20) și punct final pe str. Radu Cristian.

Traseul aduce pentru prima dată în fața publicului o serie de elemente de mitologie urbană (tramvaiul, liftul, fereastra, podul și pivnița, scara și trăsura), toate preluate din literatura fantastică a lui Mircea Eliade.

Traseul „Prin Bucureștii lui Mircea Eliade” cuprinde istoria și poveștile mahalalelor Negustori, Sfinților, Mântuleasa și Vergului, legătura acestor locuri cu Mircea Eliade – casa cu mansardă, Școala Mântuleasa, Foișorul de Foc, casa lui Mircea Vulcănescu – dar și istoria prezenței personajelor lui Mircea Eliade în acest spațiu „încărcat de semne magice”.

Traseul se dorește a fi o alternativă pietonală a Capitalei, un traseu care valorifică patrimoniul construit și imaterial al Bucureștilor și care contribuie la salvarea memoriei orașului.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook