29 iulie 2013

Cu bastonul prin Bucureşti

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN) a lansat sâmbătă, 27 iulie 2013, un nou traseu cultural al Capitalei, în cadrul proiectului “Cu bastonul prin București”. Primele două tururi ghidate organizate sâmbătă, 27 iulie, și duminică, 28 iulie, s-au bucurat de participarea a peste 200 de persoane, de toate vârstele, dornice să descopere oraşul pas cu pas.



Proiectul “Cu bastonul prin București”, aflat la cea de-a patra ediție, include anul acesta în traseul ales și zone cândva reper pentru viaţa culturală a oraşului, care se găsesc astăzi într-o îngrijorătoare stare de degradare.

Prin această iniţiativă, ARCEN încearcă să atragă atenția locuitorilor orașului asupra necesităţii salvării acestor zone istorice şi de patrimoniu neglijate de autorităţi, marcate în mod vizibil de nepăsare şi incoerență urbanistică.

Cu joben şi baston, ghizii ARCEN îi aşteaptă și în următoarele week-end-uri pe toți cei care doresc să afle mai multe despre istoria şi societatea orașului București.

ARCEN a pregătit o serie de povești interesante despre cofetăriile capitalei interbelice, despre grădinile și teatrele de vară, despre pasiunea bucureștenilor pentru filme şi cărţi, dar și despre primari ai Bucureștiului care rămân până astăzi repere incontestabile.

Proiectul “Cu bastonul prin București” continuă până pe 8 septembrie 2013, în fiecare sâmbătă și duminică, sâmbăta de la ora 11:00 și duminica de la ora 18:00, punctul de plecare fiind de fiecare dată Cercul Militar Național. Participarea la turul ghidat pietonal este gratuită.

Traseul cultural se desfăşoară pe o distanţă de doi km, în perimetrul străzilor: Calea Victoriei – str. Constantin Mille – str. Ion Brezoianu – str. Ion Zalomit – str. Ion Câmpineanu – str. Benjamin Franklin – str. Nicolae Golescu – Bulevardul Magheru şi durează două ore.

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook