Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.
Câteodată mă las dusă de viaţă şi, deşi ştiu cât valorează ea, mă abandonez pe de-a întregul şi atunci nu mai are pentru mine nici o însemnătate întrebarea: ”To be or not to be?”
Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de aţi îmbogăţii mintea şi sufletul şi, gândul că suntem trecători în lume. ”Memento mori”, nu este un adagio al tristeţii, nici al resemnării, ci un semnal de alarmă care vrea să te ţină într-o permanentă stare de veghe – zicând: ”Bagă de seamă ce faci cu viaţa ta, că nu e veşnică!” Ne facem iluzii că suntem stăpâni pe el, însă el şi viaţa ne stăpânesc.
Cartea aceasta am primit-o în dar de ziua mea şi în aproape doi ani încă nu-mi găsisem timp pentru ea. Am luat-o în călătorie, convinsă fiind că un titlu atât de neincitant îl poate purta doar una dintre acele cărţi pe care le citeşti uşor şi cu detaşare, nicidecum o poveste captivantă.
Libanezul Amin Maalouf scrie cu mare uşurinţă şi se strecoară abil, precum corabia contrabandiştilor genovezi de mastic din Chios în apele Mediteranei, printre controversele iscate de apropierea Anului Fiarei, aşteptat în acele vremuri în 1666.
Călătoria iniţiatică pe care o consemnează Embriaco Baldassare, negustorul de rarităţi din Gibelet, răsuceşte trei odgoane ale planurilor povestirii într-un singur jurnal: călătoria în sine, de la Gibelet – străvechiul oraş Byblos denumit astfel în timpul cruciadelor – la Londra, fascinaţia crescândă a semnelor mistice exercitate asupra unui spirit cartezian de negustor respectat şi neintenţionata descoperire de sine la capătul unui drum epuizant.
Cu fiecare clipă care trece simt că am mai adăugat ceva la ceea ce aveam de spus. Oare câte cuvinte nerostite vor rămâne în şiragul gândurilor mele, în lupta cu necruţătorul timp? De ce ne este uneori atât de teamă de a spune ceea ce simţim, ceea ce gândim? Viaţa trece cu o viteză uimitoare. Poate că e momentul de a nu mai lăsa cuvintele să se mai piardă, de a avea încrederea şi forţa de a spune lucrurilor pe nume. Adun din fiecare lacrimă litere, una câte una. Timpul îmi arată că speranţa încă mai trăieşte, sufletul meu o ţine în viaţă. Cuvintele spun că voi găsi ceea ce caut la momentul potrivit.
Timpul meu e măsurat în secunde… vise, speranțe, bucurii, iubire. Timpul meu e măsurat în ore… tristețe, regrete, dor. Secunde și ore, fire de nisip într-o clepsidră, prin care eu, om mare, aș vrea să mă joc asemenea copiilor cu baloane de săpun, să-mi atingă fruntea, umerii, inima. Le zâmbesc, încerc să le mângâi cu finețea unei aripi de fluture… de teamă să nu le sparg. Firele de nisip curg amestecate, lăsându-mi doar amintirea și uneori simt cum mă risipesc. În clepsidra mea, răsturnată între început și sfârșit, orele au gust de irosire. În clepsidra mea, întoarsă între răsărit și apus, secundele mele au gust de triumf. Nisipul desenează viața, o viață în care fiecare secundă, fiecare oră poartă amprenta trecerii tale prin viața mea.
Fragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900 – 31 iulie 1944, dispărut în cursul unei misiuni militare) este semnat de Irina Eliade:
„În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial – ani tulburi şi grei în decursul cărora Franţa se străduia să-şi restabilească echilibrul – traiectoria înscrisă de operele semnate de Saint-Exupéry părea să se suprapună atât de exact peste cea trasată de faptele săvârşite de aviatorul căzut la datorie în vara anului 1944, încât a dat naştere unui mit, după cum reiese din mărturiile cuprinse în cele două numere consacrate, în 1947, de revista Confluences scriitorului dispărut.”
Vineri, 26 iunie 2009, are loc premiera în România a filmului francez „Împreună” („Ensemble C’est Tout”), o dramă romantică cu Audrey Tautou, Laurent Stocker şi Guillaume Canet în rolurile principale. Filmul este realizat de Claude Berri, în calitate de scenarist, regizor şi producător. Premiera va putea fi vizionată la Hollywood Multiplex – Bucureşti Mall şi Movieplex – Plaza Romania.
Când mă apuc de scris, alunec fără să vreau într-o anumită manieră stilistică şi chiar dacă sunt convinsă că scriu numai pentru mine, tot adopt o anumită poză, iar gândurile mele refuză să se scurgă pe hârtie aşa cum sunt prin braţul, degete şi peniţa stiloului cu care scriu şi s-ar putea spune că nu capul dirijează stiloul, ci invers.
3 voturi
Încarc...
