29 iunie 2009

Antoine de Saint-Exupéry şi sensul acţiunii

Antoine de Saint-ExuperyFragmente din volumul „Scriitori francezi”, apărut la Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978 – articolul despre Antoine de Saint-Exupéry (29 iunie 1900 – 31 iulie 1944, dispărut în cursul unei misiuni militare) este semnat de Irina Eliade:

„În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial – ani tulburi şi grei în decursul cărora Franţa se străduia să-şi restabilească echilibrul – traiectoria înscrisă de operele semnate de Saint-Exupéry părea să se suprapună atât de exact peste cea trasată de faptele săvârşite de aviatorul căzut la datorie în vara anului 1944, încât a dat naştere unui mit, după cum reiese din mărturiile cuprinse în cele două numere consacrate, în 1947, de revista Confluences scriitorului dispărut.”

„Numeroşi ‚martori’ evocă clipele petrecute alături de prietenul lor pe malurile Senei sau vorbesc despre calităţile camaradului lor de arme, numindu-l ‚poet al acţiunii’, ‚prinţ’ sau ‚magician’. Cele câteva articole dedicate operei, printre care cel substanţial semnat de Roger Caillois, par înecate în noianul de laude aduse soldatului, ale cărui vorbe şi fapte sunt supradimensionate şi proiectate într-un univers atemporal.”

„Domeniul legendei se îmbogăţeşte cu un nume – Saint-Exupéry –, tot atât de prestigios ca cele purtate cu veacuri în urmă de cavalerii porniţi în căutarea absolutului şi cu relatarea unei vieţi edificatoare. Omul profund ancorat în epoca sa se îndepărtează, cedând locul unui erou care se înalţă din ce în ce mai sus pentru a se mistui în văzduh ca zeii nemuritori sau ca celebrul ‚mic prinţ’ aflat în tranzit pe pământul oamenilor.”

„Pluralitatea lecturilor efectuate, din 1928 şi până azi, destramă legenda simplificatoare vehiculată în primii ani, propunând în schimb diverse căi de acces cititorului dornic să înţeleagă mesajul unei opere făurite de un om ale cărui acţiuni reprezintă un grafic alcătuit atât din linii convergente, cât şi din linii divergente. Considerând că realitatea conţine un tâlc mai profund decât legenda, vom căuta să schiţăm etapele parcurse de Saint-Exupéry, scrutând operele prin care autorul continuă să vorbească unui număr impresionant de cititori aflaţi pe tot cuprinsul globului, aşa cum rezultă din anchetele recent efectuate, care atestă că Saint-Exupéry se numără printre scriitorii sec. XX cu cea mai mare audienţă.”

„Prima operă semnată de Saint-Exupéry, Courrier-Sud, apare în 1928, epocă în care speculaţiile elaborate în cabinete de lucru perfect izolate de lumea exterioară începuseră să devină suspecte. Grăitor în acest sens este ‚procesul’ intentat cu un an înainte de Montherland fostului său mare magistru întru energie, Maurice Barrès. Locul profeţilor, ale căror cuvinte nu aveau garanţia faptului trăit, este luat de trei scriitori care nu-şi îngăduiau să relateze în operele lor decât ceea ce au constatat, simţit şi gândit în cursul acţiunii: Montherlant, Malraux, Saint-Exupéry. Atât fostul combatant Montherlant, cât şi cei doi scriitori mai tineri, viitori combatanţi, Malraux şi Saint-Exupéry, refuză valorile îndeobşte admise în epoca respectivă, căutând în acţiune un prilej pentru depăşirea condiţiei umane. Pornind din acelaşi punct, drumurile celor trei scriitori, în profund dezacord cu epoca lor, se despart.”

„Refuzul lui Saint-Exupéry de a accepta valorile promovate de societatea căreia îi aparţinea este atât de puţin spectacular, încât poate fi confundat ce aspiraţia comună tinerilor din generaţia sa: realizarea unor performanţe sportive. Destinul omului – şi implicit al scriitorului – este pecetluit în clipa când tânărul sublocotenent de rezervă se angajează ca pilot al unei linii civile. La bordul avionului, Saint-Exupéry face prima sa descoperire ale cărei consecinţe le va analiza neîncetat în decursul operelor sale: pământul este un element ostil omului. Ca atare, trebuie cucerit.”

„Prima etapă din cariera lui Saint-Exupéry se încheie în clipa când cel ce planează deasupra planetei sesizează raportul de adversitate dintre cele două elemente în contact: natura şi omul.

Singur. Pe ecranul altimetrului scânteiază soarele. Lumina este minerală ca şi solul. Gingăşia, parfumul, fragilitatea a tot ce este înzestrat cu viaţă, sunt abolite. Şi totuşi, sub vesta de piele, un trup cald şi vulnerabil, Bernis. Sub mănuşile groase, mâini care ştiau să mângâie cu dosul palmei faţa ta, Geneviève. (Courrier-Sud)

Tânărul care părăsise pământul hotărât să uite valoarea afecţiunii pentru a-şi verifica propriile sale forţe, descoperă preţul lucrurilor efemere.”

„Duşmanul principal al omului – constată Saint-Exupéry în timp ce planează deasupra unei planete ‚pustii’ – este distanţa. Oamenii trăiesc pe pământ izolaţi, chiar şi în centrele de mari aglomerări, la fel de izolaţi ca pilotul închis în cabina sa. Mesajele trimise şi recepţionate pe pământ nu diferă esenţial de cele emise de posturile de radio instalate pe aerodromuri: ‚Ceaţă deasă, teren moale’. Şi totuşi… Cuvintele ar putea spune şi altceva dacă oamenii nu ar închide obloanele caselor pentru a dospi gândurile şi visele lor nemărturisite şi mai ales cumplita neîncredere în gândurile şi visele celorlalţi oameni.

Trebuie să încercăm să ne întâlnim. Trebuie să ne străduim să comunicăm cu unele dintre acele lumini care se înalţă din loc în loc pe câmpie. (1939, Terre des hommes)”

„Rândurile citate îşi capătă întreaga lor semnificaţie dacă ne amintim că între 1926 şi 1939 pilotul îşi riscase în nenumărate rânduri viaţa pentru a transporta corespondenţa dintr-un continent într-altul sau pentru a stabili o linie aeriană care reducea cu câteva ore timpul recepţionării scrisorilor. Saint-Exupéry şi camarazii săi, Mermoz şi Guillaumet, au înfruntat moartea, pentru ca o femeie îndrăgostită să primească mai repede o veste de la omul iubit. Disproporţia între riscurile comportate de acţiunea întreprinsă şi scopul acţiunii este adesea discutată de Saint-Exupéry. Personajele din cărţile sale, piloţi-mesageri ca şi el, acceptă riscul, fiind mai mult sau mai puţin conştienţi de faptul că frumuseţea meseriei lor constă în reducerea sau abolirea ‚distanţei’.”

„Cea de-a doua etapă din cariera scriitorului-aviator se încheie în 1939, prin acest vot de încredere dat civilizaţiei, vot bazat pe convingerea scriitorului că universul ostil poate fi domesticit, distanţele reduse, graniţele ce separă oamenii anulate. În sprijinul afirmaţiilor sale, Saint-Exupéry aduce dovezi grăitoare [în Terre des hommes]: strigătul lui Guillaumet, gestul arabului întâlnit în Sahara, care oferă apă celor doi aviatori pierduţi în deşert, moartea grădinarului ce-şi încheie viaţa împăcat, ştiind că a prefăcut un petic de pământ acoperit de buruieni într-o grădină. În 1939, cel de-al Doilea Război Mondial izbucneşte.”

„Din pilot-mesager, Saint-Exupéry devine pilot de recunoaştere. În ultima misiune survolează provinciile de nord ale Franţei cotropite de trupele naziste, devenind martorul năruirii ‚civilizaţiei’ pentru consolidarea căreia îşi riscase adesea viaţa. […] Sensul acţiunii, oricărei acţiuni, este pus sub semnul întrebării în clipa când Saint-Exupéry îşi dă seama că valorile în care crezuse îşi pierd semnificaţia. Saint-Exupéry părăseşte Franţa în 1940, îmbarcându-se spre Statele Unite.”

„Nu numai natura ce dispune de tornade, cutremure sau inundaţii este duşmanul vieţii pe acest pământ, ci omul însuşi, omul care a inventat şantajul, teroarea, minciuna, arme care, înainte de a distruge, degradează. Cele trei opere ce apar la New York, în cursul anilor 1942-1943: Pilote de guerre, publicat simultan în limbile franceză şi engleză, Lettre à un otage şi Le Petit Prince, transmit ultimele mesaje, cele mai importante poate, ale unui om care nu s-a desolidarizat de semenii săi, aşa cum ar dori să ne convingă unii exegeţi de azi, evocându-l fie pe eroul legendar Saint-Exupéry, fie pe seniorul ale cărui cuvinte trezesc ecouri nietzscheene din volumul editat postum, La Citadelle. În ultima etapă, Saint-Exupéry nu mai vorbeşte despre camarazii săi care au acceptat voluntar să execute misiuni periculoase în numele unui ideal, ci de victime.”

„Saint-Exupéry, care a definit omul ca o reţea de legături umane, ştiind că trebuie să dai multe dovezi de prietenie ca să ‚meriţi’ privilegiul de a ţi se cere cândva ajutor, se întoarce, în 1943, în mijlocul familiei sale spirituale, escadrila. După opt misiuni efectuate, pilotul de război Saint-Exupéry porneşte, în ziua de 31 iulie 1944, în cea de-a noua şi ultima misiune. La ora 13.30 se ştie că nu mai avea benzină decât pentru o oră de zbor; la ora 14.30 graficele aerodromului înscriseseră numărul avionului pilotat de Saint-Exupéry în coloana ‚material indisponibil’.”

„Saint-Exupéry va rămâne în istoria literaturii franceze fiindcă a ştiut să pună în plină lumină în cărţile sale – străbătute uneori de un autentic fior poetic – un adevăr străvechi dar pe care oamenii îl uită adesea: valoarea vieţii efemere se manifestă pe pământ prin flori, zâmbete şi focuri aprinse în noapte, uneori la mari depărtări unele de altele. Sensul acţiunii este de a lupta pentru ca focul să nu se stingă, pentru ca florile să nu fie năpădite de buruieni, pentru ca micul copil ce ar putea deveni într-o zi un nou Mozart să nu fie asasinat.”

SlabAcceptabilOKBunExcelent 1 voturi
Încarc...

One thought on "Antoine de Saint-Exupéry şi sensul acţiunii"

  1. Zoltan Terner spune:

    Interesant dar usor simplist gandit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.



Acesta este un blog colaborativ, deschis tuturor. Daca doresti sa participi, vezi detalii.

Adresa de e-mail pentru abonare:

Este posibila si abonare prin RSS

Serviciu oferit de FeedBurner

Meta

Fani pe Facebook